Trairi nelinistite

Tarziu in noapte, ii este teama. Simte nevoia unei schimbari.
Telefonul suna.
-Prietenii mei intrebau ce faci? Esti bine?
-Da, sunt bine, raspunde cu vocea tremuranda de dor.
-Noi ne pregatim sa mergem la un film.
-Bravo.
Inchide. Merge la bucatarie si ii sopteste surorii:
-Ei merg la film.
-Dar tu nu esti cinefila. Voiai sa fii cu ei, nu?
-Da... si intoarce privirea pentru a nu i se zari lacrimile.
Regreta ca s-a intors. Stie ca locul ei nu mai este aici. E inteligenta si frumusica. Se poate descurca oriunde. De cand s-a intors, problemele, fricile, grijile au cuprins-o. "Exact acum cand e criza de Distonocalm pe piata farmaceutica", gandeste pentru a-si face curaj.
Se imbraca si iese in oras. Priveste in gol, priveste prin oameni. Falsitatea si lipsa educatiei tipa asurzitor in jurul ei.
Intra intr-o librarie. Rasfoieste carti. Viseaza la momentul in care va putea trai din scris. Inceputul e promitator. Daruieste carti. E cadoul pe care ea insasi l-ar accepta la infinit.
Se aseaza cu prietena ei la o masa. Are pofta de papanas. Chelnerul ii recomanda tort de ciocolata.
-Nu, multumesc. Raman la papanas.
Se apropie un barbat inalt, care ii zambise acum cateva clipe. Era patronul localului.
-Ar fi bine sa ascultati recomandarile noastre.
-Multumesc, dar imi doresc sa mor de mana mea, spuse zambind.
-Cum doriti.
Primeste papanas. Era prea mult prea ea... dar... incearca.
De cand s-a intors, toata lumea ii spune ca anul acesta se va casatori. Ea se priveste atent, si se intreaba de ce.
Prietena ei, incepe discutia astfel:
-Sa inteleg ca parasesti clanul femeilor singure?
-Nu, de ce?
-Eu asa cred. In primul rand anul acesta implinesti o venerabila varsta.
-Da... adesea ma intreb daca am trait eu toti anii pe care ii port in mine... mai degraba in buletin. Nu stiu ce va fi... habar nu am. Le iau asa cum vin. As fi incantata sa acord diplome de ghicitori in privirea mea... :)) Stiu numai ca imi doresc sa parasesc acest oras... si mai stiu ca, maine voi face voluntariat pentru Fundatia "Salveaza vieti".
-Intotdeauna ai facut mai mult pentru altii decat pentru tine.
-Anul acesta voi face mult pentru cei care nu ma cunosc. Asa numitii prietenii, m-au injunghiat de Craciun. :)
-Esti rea.
- Imi apar sufletul... doar atat!
Acasa, isi verifica mailul. "Nu am nevoie de asta, imi doresc altceva", ii scria un prieten ce o ranise in nenumarate randuri. Nu-i raspunse. "Si eu am asteptat un comportament decent pentru anii mareti ce-i porti", gandi, apasand butonul delete.
Teama se desprinde ca un abur. Nimeni si nimic nu o va opri din drumul ei spre culmile succesului si ale iubirii in care a crezut atat de mult. Mai are putin.... :)