Relatia mea cu Dumnezeu

Perioada in care ne aflam imi place… si ma determina sa ma uit atent in sufletul meu, sa-mi masor cuvintele si activitatile. Nu sunt o persoana bisericoasa… asta mi se trage tot de al atitudinea celorlati vis-a-vis de mine si credinta mea. Mai merg in biserica, imi mai cer iertare pentru rautatile spuse sau gandite, tot acolo gasesc un refugiu pentru a da frau liber lacrimilor… Candva, in timp ce ma inchinam, o doamna mai in varsta, mi-a reprosat ca nu am capul acoperit. Da, asa este… stiu. Intotdeauna – nu stiu cum reusesc -, dar teoria o cunosc. Plus ca – ramane vorba intre noi -, toate fustele mele sunt scurte. Da, la biserica se duce imbracata in fusta (port femeiesc)… dar ale mele sunt scurte toate (mama si-a dorit fete…si tot timpul am avut fuste scurte, chiar si uniformele; ha ha ha). M-am spovedit de doua ori in viata mea. Ultima data, cred ca anul trecut, m-a “speriat” spovada… sau reactia preotului la ce i-am spus. Mult timp nu am mai vrut sa stiu si sa aud de preoti. (bine, cum eu despic firul in 414, e firesc sa iau totul cu alt sens).
Eu, am relatia mea cu Dumnezeu. Il iubesc si ma iubeste. Simt asta… Ma rog in legea mea… cu propriile cuvinte (asta am invatat de o colega de liceu catolica – “D-zeu te asculta imediat ce tu exprimi ce simti, ce vrei… degeaba citesti 200 pagini din cartea de rugaciuni daca tu esti cu gandul la probelemele tale”)… dar stiu si cateva rugaciuni, uzuale.
Imi plac manastirile – si acum am si doctoratul pe tema asta… icoane, fresca… - am locurile mele unde ma duc cu drag si unde-mi gasesc linistea. Si ma duc cand simt… nu cand se scot moastele sau alte zile sfinte. Sunt convinsa ca grresesc. Nu sunt un bun crestin din punctual acesta de vedere.
Cand ajung in lacas sfant… nu ma rog mai intai pentru mine… ci pentru cel/cea care m-a suparat sau care m-a ajutat, pentru prieteni, colegi, oameni ce apar in viata mea (si dispar la fel de repede, fara cuvinte, ca o ploaie fierbinte de vara). Am invatat pe pielea mea – si am plans cand am realizat asta – ca, platim cu varf si indesat tot ce facem in viata: bun sau rau. Cineva, a incercat sa-mi faca rau fizic, acum ani buni… eram mica si nestiutoare… nu a reusit… dar, la cativa ani, a avut o moarte banala. Poate gresesc eu crezand ca pentru asta a platit. Nu stiu… dar, atunci, am plans si l-am rugat pe D-zeu sa-l ierte.
Imi place sa daruiesc zilnic… nu doar de Paste sau de Craciun. In aceste perioade, oamenii devin prefacuti… impart doar ca sad ea bine, sa ii vada D-zeu cat sunt de buni si minunati, apoi redevin rai, egoisti, injura, barfesc, te imping la metrou, te lovesc si nu isi cer scuze etc.
Citisem pe un blog… un citat ce mi-a placut, dar m-a facut sa ma gandesc profund: “Doar nefericitii privesc spre cer”. Adesea, cand cer sau imi doresc ceva cu tot sufletul, privesc si eu spre cer si spun: “Doamne, daca esti acolo si ma auzi, ajuta-ma sa fie asa cum e mai bine si pentru mine”.
O prietena draga, Delia, care are un blog minunat (si este un psiholog deosebit) “Pur si simplu… despre viata”, la un curs de dezvoltare personala, m-a invatat sa imi fac un folder intitulat: “Ceva de facut pentru D-zeu” si sa las acolo toate “cererile” mele. Se vor indeplini numai acelea pentru care sunt pregatita.
Am scris destul… si finalizez prin: Cineva acolo Sus, stie si aude tot. (am povestit cand a cazut o colega, si eu intrigata – doar am gandit -, “nu puteam sa cad eu, sa ma marit”… si in drum spre casa, la cateva ore de cand am gandit, am cazut din senin… nici eu nu intelegeam cum am ajuns pe jos si ce caut… eram asa suparata ca m-am murdarit. Ha ha ha. Asta nu inseamna ca ma si marit.. dar, de cazut la cerere, am cazut).
Sarbatorite Fericite, cu liniste sufleteasca si intelepciune, dorinta de a fi mai buni, bucurii frecvente (din lucruri mici) si Lumina in casa si in gand!

Vinerea Mare

Zilele acestea, din saptamana Luminata, imi promisesem ca nu vorbesc cu multa lume, pentru a nu fi provocata sa spun rautati. Mi-a reusit, mai mult sau mai putin.
Colegele - inclusiv doamna directoare - mi-au spus ca sunt foarte slaba, fapt ce ma face sa par un copil. Adesea si elevii imi spun. Da, sunt slaba... dar si mama si tata au fost slabi cand erau ca mine. Mama, insarcinata cu mine avea 57 de kg la 170 cm... Asta e... nu-mi pare rau ca sunt slaba... M-am obisnuit cu aceasta remarca rautacioasa.
Dar, ce m-a facut azi sa fiu pentru cateva minute rea, a fost o discutie inutila cu un coleg ce a facut o obsesie pentru mine, altfel nu inteleg comportamentul sau. Anul trecut, la inceputul scolii, am spus sa-i acord o sansa. Am mers la un suc, apoi la un film... Stiam ca nu e ceea ce imi doresc. I-am spus ca nu e genul meu, ca nu ne potrivim. El a facut o criza urata si a spus ca ma iubeste el si ca accepta ca eu sa il iubesc in timp.
- Nu pot face, si as fi rautacioasa si te-as rani. Nu are rost, crede-ma.
A facut eforturi sa isi schimbe stilul vestimentar - desi nu asta era unica problema sau cea majora - insa nu i-a iesit. Vinerea este ziua in care ne intalnim... este ziua in care sunt "complimentata" la greu... dar nu ma simt deloc confortabil.
Azi, mi-a cerut sa ne vedem in vacanta. I-am zis ca nu pot si nu are rost, stiu foarte bine ce imi doresc si mai bine singura decat cu cineva pentru care nu simt nimic, care nu ma atrage in niciun fel. S-a ridicat nervos si mi-a spus ca nu ma va intelege niciodata si ca nici mie nu-mi va fi bine, ca nimeni nu ma va iubi cum o face el.
Atunci, in acele clipe am simtit ura.... apoi m-am calmat... Asta e deja boala: NEBUNIE.
Am iubit si eu si am fost respinsa, am stat si mi-am lins ranile, iar dragostea s-a estompat treptat treptat. Ce m-a deranjat cel mai mult, a fost faptul ca acest coleg, m-a lovit cu propriile-mi dorinte. "Daca eram impreuna din septembrie, CUM AM ZIS EU (barbatul din el simtea sa precizeze acest aspect) in toamna eram parinti." Ahhh.... D-zeu sa il ierte, caci eu simt ca nu mai am forta sa raspund prostiei si rautatii sale....
Vreau sa am copil cu un barbat cu gene alese pe spranceana.... imi doresc sa fie inteligent in primul rand si educat... nu sa il educ eu....(ar pieri tot romantismul).
Imi pare rau ca am gandit asa... dar nu suport mitoconia si obsesiile.

Dezamagita

Ceva nou?Nu... stiu ca nu.
E Joia Mare. Sunt constienta de ceea ce este bine si necesar sa fac... rugaciune... introspectie... fapte bune.
Ma gasesc intr-o stare de oboseala cumplita. Nu stiu sa fi fost astfel vreodata. Organismul nu ma mai asculta efectiv. Habar n-amce se intampla...
Dimineata, greva la RATB...
Imi verific mailul si aflu ca o prietena, foarte buna - candva (ce face timpul cu sufletele noastre) - se casatoreste. Asa a considerat ea ca este frumos sa ma anunte. Bun. Nu comentez. Nu mai am putere si nici rost. Incerc sa iau totul asa cum vine.... Nu mai spun nimic. Eu sunt cea ciudata... mereu corecta si in normele de bun simt.
Mai bloguiesc putin si gasesc povestea trista a unei femei capabile, frumoase, destepte, puternice... dar, inselata, exact cand voia sa isi salveze casnicia.
Nu mai cred in nimic... ce mai are valoarea azi? Juraminete? Pentru ce si pentru cine... cand toti traim dupa instinctul de turma... ne imperechem ca animalele dupa miros.... masculii puternici (selectati de natura sau de contul bancar?) "fura" femelele celor care nu mai pot tine pasul cu tehnologia si luxul. Dar sufletul oameni buni, cui il lasam? Verificati daca il mai aveti. Fiecare purtam o cruce mai usoara, mai grea.... dar nu este cazul sa fugim spre zona de confort mereu cand dam de greu.
Inteleg ca nici banii nu pot salva casnicii sau aduce fericirea (vad atatea divorturi in lumea mondena.... mi se face teama). Pana la urma, tot lucrurile marunte te bucura... o floare, o raza de soare, un mesaj de la cineva care credeai ca te-a uitat, un zambet al unui om de pe strada, un "multumesc" atunci cand daruiesti ceva, privirea unui copil care o cauta pe a ta, "sarut mana" spus de un copil ce nu te cunoaste, dar vrea sa iti atraga atentia....
Cautati lucruri simple in jurul vostru si apreciati-le stralucirea....

Destin

La insistenta surorii mele, am vizionat unfilm... stia ea ca imi va placea. Sunt pasionata de drame... tipic mie. Amurmarit asadar,"Dear John", film drama razboi dragoste. M-a uimit faptul ca, daca ceva iti este sortit, iti este si gata.
Mereu am vrut sa ii joc feste destinului. Dar, acum constat ca el a castigat mereu. Mi-am jurat ca nu voi lucra o zi in cercetare si am lucrat 3 ani. Mi-ampromis ca nu ma mai intorc in invatamantul preuniversitar si am revenit mai repede decat am crezut. Mi-e teama!
Ma amuza ideea ca.... mi-am spus ca nu ma voi marita cu un medic - sunt o persoana geloasa si nu vreau sa aiba de-a face cu multe femei; ha ha ha - si parca vad ca asta ma asteapta. Ha ha ha.
Simt - deh, intuitia feminina - ca viata mea va suferi transformari majore in curand. Nu stiu exact ce, dar simt ca mi se pregateste ceva de catre domnul DESTIN.
Imi amintesc si cartea de Tarot extrasa la cursul de scriere, MOARTEA, si explicatia profului: "Un nou inceput, o schimbare majora in viata ta."
Astept... cu emotii intense si zambetul pe chip si speranta de bine in buzunarul stang, in atriul stang cecontine oxigen si voie buna.
Toate cele bune sa se adune.

Domnul Bucurenci

Un domn cu bun simt, maniere, elegant, cu super blog, cu super proiecte, printre cele mai cunoscute "Maimultverde".

Are o emisiiune utila... dar, daca se uita tot oamenii educati... nu prea are sens.

http://bucurenci.ro/2010/03/buna-cuviinta-bune-maniere-eticheta/

Bună cuviinţă, bune maniere, etichetă... cati dintre noi mai acorda atentie acestor cuvinte?

Mie mi-a placut...

As vrea sa intalnesc un astfel de barbat... tipul "Bucurenci". Ha ha ha.

Sa fie cand va fi....

Excursie in Valcea si chiar Gorj

Sambata dimineata. Racoare. Ajung la scoala… harmalaie.
- Sarut mana, doamna. Ce faceti?
- Multumesc bine, voi?
-Mergeti cu noi in excursie?
- Daca ma luati, merg! Raspund adormita si obosita.
Este ora 6.30 dimineata. Este destul de rece si umed. Eu si colega mea, o profa de romana, tanara si energica, ne rugam sa fie frumos, sa fie soare, pentru ca elevii sa se joace, sa isi consume energia. Ei au venit echipati cu mingii, carti de joc si multa, enorm de multa voie buna si pofta de viata.
Pornim la drum. Pe autostrada E 81 Bucuresti-Pitesti (sper sa nu ma insel) se intinde o patura de ceata. Uff… speram sa se ridice. Nu mergem cinci minute, si razele soarelui patrund in patura deasa si o topesc incet incet. Cred ca au negociat sa nu ne ne strice ziua, caci meritam sa ne aerisim si sa ne bucuram de frumusetile naturii.
Dupa cateva ore, pe partea dreapta se zareste mare, Baia de Fier. Pe partea stanga, Pestera Muierilor – cel putin asa ne arata un indicator. Ne organizam, doi cate doi, asa cat se poate, caci elevii de clasa a VII-a considera ca sunt prea mari pentru rand. Ghidul ne spune sa nu facem galagie, caci liliecii sunt in perioada de hibernare. Intram in pestera: umezeala, domul mic, domul mare, sala Turcilor, scheletul ursului de caverna disparut acum sute de ani, stalactite, stalacmite cu forme interesante, depuneri de carbonat de calciu, sala de guano (excremente de lilieci), multe colonii de liliecii (nu vazusem niciodata).
Am ajuns la capatul celor 800 m de pestera care se poate vizita, ea avand alte 3 etaje speciale pentru speologi... si dam cu nasul de aer si soare… si nimerind drept in chioscurile cu souvenir-uri, "cascam" ochii. Fiecare cumpara cate ceva pentru cei dragi de acasa. Copiii sunt “artisti” la cheltuit bani… au asa un spor. Ha ha ha.
Copiii se joaca putin, cu pusti si pistoale, voley, fotbal, alearga… apoi pornim spre Polovragi. La destinatie, unii pornesc in vizita la Manastirea Polovragi, altii raman sa manance si sa se joace. Ma alatur celor cu joaca. Unde puteam sa ma incadrez?! Joc carti… discut cu ei… se tin dupa mine ca dupa closca.
Pozitia soarelui indica orele 15. Pornim spre Horezu, unde vom admira ceramica vestita, vizitam un atelier de olarit, apoi mergem la Manastirea Hurezi, ctitorie a lui Constantin Brancoveanu al carui trup este inmormantat in Bucuresti, la km 0, in Biserica Sfantul Gheorghe. Denumirea vine de la pasarea huhurez, un fel de bufnita, care traieste in padurile din acea zona. Maicuta ne-a spus ca se vede ca suntem bucuresteni, caci suntem foarte galagiosi (l-au ametit si pe domnul sofer, de abia astepta sa scape de noi).
Ne-am intors prin Ramnicu Valcea… am vazut mall-ul – ne-a placut arhitectura interesanta – am vazut din autocar Casa Memoriala Anton Pann, teatrul care ii poarta numele, Parcul Mircea cel Batran… oras curat si oameni putini pe strazi, nu nebunia care este aici, in capitala, unde este un amalgam de natii, si asta se vede fir-ar sa fie (asta e o mica rautate, putin “rasism”).
Ne-am simtit bine, ne-am jucat si cultivat (colega mea este “artista” la realizarea feed-back-ului din excursii) cu putina geografie, religie, istorie…
Cand voi avea fotografii, am sa postez.
Seara frumoasa si o Saptamana Luminata, in care sa fim mai buni!

El si muzica

Muzica… salsa… tango… muzica pasionala… ganduri razlete care se alatura dansului si formeaza un adevarat spectacol.
Imi doresc un Do, de la dorinta arzatoare de a-l intalni. E acolo, undeva, si cica ma place, si imi scrie atat de frumos.
Caut un Re de la o revedere placuta, cu ganduri bune si fara Resentimente.
Gasesc un Mi ingrijit, zambetul pe chip si caldura multa de daruit.
Fa, e asa minunat. Fac ce fac si ma gandesc la un dans cu el.
Sol aduce Solutia pentru perioada de solitudine. O melodie “Sa cantam, chitara mea” ma face sa cred ca va fi bine si pentru mine… ca el va veni in curand in viata mea. “Intr-un glas, amandoi sa cantam chitara mea, Hai cantati toti cu noi, Ce frumoasa-i dragostea!”… la la la la la la…
As vrea un La voios si sprinten, care sa ma imbratiseze cu drag.
Si, nu e de la singur. Nu, nu, nu. Este de la situatie rezolvata, adica: “Am inteles ca te plac si nu pot trai fara trai. Am inteles ca vietile noastre sunt facute pentru a se intersecta”.
Un DO de door nebun si dor de ele si door de viata frumoasa si copilarie sprintena si vesela!
Stiu ca, cat voi trai, voi iubi… si voi incepe cu mine, apoi cu el… apoi cu ei si ele si munti si stele si luna si soare… si chitara si poezie…
- Domnul meu, dansezi?
Astept raspuns…. Si zambete si veselie in randurile scrise.