Zilele acestea, din saptamana Luminata, imi promisesem ca nu vorbesc cu multa lume, pentru a nu fi provocata sa spun rautati. Mi-a reusit, mai mult sau mai putin.
Colegele - inclusiv doamna directoare - mi-au spus ca sunt foarte slaba, fapt ce ma face sa par un copil. Adesea si elevii imi spun. Da, sunt slaba... dar si mama si tata au fost slabi cand erau ca mine. Mama, insarcinata cu mine avea 57 de kg la 170 cm... Asta e... nu-mi pare rau ca sunt slaba... M-am obisnuit cu aceasta remarca rautacioasa.
Dar, ce m-a facut azi sa fiu pentru cateva minute rea, a fost o discutie inutila cu un coleg ce a facut o obsesie pentru mine, altfel nu inteleg comportamentul sau. Anul trecut, la inceputul scolii, am spus sa-i acord o sansa. Am mers la un suc, apoi la un film... Stiam ca nu e ceea ce imi doresc. I-am spus ca nu e genul meu, ca nu ne potrivim. El a facut o criza urata si a spus ca ma iubeste el si ca accepta ca eu sa il iubesc in timp.
- Nu pot face, si as fi rautacioasa si te-as rani. Nu are rost, crede-ma.
A facut eforturi sa isi schimbe stilul vestimentar - desi nu asta era unica problema sau cea majora - insa nu i-a iesit. Vinerea este ziua in care ne intalnim... este ziua in care sunt "complimentata" la greu... dar nu ma simt deloc confortabil.
Azi, mi-a cerut sa ne vedem in vacanta. I-am zis ca nu pot si nu are rost, stiu foarte bine ce imi doresc si mai bine singura decat cu cineva pentru care nu simt nimic, care nu ma atrage in niciun fel. S-a ridicat nervos si mi-a spus ca nu ma va intelege niciodata si ca nici mie nu-mi va fi bine, ca nimeni nu ma va iubi cum o face el.
Atunci, in acele clipe am simtit ura.... apoi m-am calmat... Asta e deja boala: NEBUNIE.
Am iubit si eu si am fost respinsa, am stat si mi-am lins ranile, iar dragostea s-a estompat treptat treptat. Ce m-a deranjat cel mai mult, a fost faptul ca acest coleg, m-a lovit cu propriile-mi dorinte. "Daca eram impreuna din septembrie, CUM AM ZIS EU (barbatul din el simtea sa precizeze acest aspect) in toamna eram parinti." Ahhh.... D-zeu sa il ierte, caci eu simt ca nu mai am forta sa raspund prostiei si rautatii sale....
Vreau sa am copil cu un barbat cu gene alese pe spranceana.... imi doresc sa fie inteligent in primul rand si educat... nu sa il educ eu....(ar pieri tot romantismul).
Imi pare rau ca am gandit asa... dar nu suport mitoconia si obsesiile.
Colegele - inclusiv doamna directoare - mi-au spus ca sunt foarte slaba, fapt ce ma face sa par un copil. Adesea si elevii imi spun. Da, sunt slaba... dar si mama si tata au fost slabi cand erau ca mine. Mama, insarcinata cu mine avea 57 de kg la 170 cm... Asta e... nu-mi pare rau ca sunt slaba... M-am obisnuit cu aceasta remarca rautacioasa.
Dar, ce m-a facut azi sa fiu pentru cateva minute rea, a fost o discutie inutila cu un coleg ce a facut o obsesie pentru mine, altfel nu inteleg comportamentul sau. Anul trecut, la inceputul scolii, am spus sa-i acord o sansa. Am mers la un suc, apoi la un film... Stiam ca nu e ceea ce imi doresc. I-am spus ca nu e genul meu, ca nu ne potrivim. El a facut o criza urata si a spus ca ma iubeste el si ca accepta ca eu sa il iubesc in timp.
- Nu pot face, si as fi rautacioasa si te-as rani. Nu are rost, crede-ma.
A facut eforturi sa isi schimbe stilul vestimentar - desi nu asta era unica problema sau cea majora - insa nu i-a iesit. Vinerea este ziua in care ne intalnim... este ziua in care sunt "complimentata" la greu... dar nu ma simt deloc confortabil.
Azi, mi-a cerut sa ne vedem in vacanta. I-am zis ca nu pot si nu are rost, stiu foarte bine ce imi doresc si mai bine singura decat cu cineva pentru care nu simt nimic, care nu ma atrage in niciun fel. S-a ridicat nervos si mi-a spus ca nu ma va intelege niciodata si ca nici mie nu-mi va fi bine, ca nimeni nu ma va iubi cum o face el.
Atunci, in acele clipe am simtit ura.... apoi m-am calmat... Asta e deja boala: NEBUNIE.
Am iubit si eu si am fost respinsa, am stat si mi-am lins ranile, iar dragostea s-a estompat treptat treptat. Ce m-a deranjat cel mai mult, a fost faptul ca acest coleg, m-a lovit cu propriile-mi dorinte. "Daca eram impreuna din septembrie, CUM AM ZIS EU (barbatul din el simtea sa precizeze acest aspect) in toamna eram parinti." Ahhh.... D-zeu sa il ierte, caci eu simt ca nu mai am forta sa raspund prostiei si rautatii sale....
Vreau sa am copil cu un barbat cu gene alese pe spranceana.... imi doresc sa fie inteligent in primul rand si educat... nu sa il educ eu....(ar pieri tot romantismul).
Imi pare rau ca am gandit asa... dar nu suport mitoconia si obsesiile.
2 comentarii:
Draga mea Frumoasa,
Stii cate vor sa fie suple? De cate ori iti spun ca esti slaba, gandeste ca esti supla si puternica. Nu slaba, ci puternica. Multe vor sa fie suple, stiu eu! As pune pariu - si nu fac de obicei asta - ca iti spun "slaba" femeile, nu barbatii. N-au decat sa fie si ele suple!
Asaaa... cu asta am terminat.
Cealalata parte...
Stii bine ca aia nu e iubire. Asa ca nu ai ce sa-ti reprosezi, n-ai raspuns urat unei iubiri. Ea nu era acolo. Asta e.
Ma bucur ca te iubesti atat incat sa tii cu tine. Inima ta stie. Stie perfect.
Iti doresc sa-ti asculti inima cat mai mult si mai adanc. O sa vezi ce-ti spune si o sa te vezi frumoasa de tot. Si libera, foarte libera, si puternica, si supla, si femeie frumoasa!
Si cand o sa te vezi asa, o sa te vada si el. Acela pe care inima ta deja il stie.
Fie ca in aceasta zi umbra sa cada, lasand loc luminii tale. Bucurie, multa bucurie, draga mea!
Mikka: Multumesc din suflet!
Sunt slaba, dar am forme.
Da... simt...stiu ca cineva acolo, undeva ma iubeste.... si presimt ca va aparea curand in viata mea.
Ganduri bune...multumesc pentru incurajare... apari exact cand am nevoie!
Trimiteți un comentariu