joi, noiembrie 14

Frumos :)

Un fotbalist a fost chemat în instanţă ca şi martor. Era unul dintre acei jucători care nu ies în evidenţă, recunoscut pentru extraordinara sa modestie.
Cu mare jenă s-a îndreptat spre boxa martorilor, a jurat să spună adevărul, tot adevărul şi numai adevărul, după care a început să răspundă la întrebările preliminarii...
"Eşti jucător de fotbal?"
"Da, domnule, sunt."
"Eşti talentat?" Fotbalistul s-a oprit pentru moment, şi a privit stingher prin sală. În cele din urmă, şi-a luat inima în dinţi şi a răspuns.
"Sunt un foarte bun fotbalist, probabil printre cei mai buni din ţară."
Toţi cei prezenţi în sală au izbucnit în râs.
După proces, antrenorul l-a chemat pe fotbalist la el, spunându-i că a fost foarte surprins de lăudăroşenie lui.
"Ce puteam eu să fac, domnule antrenor?", a răspuns trist jucătorul. "Eram sub jurământ."
Fiecare dintre noi simţim în adâncul nostru că avem ceva minunat în noi, că suntem unici şi deosebiţi. Oare cum ar arăta viaţa noastră dacă am avea şi curajul să recunoaştem acest lucru şi să ne asumăm responsabilitatea pentru valorificarea a ceea ce suntem cu adevărat?
Nu mă limitez doar la problemele ce trebuie rezolvate, trăiesc viaţa ca pe o aventură în care descopăr nenumărate lucruri despre mine şi tot ce mă înconjoară.
"Aventura nu-i să te urci pe un yacht supra elegant şi să faci înconjurul lumii, aventură este să-ţi rodeşti viaţa care ţi-a picat acolo unde te-ai născut din întâmplare şi-n condiţiile date. Asta e tot ce poate fi mai legat de primejdii, de neprevăzut, de mister." G.K. Chesterton

"Speranţa este doar dragoste de viaţă." Henri-Frederic Amiel

miercuri, noiembrie 13

Muzica,dirjori, povesti :)







Zambet.... :)


Ce am mai facut? :)

Multe... prea multe... incat nu am mai gasit timp sa scriu pe blog, ba chiar nici nu am mai citit. :) Am pregatit un atelier muzical... am realizat baghete de dirijor... am avut atelierul la Cosmo Kids din Stefanesti. 
Duminica am mers la un film de desene animate CLOUDY - Ploua cu chiftele, pe care il recomand elevilor pentru capitolul alimentatie sanatoasa. 
Luni am cumparat materiale pentru crosetat.... ata si crosete. 
Marti am crosetat hainute pentru cani la SOS Satele Copiilor.
A fost minunat! 
Caut sa aduc bucurii in jurul meu... sa gasesc solutii... sa fie minunat! 
Imi doresc ca cei din preajma sa ma sprijine si sa ma ajute! Le multumesc... :) 

joi, noiembrie 7

Imi doresc ....:)

Imi doresc o minune in viata mea.... :) Nu stiu exact ce si cum.... las la voia bunului Dumnezeu sa imi daruiasca o minune pe care considera El ca o merit si care este de bun augur pentru viata mea.
Imi doresc sa primesc un timp dilatat sa pot face bucurii oamenilor.... sa ma intalnesc cu toti cei care vor sa ma revada (aici fac referire la  prietenele dragi Ana Maria, Gina - care mi-au solicitat o intrevedere), nu ca as fi eu cine stie ce personalitate.... sa scriu tot ce am  planuit... sa citesc foarte mult... sa merg la cursuri de dezvoltare personala... sa fac teste distractive pentru elevi... sa gandesc tot felul de activitati ingenioase... etc. :)
Imi doresc sa fie bine pentru noi toti...
Imi doresc o lume buna, frumoasa, care sa se ajute reciproc. Eu sunt fericita ca am prins astfel de vremuri, cand toti eram egali, cu un serviciu fiecare, si ne ajutam unii pe altii, ne imprumutam unii altora haine, obiecte casnice (oale pentru gem, cazane pentru tuica, aparat de facut suc de rosii... etc.). Acum, tehnologia ne omoara. Ne credem interesanti ca avem e-book-uri si cartile nu mai sunt pentru noi.Am devenit ecologisti. daca nu ai iphone si doar un amarat de Nokia, nu ai valoare. Ce daca ai diplome, daca ai salariu de mizerie? :(
Imi doresc copii cu vise si sa aiba puterea si energia de a le construi!
Imi doresc sa fac multi copii si batrani fericiti de acest Craciun... si poate voi primi in dar un COPIL! Amin. :)

miercuri, noiembrie 6

Senzatii si trairi

Am mers la prima ora la casa de pensii sa rezolv ceva pentru mama. :) Am descoperit (pentru a nu stiu cata oara) ca atunci cand pierzi ceva sau pe cineva atunci  apreciezi la adevarata valoare obiectul / persoana.
Am cunoscut oameni noi. Descopar zambete si oameni senini, ceea ce ma bucura nespus. 
Am primit propunerea de a colabora la o revista dar fara bani. E perfect! Vreau sa scriu si sa bucur copii.
Am gatit cu sufletul pentru vindecarea unui om drag.
A fost ziua unei femi puternice, model pentru mine in credinta, fapte bune si bucurie pentru cei din jur: Nicoleta. La multi ani Nico, si vreau sa ma alatur Asociatie Sf. Nicolae si Efrem cel Nou. Ingerii sa iti dea putere si Sofia avant si vointa, :)
Am aflat ca voi primi banii din vanzarea lui "Tobias, elefantelul colorat". :)
Am spus  urmasi in loc de stramosi la scoala... 
Am afirmat ca am 8 luni in loc de a spune ca am 8 ore maine... si tot asa.... 
Viata mea e o alergatura continua, cu povesti (chiar! maine citesc povesti la scoala... despre samanta si despre tesuturi; uraaaa!),ateliere, oboseala, zambete, oameni si oameni...:)

marți, noiembrie 5

Cititi revista MEKKI :)

Acum cativa ani mi-am dorit sa colaborez la aceasta revista. S-a intamplat... desi a fost necesar sa astept sa se schimbe conducerea. De atunci, revista infloreste pe zi ce trece. Imi este material de inspiratie pentru ceea ce fac la scoala, la atelierele pentru copii. 
Parintilor le este foarte utila. De folos ar fi si in gradinite, orfelinate, scoli. :)
Povestile sunt diverse,pe teme foarte variate...de la religie la psihologie.... de la Oana si Mekki la dinozauri isteti. :) Grafica este minunata! Colectivul este sufletist si optimist. :) 
Cumparati si lecturati revista MEKKI pentru cei mici si cei mari! Are jocuri, fise si multe materiale interesante, inclusiv benzi desenate pentru copiii talentati!