Sambata dimineata. Racoare. Ajung la scoala… harmalaie.
- Sarut mana, doamna. Ce faceti?
- Multumesc bine, voi?
-Mergeti cu noi in excursie?
- Daca ma luati, merg! Raspund adormita si obosita.
Este ora 6.30 dimineata. Este destul de rece si umed. Eu si colega mea, o profa de romana, tanara si energica, ne rugam sa fie frumos, sa fie soare, pentru ca elevii sa se joace, sa isi consume energia. Ei au venit echipati cu mingii, carti de joc si multa, enorm de multa voie buna si pofta de viata.
Pornim la drum. Pe autostrada E 81 Bucuresti-Pitesti (sper sa nu ma insel) se intinde o patura de ceata. Uff… speram sa se ridice. Nu mergem cinci minute, si razele soarelui patrund in patura deasa si o topesc incet incet. Cred ca au negociat sa nu ne ne strice ziua, caci meritam sa ne aerisim si sa ne bucuram de frumusetile naturii.
Dupa cateva ore, pe partea dreapta se zareste mare, Baia de Fier. Pe partea stanga, Pestera Muierilor – cel putin asa ne arata un indicator. Ne organizam, doi cate doi, asa cat se poate, caci elevii de clasa a VII-a considera ca sunt prea mari pentru rand. Ghidul ne spune sa nu facem galagie, caci liliecii sunt in perioada de hibernare. Intram in pestera: umezeala, domul mic, domul mare, sala Turcilor, scheletul ursului de caverna disparut acum sute de ani, stalactite, stalacmite cu forme interesante, depuneri de carbonat de calciu, sala de guano (excremente de lilieci), multe colonii de liliecii (nu vazusem niciodata).
Am ajuns la capatul celor 800 m de pestera care se poate vizita, ea avand alte 3 etaje speciale pentru speologi... si dam cu nasul de aer si soare… si nimerind drept in chioscurile cu souvenir-uri, "cascam" ochii. Fiecare cumpara cate ceva pentru cei dragi de acasa. Copiii sunt “artisti” la cheltuit bani… au asa un spor. Ha ha ha.
Copiii se joaca putin, cu pusti si pistoale, voley, fotbal, alearga… apoi pornim spre Polovragi. La destinatie, unii pornesc in vizita la Manastirea Polovragi, altii raman sa manance si sa se joace. Ma alatur celor cu joaca. Unde puteam sa ma incadrez?! Joc carti… discut cu ei… se tin dupa mine ca dupa closca.
Pozitia soarelui indica orele 15. Pornim spre Horezu, unde vom admira ceramica vestita, vizitam un atelier de olarit, apoi mergem la Manastirea Hurezi, ctitorie a lui Constantin Brancoveanu al carui trup este inmormantat in Bucuresti, la km 0, in Biserica Sfantul Gheorghe. Denumirea vine de la pasarea huhurez, un fel de bufnita, care traieste in padurile din acea zona. Maicuta ne-a spus ca se vede ca suntem bucuresteni, caci suntem foarte galagiosi (l-au ametit si pe domnul sofer, de abia astepta sa scape de noi).
Ne-am intors prin Ramnicu Valcea… am vazut mall-ul – ne-a placut arhitectura interesanta – am vazut din autocar Casa Memoriala Anton Pann, teatrul care ii poarta numele, Parcul Mircea cel Batran… oras curat si oameni putini pe strazi, nu nebunia care este aici, in capitala, unde este un amalgam de natii, si asta se vede fir-ar sa fie (asta e o mica rautate, putin “rasism”).
Ne-am simtit bine, ne-am jucat si cultivat (colega mea este “artista” la realizarea feed-back-ului din excursii) cu putina geografie, religie, istorie…
Cand voi avea fotografii, am sa postez.
Seara frumoasa si o Saptamana Luminata, in care sa fim mai buni!
- Sarut mana, doamna. Ce faceti?
- Multumesc bine, voi?
-Mergeti cu noi in excursie?
- Daca ma luati, merg! Raspund adormita si obosita.
Este ora 6.30 dimineata. Este destul de rece si umed. Eu si colega mea, o profa de romana, tanara si energica, ne rugam sa fie frumos, sa fie soare, pentru ca elevii sa se joace, sa isi consume energia. Ei au venit echipati cu mingii, carti de joc si multa, enorm de multa voie buna si pofta de viata.
Pornim la drum. Pe autostrada E 81 Bucuresti-Pitesti (sper sa nu ma insel) se intinde o patura de ceata. Uff… speram sa se ridice. Nu mergem cinci minute, si razele soarelui patrund in patura deasa si o topesc incet incet. Cred ca au negociat sa nu ne ne strice ziua, caci meritam sa ne aerisim si sa ne bucuram de frumusetile naturii.
Dupa cateva ore, pe partea dreapta se zareste mare, Baia de Fier. Pe partea stanga, Pestera Muierilor – cel putin asa ne arata un indicator. Ne organizam, doi cate doi, asa cat se poate, caci elevii de clasa a VII-a considera ca sunt prea mari pentru rand. Ghidul ne spune sa nu facem galagie, caci liliecii sunt in perioada de hibernare. Intram in pestera: umezeala, domul mic, domul mare, sala Turcilor, scheletul ursului de caverna disparut acum sute de ani, stalactite, stalacmite cu forme interesante, depuneri de carbonat de calciu, sala de guano (excremente de lilieci), multe colonii de liliecii (nu vazusem niciodata).
Am ajuns la capatul celor 800 m de pestera care se poate vizita, ea avand alte 3 etaje speciale pentru speologi... si dam cu nasul de aer si soare… si nimerind drept in chioscurile cu souvenir-uri, "cascam" ochii. Fiecare cumpara cate ceva pentru cei dragi de acasa. Copiii sunt “artisti” la cheltuit bani… au asa un spor. Ha ha ha.
Copiii se joaca putin, cu pusti si pistoale, voley, fotbal, alearga… apoi pornim spre Polovragi. La destinatie, unii pornesc in vizita la Manastirea Polovragi, altii raman sa manance si sa se joace. Ma alatur celor cu joaca. Unde puteam sa ma incadrez?! Joc carti… discut cu ei… se tin dupa mine ca dupa closca.
Pozitia soarelui indica orele 15. Pornim spre Horezu, unde vom admira ceramica vestita, vizitam un atelier de olarit, apoi mergem la Manastirea Hurezi, ctitorie a lui Constantin Brancoveanu al carui trup este inmormantat in Bucuresti, la km 0, in Biserica Sfantul Gheorghe. Denumirea vine de la pasarea huhurez, un fel de bufnita, care traieste in padurile din acea zona. Maicuta ne-a spus ca se vede ca suntem bucuresteni, caci suntem foarte galagiosi (l-au ametit si pe domnul sofer, de abia astepta sa scape de noi).
Ne-am intors prin Ramnicu Valcea… am vazut mall-ul – ne-a placut arhitectura interesanta – am vazut din autocar Casa Memoriala Anton Pann, teatrul care ii poarta numele, Parcul Mircea cel Batran… oras curat si oameni putini pe strazi, nu nebunia care este aici, in capitala, unde este un amalgam de natii, si asta se vede fir-ar sa fie (asta e o mica rautate, putin “rasism”).
Ne-am simtit bine, ne-am jucat si cultivat (colega mea este “artista” la realizarea feed-back-ului din excursii) cu putina geografie, religie, istorie…
Cand voi avea fotografii, am sa postez.
Seara frumoasa si o Saptamana Luminata, in care sa fim mai buni!
