Lectură

În ultima vreme am reușit să citesc pe fugă câteva pagini. Atât. Privesc cărțile și apoi îmi amintesc că am de corectat teste, de predat rapoarte și cine știe mai ce. 

În ziua metodică, am reușit să fac un atelier de lectură la Școala Lauder. În rest, absolut nimic. Ba chiar ajung de serviciu pe școală. 

Lectura a devenit un lux... dar nopțile pic frântă,alături de copii. Am seri când reușesc să mă ridic să închid laptopul. 

M-am pregătit chiar și cu lanternă de carte, astfel încât să pot citi sub pătură, alături de copii. :) Nu mai reușesc. Am crezut că este doar o perioadă, dar văd că se întinde. Adevărul că trei ani în care nu am dormit, ba chiar am făcut efort psihic, am scris și iar am scris, am predat texte la comandă nu se recuperează în două luni. În decembrie am clacat fizic. Și psihic puțin.... am momente de depresie adesea. Am momente în care simt o tensiune crescută și nu mă mai mulțumește nimic. 

Însă... revenind, am început „Povestea mea” de Michelle Obama și „Paula” de Isabelle Allende. Apoi, într-o seara în autobuz am citit câteva pagini din „Privind înăuntru” de Petronela Rotar. 

Sunt recunoscătoare pentru fiecare pagină citită, pentru fiecare poveste scrisă. 

Cursuri de înot

Am tot zis că îmi doresc să îi duc la înot. Am trimis prin toamnă un mail. Apoi, m-am luat cu altele și am uitat. Săptămâna trecută am mers cu ei să ne interesăm. Nu mai voiau să plece de acolo.

Locația este la o stație de noi. Putem merge și pe jos. 

Acum, trebuie să mă mobilizez să le cumpăr cască, ochelari, papuci și halate. 

Apoi, gata! 

Îi duc. 

Horia chiar este pasionat. Exersează în cadă. 

Ador faptul că au pasiuni!

Grădinița

Micuții au început grădinița. Au evoluat mult. Ana vorbește în propoziții, iar Horia vorbește mai clar. Fiecare este cu aptitudinile și pasiunile sale. Ana este foarte isteață. Prinde totul din zbor. Cântă împreună cântecele învățate de pe youtube. Într-o zi mi-a spus că vrea carte cu schelet. Îmi pare rău că nu am posibilitatea financiară să investesc câteva milioane de lei în cărți Usborne, care sunt excelente calitativ și minunate pentru această vârstă. Le-am cumpărat cărți. Au rafturi pline. Ana chiar și le ordonează după bunul plac.  

Cu toate că Ana a plâns mai mult, ea s-a adaptat mai repede și mai bine la grădiniță. Acum, chiar cere să mergem la „gădi”. A fost greu, dar acum ne-am obișnuit cu drumul. Mergem din Apărătorii Patriei până în Rahova la grădiniță. Într-o dimineață, chiar îmi spunea Ana că sunt copii care nu merg cu mașina.

- Păi nu merg cu mașina pentru că locuiesc aproape! Și noi am mers pe jos când a fot zăpadă mare și am rămas câteva zile la buni.

- Da, mami. Tiu! 

Îmi place că fac tot felul de activități. Încerc să lucrez cu ei, dar nu am timp, și parcă nici răbdare. Eu îi vreau direct academicieni. Hahaha! 

Mă bucur că știu să salute, să spună mulțumesc, scuze. Oricum nu voi renunța niciodată la aceste lecții de bun simț. 

Horia are o memorie fantastică și o orientare foarte bună în spțaiu. Mă ajută când conduc. Îmi spune când e verde la semafor. Recunoaște străzile pe unde este nevoie să mergem. Cunosc magazinele... Mega, Profi. :) 

Îmi doresc să mergem cu ei în natură. Mult. În zone diferite. Munte, pădure, mare.Ei iubesc marea. Își amintesc de anul trecut. 

Da. Vreau să le ofer călătorii... atât cu mașina, dar și cu trenul, cu vaporul, avionul, etc. 

Eu și viața mea

Timpul aleargă nebun, iar eu i-amcăzut pradă. Da. Eu. Eu cea care stătea novorbiaptea și citea, scria, făcea treabă prin casă. Eu care zâmbeam larg și nu dădeam importanță somnului. Mi se par atât de departe acele vremuri. Poate vârsta? Timpul? Nu știu. Dar nu mă regăsesc și nu îmi place ceea ce trăiesc.

Amân activități, întâlniri. Mă las pe locul al 20-lea mereu. Nu am mai ajuns la medic pentru a cere analize de când am născut. Dantura așteaptă și ea să fie reparată. Nu mă mai suport și îmi e rușine cu mine. 

Am impresia că toți vor ceva de la mine. Fie cursuri de perfecționare, fie să ajung într-un anumit loc. Nu mai pot. Afacerea mea e lăsată de izbeliște. Banii se duc pe apa sâmbetei. Nu știu cum reușesc să fiu impresionată de multe cazuri „altfel”. 

Îmi e dor de scris. Mi-au rămas doar poveștile personalizate, care mă bucură nespus, însă îmi e dor de o nouă carte, de o nouă poveste. Am atâtea idei notate! 

Poate nu sunt suficient de motivată?

Poate nu sunt suficient de organizată?

Posibil... 

Dar când după 7 ore cu întrebări, vorbit, nemulțumiri, stres, ajungi acasă și nu știi de ce să te apuci mai întâi.... când îți amintești că nu ai mâncat, nu ai băut apă, iar copiii cer în brațe, vor să coloreze, să se joace de-a prinselea sau de-a fața- ascunselea, când totul e haos în jur... ce să faci? Să scrii? Ești considerat nebun să faci asta!

Clar am nevoie de un ajutor. :) 

Îmi este dor de un teatru... de un curs de dezvoltare personală. Am citit și am participat la un curs online de dezvoltare personală, dar nu e același lucru. Nu mă pot focusa pe asta. Apare altecva de făcut. Urgent! Sau o voce care îmi rupe filmul.