Am nevoie...

E plin internetul de sfatul „cere ajutorul!”

Nu știu cum și cât funcționeazăla alții, dar clar funcționează dacă se tot scrie despre, însă la mine nu e fezabil. 

Am cerut să îmi fie share-uit linkul cu magazinul online. Nu numai că nu s-a făcut, dar nici măcar un răspuns... „nu pot”,„Nu îmi umplu pagina cu așa ceva”, etc.

Nu! 

Am nevoie de odihnă, de o ieșire din cotidian, de CURAJ (pentru a conduce din nou, a fi independentă în mișcare, pentru a-mi duce copiii în parcuri), de înțelegere, de ajutor în casă, de un psiholog.

Uneori... când realizez de fapt că am făcut alegeri proaste, mă întreb dacă așa îmi e scris în harta vieții sau sunt foarte proastă. Se pare că acțiunea de a întreține financiar bărbați îmi iese de minune. Am avut două relații în care am făcut asta. Am ieșit. M-am căsătorit. Soțul și-a dat demisia spunând că va lucra de acasă... și ce să văd? Au trecut doi ani de zile în care a adus vreo 100 de lei toți banii (aa...și încă 100 cadou de la mama lui de ziua de naștere). Timp în care nu i-a lipsit nimic. Iar eu, cu toate... facturi, hrană, diverse activități pentru copii (acesta a fost visul meu... să le ofer plimbări, activități, timp de calitate) și o tonă de oboseală care m-a adus în faza în care pierd foarte mult. Greșesc poveștile și sunt nevoită să le refac pe banii mei, astfel încât eu muncesc gratis și DUBLU. 

Acum, când aveam planificată o mică evadare la mare... soțul a decis să se angajeze, că el nu vrea să fie bonă pe plajă. Dar alți tați cum pot? Dar alții cum merg cu copii de câteva luni în natură? 

Am nevoie de CURAJ să pornesc pe un drum al reușitei și al binelui pentru copii, SINGURĂ! Nu sunt nici prima nici ultima. Nu este o rușine!

De ce?

E trecut de miezul nopții. Sunt obosită  fizic și psihic. A fost o săptămână epuizantă pentru mine... psihic. Am simțit presiune! Am simțit cum grijile, temerile, pretențile celor din jur, dar și dorințele mele de vacanță, de finalizare de proiecte, de validare îmi apasă umerii și sufletul. Mi-am simțit inima grea.

De la o vreme sunt foarte dezamăgită... de mine. Se întâmplă ceva și nu îmi dau seama ce sau de ce. Muncesc enorm pentru fiecare leu sau ron sau euro sau cum s-o mai numi moneda în care se face plata. Cu toate acestea, anul ăsta parcă am muncit în zadar. Cum primesc o sumă de bani, mică sau mare, se întâmplă ceva! Fie o amendă, o somație pentru ceva neplătit, o poveste care trebuie retipărită din neatenția mea și clar am muncit zeci de ore degeaba.... 

Mă doare! Am doi copii minunați, care îmi umplu sufletul de bucurie! Mă întreb adesea, unde greșesc? De ce mie? Am zile când muncesc din zori și până în zori. Ies cu micuții afară și stau cu ochii pe ceas de parcă aș avea de pus bombe. Îi rog să se mai joace puțin singuri ca să termin ce am de scris.... ca să iau bani să îi duc la înot... și la stomatolog (da! avem probleme de acum)... și să le cumpăr biciclete frumoase... iar eu... dau banii în alte părți. 

E nedrept! Acum ceva vreme ne-a fost lovită mașina în parcare. Noaptea! La ora 1. Prinde pe cine poți! De ce nouă? De ce? Nu știu!

Acum ceva vreme începeam ateliere cu o prietenă care punea bazele unei asociații. Eram însărcinată și cu toate acestea, nu m-am dat în lături. Acum, când proiectul a crescut - și nu, nu datorită mie - sunt marginalizată. Mi se ia și mie un interviu, care oricum nu e publicat. Au fost promovate prietene care au mai multă nevoie de bani, de promovare. Doare! Mă amăgesc că sunt apreciată. Dar nu sunt și doare!

Am ajuns la concluzia că a sosit timpul să mă readaptez la condițiile actuale. 

Îmi doresc poate prea mult de la mine... iar eu sunt o epavă. Nu pot fi bună în toate domeniile. Nu pot fi prezentă la toate cursurile, la toate evenimentele. 

Oboseala mă face să fiu arțăgoasă cu cei dragi, să țip la copiii mei pe care mi i-am dorit enorm și care mă iubesc enorm!

Pentru ce? Îmi ridică cineva statuie? Nu. 

Am nevoie de o prioritizare rapidă a acetivităților, dar mai ales a vieții mele. 

Am nevoie de o pauză, de vacanță adevărată! 

Probabil aceasta este și cauza pentru care pierd banii.... 

Nu știu ce să mai cred și mă întreb de zeci de ori pe zi: de ce? 

Povești de viață

Când inspirația și Îngerii creativității sunt cu tine și noaptea visezi povești! Poveștile personalizate pe care trebuie să le scriu. E minunat și îmi doresc să scriu tot mai frumos, să bucur suflete, să alin suferințe, tristeți, dezamăgiri, doruri. 

Îmi doresc să am un laptop nou, performant, dar asta numai când voi merita, când va sosi timpul pentru asta.

Îmi doresc să învăț să îmi fac grafica pentru povești!

Îmi doresc să îmi văd poveștile pe scena unui teatru pentru copii.

Îmi doresc să fiu publicată în țări din Europa. 

Îmi doresc să scriu pentru adolescenți (și am să încep cu povestiri pentru revista liceului). 

Îmi doresc să evoluez în domeniul scrisului, să găsesc timp și resurse financiare pentru perfecționare, pentru lectură și pentru a întâlni oameni/traineri în ale scrisului (de exemplu Liviana Tane. Visez la un curs/atelier de-al ei). Cred că sufăr cronic după socializare și după întâlniri pentru sufletul meu. 

Viața mea s-a transformat în izolare (date fiind proiectele numeroase!), parcuri din zonă pentru micuți și întîlniri pe fugă cu oamenii care îmi comandă povești personalizate (și cărora le MULȚUMESC ENORM pentru gânduri și întâlniri).

Eu și copiii (da! ai mei)

Am mai scris despre faptul că Horia îmi seamănă foarte bine. Fizic, nu știu, deși toată lumea așa spune! Dar este sensibil ca mine. Vesel și sociabil ca mine! Uneori, chiar dacă el nu are dispoziția necesară, copiii îl caută. Culmea, chiar și copiii mult mai mari decât el! Este carismatic! Și.... ta-naaaa... somnoros ca mine! Hahahaha!

Astăzi am dormit amândoi până la 11. Noroc și cu ploaia care ne-a ținut companie și am avut motiv în plus să dormim.

După ce sunt trezită de Ana și nu o conving să mai stea lângă mine, o pasez în sufragerie, la tati. Apoi, somn de voie! Ador vacanțele (chiar și astea fără ieșiri și cu multe proiecte de finalizat!)! 

După ce se trezește mai cere puțin răsfăț: să îl țin în brațe, să îl pup!

Au început să apară geloziile și certurile pe „al meu”. 

Uneori sunt atât de obosită încât de abia pot vorbi și le explic că nu există al meu, ci al nostru. Cu mingea se pot juca ei, dar și eu. Însă am și momente în care confisc totul și spun stop joc. 

Am apelat (și regret enorm! la amenințări de genul: vine nenea și te ia, sau vine poliția, etc. Nu sunt foarte speriați, deși Ana îmi mai spune: „A pecat mama nenea!”, dar știu că nu este bine.

Astăzi i-am dat  Anei o brățară de a mea, din mărgele. Mătănii de fapt! Erau foarte finuțe și îmi erau foarte dragi! A tras de ele și am auzit... pac pac pac... pe parchet. Obosită, o întreb: „De ce le-ai rupt? Îmi plăceau atât de mult!”

Soțul îmi zice: „Nu-i mai îngreuna suflețelul! Nu trebuia să i le dai!”

Clar! Îmi asum! 

Am momente în care sunt foarte speriată! Amândoi, dar în special Ana, strică foarte mult. Atât jucării, cât și mobilă, etc. Exemplu: dă cu periuța de dinți, cu pastă pe uși și pe mobilă. Oare se va schimba? Dar de unde învață? Sper să se schimbe și să aprecieze ceea ce are, să păstreze frumos, astfel încât să poata dărui mai departe.

Economii cu BCR

Ați văzut reclama „BCR - PLUS ÎN CONT”?

Dacă ai card BCR (debit sau credit) poți descărca aplicația PLUS ÎN CONT. Anumite magazine (fizice sau online) îți ofere o anumită reducere, care ți se va întoarce în cont. 

Ce spuneți?

Nu sună bine?

Prieteni?!

Uneori, mai ales atunci când ai nevoie să fii ascultat (dar, pe bune, de ce există psihologi?) realizezi că prietenii nu îți sunt prieteni.

Înregistrezi asta pentru când se va întoarce roata? Doar... „nu e mereu roz, nu are cum!”.

Apreciez și situațiile gen: „e cineva bolnav? sunteți sănătoși? copii sunt veseli?” Atunci descopăr (pentru a mia oară!) cât sunt de norocoasă. Lucrurile trebuie să se purifice într-un fel. Asta e! Neatenția se plătește! Goana asta după confort, siguranță financiară se plătește! 

Dar știu că (oricât  îmi este de greu să accept!) totul VA FI BINE!

Copiii

Horia îmi spunecă este „elou”. Ana, când alunecă sau se mai lovește, mă privește și îmi spune „e bine, mami!” (adică sunt bine).

Îmi place să le ofer diferite activități, jocuri utile și creative. Nu reușesc de fiecare dată. 

Când am ieșit acum o săptămână din Jumbo cu Horia plângând că își dorea o motocicletă, am simțit că o parte din sufletul meu rămâne acolo. Nu! Nu vreau să îi răsfăț! Dar el chiar e genul sportiv, activ, și i-ar fi de folos. Și așa suntem atât de ocupați,obosiți (ca să nu spun comozi!) și stau mai mult în casă acești copii. 

Au cântece preferate și sunt mândră de ei, pentru că tot ce știu au învățat rapid de pe unde au apucat. 

Le mai citesc seara, dar știu că nu este suficient! 

Sper ca lucrurile să se așeze și pentru noi! 

Activități cu gemenii

Încerc să recuperez timp. 

Citim povești. 

Cântăm. Ana este mare cântăreață și o ador. Mă face să râd oricât aș fi de tristă. 

Horia face întreceri cu mașinuțe.

Am luat de curând carioci Dot at Dot, care vin la pachet cu fișe de lucru. I-a ținut preocupați ore în șir. Bine, eu vreau să fie perfecți, să nu greșească, deh, mamă profesor. Dar știu cât este de important să le ofer încredere în ei, și să le accept ritmul de învățare. 

Mâine avem un atelier cu povești. 

Sper să ajungem în fiecare zi undeva. Să las totul deoparte și să mă ocup de ei.

Îmi place atât de mult când stau la mine în brațe, când îmi oferă pupici și îmbrățișări, zâmbete și povești. 

Îmi doresc să îi duc în natură! Peste tot! Munte, mare, țară (deși nu avem, dar căutăm!). 

Dar când banii gândiți pentru ei „dispar” din pușculiță... e greu să mai fac alții peste noapte. 

Sper să mă adun și să găsesc oportunități pentru copiii mei. Poate ateliere gratuite! Sau ceva promoții! Sau jocuri cadou despre care să scriu pe site! Nu știu, orice îmi poate aduce ajutor pentru educația copiilor mei. 

Vacanță

Au trecut rapid două săptămâni din vacanță și nu am reușit să îmi duc copiii nici în Orășelul Copiilor. Mă simt atât de vinovată! Vinovată pentru alegerile mele greșite, pentru că nu știu ce să cer și ce să aleg! 

Mă simt tristă și neînțeleasă!

Oare voi reuși vreodată să am viața liniștită și armonioasă pe care mi-am dorit-o mereu?

Nu am reușit să finalizez o carte. Nu am reușit să lucrez pentru proiectele semnate!

Până unde voi alerga nebună pentru a supraviețui decent? Pentru a oferi copiilor mei tot ceea ce merită? 

Prea multe și totuși nemulțumită

A fost o perioadă foarte aglomerată. Final de an școlar cu reușite personale și anume titularizare. Am avut multe povești personalizate de scris, ceea ce mă bucură și mă motivează să fiu mai bună, mai creativă, mai inspirată.

Dar în ultima săptămână au urmat probleme și multe vești proaste. Mașina lovită noaptea în parcare. Nu dormeam, dar șoferul și-a stins farurile și nu am văzut numărul. Nu se poate repara pe asigurare, căci nu avem Casco. 

Asta este! Slavă Domnului că suntem sănătoși! 

Însă, când ești singura care aduce bani în casă, stai noaptea și scrii pentru un ban în plus (și nu iau chiar haina după om pentru o poveste personalizată!) și aceștia zboară imediat fie pe o factură neachitată la timp, fie pe lapte praf, fie pe scutece, mă doare teribil. Apar frustări despre lipsa vacanțelor, lipsa susținerii și a ajutorului, apar nervii și lacrimile, apoi, inevitabil crize biliare.

Îmi doresc să fac multe, de parcă lumea se învertește în jurul meu. Normal că timpul nu îmi permite și mă fac de râs! Nu ajung să predau cărțile, materialele la timp, să înregistrez videoclipuri.  Da! Frustrant! Trist! Obositor! 

Uitându-mă în urmă am realizat multe, prea multe pentru una singură, cu doi copii! 

Ce îmi doresc acum, sincer, este o vacanță adevărată undeva la munte, cu micuții mei iubiți și care merită o vacanță adevărată pentru că au fost defavoriți de multe ori  pentru programul meu aglomerat și au stat zile întregi în casă. Îmi doresc să citim muuuult, iar la prânz, când ei dorm eu să scriu primul roman pentru adolescenți. 

Nu știu dacă se va concretiza. Uneori, când ești singură în doi este mai greu decât atunci când ești singură -  singură. Plus că se adună banii care îi consumă al doilea. 

Dar alegerile sunt alegeri și trebuie să plătești pentru tot.

Sunt epuizată și am nevoie de o doză de noroc și de Doamne ajută-mă!