sâmbătă, iulie 28

De ce?

E trecut de miezul nopții. Sunt obosită  fizic și psihic. A fost o săptămână epuizantă pentru mine... psihic. Am simțit presiune! Am simțit cum grijile, temerile, pretențile celor din jur, dar și dorințele mele de vacanță, de finalizare de proiecte, de validare îmi apasă umerii și sufletul. Mi-am simțit inima grea.
De la o vreme sunt foarte dezamăgită... de mine. Se întâmplă ceva și nu îmi dau seama ce sau de ce. Muncesc enorm pentru fiecare leu sau ron sau euro sau cum s-o mai numi moneda în care se face plata. Cu toate acestea, anul ăsta parcă am muncit în zadar. Cum primesc o sumă de bani, mică sau mare, se întâmplă ceva! Fie o amendă, o somație pentru ceva neplătit, o poveste care trebuie retipărită din neatenția mea și clar am muncit zeci de ore degeaba.... 
Mă doare! Am doi copii minunați, care îmi umplu sufletul de bucurie! Mă întreb adesea, unde greșesc? De ce mie? Am zile când muncesc din zori și până în zori. Ies cu micuții afară și stau cu ochii pe ceas de parcă aș avea de pus bombe. Îi rog să se mai joace puțin singuri ca să termin ce am de scris.... ca să iau bani să îi duc la înot... și la stomatolog (da! avem probleme de acum)... și să le cumpăr biciclete frumoase... iar eu... dau banii în alte părți. 
E nedrept! Acum ceva vreme ne-a fost lovită mașina în parcare. Noaptea! La ora 1. Prinde pe cine poți! De ce nouă? De ce? Nu știu!
Acum ceva vreme începeam ateliere cu o prietenă care punea bazele unei asociații. Eram însărcinată și cu toate acestea, nu m-am dat în lături. Acum, când proiectul a crescut - și nu, nu datorită mie - sunt marginalizată. Mi se ia și mie un interviu, care oricum nu e publicat. Au fost promovate prietene care au mai multă nevoie de bani, de promovare. Doare! Mă amăgesc că sunt apreciată. Dar nu sunt și doare!
Am ajuns la concluzia că a sosit timpul să mă readaptez la condițiile actuale. 
Îmi doresc poate prea mult de la mine... iar eu sunt o epavă. Nu pot fi bună în toate domeniile. Nu pot fi prezentă la toate cursurile, la toate evenimentele. 
Oboseala mă face să fiu arțăgoasă cu cei dragi, să țip la copiii mei pe care mi i-am dorit enorm și care mă iubesc enorm!
Pentru ce? Îmi ridică cineva statuie? Nu. 
Am nevoie de o prioritizare rapidă a acetivităților, dar mai ales a vieții mele. 
Am nevoie de o pauză, de vacanță adevărată! 
Probabil aceasta este și cauza pentru care pierd banii.... 
Nu știu ce să mai cred și mă întreb de zeci de ori pe zi: de ce? 

Niciun comentariu: