... dar si de oboseala.
... povesti, rugi ascultate, fericire.
vineri, august 26
joi, august 25
Gemenii și lectura
Mi-am cumpărat ”Împăratul muștelor” de William Golding. De abia aștept să citesc. De fapt, am început cartea azi, în timp ce îl adormeam pe Horia. Am de finalizat câteva proiecte, apoi am să fac program de lectură noaptea.
Azi, micuța mea Ana Melania s-a ridicat singură pe pătuț. Încerca de câteva zile. Era atât de fericită! Mâine împlinesc 7 luni.
Sunt adorabili!
Au început să mănânce diversificat. Silviu spune că miros a cozonaci.
Horia adoră baloanele. Este curajos! Deja nu mai stă cuminte în leagăn: se sucește, caută poziții ”periculoase”.
Am început să scriu povești pe telefon. Este singurul instrument care îmi este la îndemână în permanență.
luni, august 22
Povestea pașilor de CG
Povestea pașilor
de CG
Razele soarelui se strecurau prin draperia trasă de seara. Îi gâdilau fața voinicului Horia. Acesta a început să se întindă și să își atingă chipul. Rostogolindu-se a dat cu nasul de o jucărie sonoră. A început să chiuie. S-a trezit și sora lui, Ana năzdrăvana.
- Bună dimineața!
- Hei! Te-am trezit! Scuză-mă!, spuse Horia.
- Nu-i nimic! Hai să ne jucăm.
A început întrecerea jucăriilor zgomotoase. Care scotea sunete mai puternice, aceea avea să câștige atenția gemenilor.
Părinții somnoroși au ajuns la pătuțuri, puțin obosiți. Sigur ar mai fi dormit vreo două-trei pre pe puțin.
- Neața jucăușilor! Ați început distracția?, întrebă tatăl, luând-o pe Ana în brațe.
-Horia, am să te las puțin pe jos pentru a schimba lenjeria. Să te joci frumos!, se auzi vocea somnoroasă a mamei.
Astfel, Horia a fost așezat pe covorul pufos, viu colorat. Și-a privit mama și într-o clipă de neatenție s-a prins de dulapul cu sertare și a pornit la drum.
- Oauu! Ce interesant este! Un picior. Acum celălalt picior. Super haios! Îmi place! An să pășesc zilnic de acum. Am să îi povestesc și Anei că nu este greu, iar distracția este garantată.
O furnică a apărut de te miri unde și îi striga:
- Băiețel te rog nu mă strivi!
Prin minune, Horia a auzit-o. S-a oprit, s-a așezat în funduleț și i-a vorbit:
- Cine ești?
- Sunt furnica Dora.
-Cauți pe cineva?, intrebă Horia.
- Nu. Am luat câteva firimituri de napolitane pentru desertul familiei. Am și eu patru copii. Îți mulțumesc enorm că te-ai oprit. Știu cât este de plăcut învățatul pașilor de unul singur. Am apreciat mult că ești atent la cei din jur.
- Mă bucur că te-am cunoscut, Dora. Mie îmi plac mult toate ființele, mici și mari.
- Poate ne mai vedem. Acum e timpul să plec! Să ai grijă pe unde mergi, Horia.
- Voi avea. Promit! Poate vii cu micuții tăi într-o zi să ne jucăm. Îi voi povesti și surorii mele despre tine. Poftă bună!
- Horia! Unde ești?, striga mama.
La auzul glasului, Horia s-a ridicat și a mers spre mama sa.
-Hei! Ai învățat să mergi! Bravo Horia. Sunt mândră de tine.
Nu peste mult timp, Ana a făcut și ea primii pași.
Câtă bucurie! Joaca în parc devenise mult mai atractivă!
Îndrăzniți să pășiți spre visele voastre, bebelușilor!
joi, august 18
Diversificare
Horia mananca bine, orice ii dau. Este pofticios. Ana este mofturoasa. Uneori gasesc timp sa le prepar piureuri de legume si de fructe. Alteori cumpar gata preparate, de la HIPP. Imi promisesm sa nu fac asta, dar nu imi ajunge timpul.
miercuri, august 17
Povesti nescrise (inca)
Visez orar... scoala... povesti/roman scris.
Incerc sa ma adun si sa lucrez, insa pic franta de oboseala. De abia reusesc sa ma ridic sa fac lapte. Insa, Dumnezeu este langa noi mereu. Ii are pe micuti in grija Lui. Azi noapte au dormit neintorsi pana la 8.30.
Sper ca azi sa lucrez ceva. :)
Le ador zambetele si chiotele de bucurie!
Le ador manutele pufoase!
Ii iubesc cu toata fiinta mea!
Vreau sa le ofer o viata minunata si o educatie solida!
Privesc in parc copii care nu vor sa daruiasca o jucarie. E trist! E vorba de educatie!
Zambete si rugi ascultate tuturor!
luni, august 15
Acasă de Sfântă Marie
Îmi e dor de cartierul în care m-am năascut, am copilărit și mă întorc cu drag acasă. Acum este mai greu cu micuții, dar ne descurcăm. Ei se joacă frumos cu nepoțica, stau la aer și e bine.
De fapt... mi-e dor de plimbări. Voi cumpăra un suport pentru copii și îi voi lua cu mine. Pe rând!
La mulți ani,mama! Să fii sănătoasă și să te bucuri de nepoți.
joi, august 11
Parenting
Plimbari matinale. Vecini care ii iubesc pe micuti.
Horia se joaca foarte frumos cu baloane. Cand unul s-a spart nu s-a speriat, dar era intrigat ca nu mai are. :)
Am descoperit un site care prepara hrana pentru bebelusi. Tot sa fii mama azi. Dar... sa ai si bani!
Atatea informatii gasesti pe internet despre cum sa iti cresti copiii! :) Totul e sa ai timp sa citesti!
Zambete si bucurii va dorim.
miercuri, august 10
Vacante financiare
Tot vad pe facebook imagini din calatoriile "prietenilor". Unele prin tara noastra superba, altele din afara. Scria cineva azi ca pentru ea vacanta inseamna CALITATE. Clar si investitie financiara!
Uneori ma intreb: voi avea vreodata o astfel de vacanta?
Ma scutur si imi raspund: "da, ai putea avea o astfel de vacanta cu eforturi. Dar pentru ce, cand viata ti-a aratat ca fericirea vine din lucruri marunte?"
Intr-adevar! Un zambet, un chiot de bucurie, fericirea pe chipurile micutilor cand ies afara sau cand se dau in leagan, nu o va compensa nicio plaja luxoasa din lume. Mi-am promis ca le voi oferi micutilor mei vacante pline de culoare, de bucurie, de miscare si mancare sanatoasa. Nimic nu se compara cu verdele si aerul din Costesti de Valcea sau alte zone din Romania.
Zi binecuvantata!
luni, august 8
Invitatii nunta si botez (text si grafica)
Va astept cu cereri de text (PLUS GRAFICA) pentru invitatii personalizate, tematice si originale pentru nunta si botez.
Povesti personalizate pentru copil, nasi, parinti, miri, bunici, etc.
Multumesc.
e-mail: claudia.groza@gmail.com sau claudia_groza@yahoo.com
Blogul si telefonul
Blogul il deschid foarte rar. Uneori am in cap subiecte deja scrise, dar nu gasesc timp sa scriu. Noroc cu telefonul pe care citesc tot felul de articole si ma destind.
Ma credeti ca am o carte inceputa de cand eram gravida si nu am finalizat-o nici acum. Am avut zile in care citeam cand ii adormeam pe micuti. Apoi lectura a fost inlocuita cu somn. Mult spus somn! Ochi inchisi intr-o pozitie cat de cat comoda.
Ieri a venit soacra mea si mi-a dat liber la iesit. Am plecat in Sun Plaza.... dupa Pufies, lapte praf si rasfoit carti. Mi-am cumparat doua reviste. Imi era dooooor! Am rasfoit carti in rafturile de la Cora. Mi-am cumparat 4 perechi de cercei. Nu imi mai luasem de mult ceva pentru mine. Am stat pe ganduri mult daca sa fac investitia sau nu. Dar am decis ca merit.
Micutii mei sunt tot mai veseli si stiu tot mai mult de joaca. Rad cand ii dau in leagan sau cand vad copii jucandu-se sau cand fac "Bau". Sunt adorabili. Ieri vorbeam cu o colega care este insarcinata in 6 luni si retraiam momentele. Sarcina este frumoasa, dar are si parti incomode. Insa, merita tot sacrificiul!
Desi sunt mama, am realizat proiecte frumoase in aceste luni si am dorinte de a realiza multe proiecte utile si interesante.
E greu cand nu te mai cauta nimeni... de parca ai fi ciumata. Asta e! M-am obisnuit. Desi am timpul limitat, trimit mesaje si imi caut prietenii. Cand am primit apel de la o colega, m-am bucurat de parca as fi castigat cel mai mare premiu. Viata te schimba! Rautatile si durerile te intaresc. Am norocul de a cunoaste mereu oameni frumosi! Am puterea de a lasa in urma oameni reci, goi si invidiosi.
O saptamana binecuvantata va doresc!
6. Bunătatea de CG
Bunătatea
Pe drumul de întoarcere, Smarald şi Paj priveau cu nesaţ şi admiraţie tot ce era în jurul lor. Voiau parcă să cuprindă totul în ochii lor, să le descrie în cele mai mici amănunte animalelor din Valea de Jos. Se bucurau de soare, de plantele şi animalele ce le ieşeau în cale, de adierea plăcută a vântului ce îi gâdila mustăţile iepuraşului Smarald. Păianjenul Paj a zărit o floare foarte frumoasă, cum nu mai întâlnise.
– Te rog, Smarald, lasă-mă să o ating măcar două secunde. Vreau să-i spun cât este de frumoasă, de rară, să-i mărturisesc că nu am văzut în viaţa mea o asemenea minune.
– Dacă asta e plăcerea ta, cu mare bucurie, Paj, răspunse iepuraşul aplecând puţin capul, astfel încât păianjenul să poată coborî.
Paj s-a aşezat pe petalele viu colorate, în nuanțele curcubeului. A mângâiat atent fiecare petală şi, văzând că acestea se strâng timid, a şoptit emoţionat:
– O floare atât de superbă și un miros atât de îmbietor nu am mai avut ocazia să văd. Să rămâi la fel de frumoasă, Floare Rară.
Aplecându-şi petalele astfel încât Paj să poată coborî, Floarea Rară a zis cu veselie în glas:
– Mulţumesc mult pentru apreciere. Rolul meu este să sensibilizez fiinţele la frumos. Fie-ţi viaţa plăcută şi senină, cum este cerul vara!
Cei doi călători curajoşi şi-au reluat drumul voioşi, mulţumiţi de călătoria lor. Paj cânta de zor „Pânza de păianjen”. Iepuraşul Smarald asculta amuzându-se.
O umbră neagră, imensă a pus dintr-odată stăpânire pe pajiştea traversată în linişte până acum de cei doi eroi ai poveştii. Smarald şi-a păstrat calmul dobândit pe parcursul lungii sale călătorii.
– Cine eşti şi ce vrei de la noi? întrebă sigur pe el iepuraşul.
– Aşa deci… nu mă recunoşti… Crezi că am uitat ce mi-aţi făcut? De data asta nu mai aveţi scăpare, grăi puternic şi înfricoșător vulturul pleșuv, care îi atacase când au plecat în călătorie.
Paj a început să tremure, dar nu spunea nimic, de teamă să nu-l sperie pe prietenul său. Smarald, dând dovadă de înţelepciune, s-a ascuns iute după un copac. A scos fildeşul din bocceluţă, l-a aruncat în aer rugându-l:
– Fildeș, fildeș, te rog transformă acest duşman într-un gândac.
Rugămintea i-a fost imediat îndeplinită. Vulturul cel fioros s-a transformat într-un gândac firav, care a fost înghiţită imediat de păianjenul înfometat.
– Mulţumesc, dragul meu Smarald, pentru această masă delicioasă, ivită pe neaşteptate, rosti Paj râzând.
În timp ce Smarald se pregătea să pună fildeşul la locul său în bocceluţă, zări lângă copac un măr stricat, aproape putred, care ofta.
– Ce-ai păţit? Te pot ajuta? întrebă Smarald.
– Dacă ai vrea, ţi-aş fi recunoscător!, murmură cu ultimele puteri mărul.
– Desigur, spune-mi şi dorinţa îţi va fi îndeplinită.
– Ia-mi toate seminţele şi plantează-le pe această pajişte. Provin dintr-un soi de meri rar întâlnit. Aici este locul meu. Îmi doresc să duc soiul mai departe, îngăimă timid mărul.
Paj a desfăcut mărul până a ajuns la cotor. Iepuraşul, folosindu-şi gheruţele, a scos toate seminţele și le-a îngropat în pământ. De-abia atunci, privind în jur, a văzut că acolo era o livadă de meri frumoşi şi semeţi.
– Ce roade bogate au aceşti meri! Într-adevăr, par a fi un soi rar, afirmă iepuraşul uimit.
– Ai dreptate, mărturisi păianjenul.
– Am rezolvat şi această misiune, aşa că ne putem continua drumul spre Valea de Jos. Nu mai este mult, adăugă Smarald.
Încântaţi de faptele lor, cei doi prieteni cântau şi glumeau, fericiţi că această călătorie nu a fost în zadar. Deodată, din apropiere au început să se audă plânsete şi lătrături care cereau ajutor. Călătorii noștri s-au apropiat de locul din care veneau scâncetele.
– Of, bietul de tine, rosti Smarald. Ce-ai păţit? Cine a avut inima atât de crudă să-ţi facă una ca asta?
Un câine frumos, brun, cu pete cafenii era legat de un copac cu o sfoară. Se agitase să scape, să găsească o soluţie. Sfoara se scurtase și acum era cât pe ce să se ştranguleze.
Fără a sta mult pe gânduri, Smarald a început să roadă sfoara. A durat ceva, dar a salvat câinele.
– Gata, acum eşti liber, rosti iepuraşul.
– Mulţumesc. Să fii sănătos! Numele meu este Câinele Brun. Poate ne vom mai întâlni.
– Plăcerea a fost de partea mea! Ai grijă de tine!, strigă Smarald.
vineri, august 5
5. Transformarea de CG
Transformarea
Luna a făcut schimb de ştafetă cu soarele. Păsările ciripeau voioase, anunţând o nouă zi. Roua era cernută de o plasă deasă, ţesută din fir de păianjen.
– Bună dimineaţa, frate! îi spuse încet păianjenul din povestea noastră unui păianjen din acea pădure. Cum o duceţi pe-aici?
– E linişte şi pace, rar se întâmplă lucruri neprevăzute. Dar tu de unde eşti de fel? întrebă păianjenul localnic.
– Vin din Valea de Jos. Am pornit într-o călătorie pentru că îmi doresc să cunosc alte meleaguri și alte specii de animale. Fac echipă cu un bun prieten. Vrem să cunoaştem lumea munţilor, să o descoperim şi să revenim pentru a le povesti şi celor din Vale.
– O adevărată aventură. Te felicit pentru curaj! Îţi doresc drum bun şi pace!
– Mulţumesc, zise păianjenul Paj.
Castorii munciseră toată noaptea şi făcuseră un mic baraj peste care cei doi prieteni să poată trece râul. Cuvântul dat trebuie respectat, iar Apă - Dulce şi familia lui erau castori de cuvânt. Când crezi în visele tale, chiar şi un necunoscut cu inima bună te poate ajuta.
– Gata de drum, prietene? întrebă Smarald, care ieşise să îşi facă toaleta de dimineaţă.
– Odihnit, bine hrănit, încurajat de prietenii întâlniţi. Sunt pregătit. Să pornim, aşadar.
Şi-au luat amândoi rămas bun de la prietenii castor. Paj şi-a reluat locul între urechile prietenului Smarald şi au plecat mai departe în călătoria lor pe panta abruptă.
O nouă aventură îi aştepta în această zi. Drumul era anevoios, iar pe Smarald îl obosea mult urcuşul. Mergea cât mergea, apoi, oprindu-se, i-a cerut părerea lui Paj.
– Ce-ai spune dacă aş folosi fildeşul de la şoricelul Chiţ şi m-aş transforma într-o felină? Ne-am uşura considerabil drumul şi am economisi timp şi energie.
– Sunt de acord cu tine, răspunse fără a sta pe gânduri prietenul său de drum.
Iepuraşul aruncă fildeşul în aer. Îl privi atent şi spuse:
– Fildeş, fildeş, transformă-mă într-un tigru.
Nu se întîmpla nimic. Smarald a încercat din nou.
-Fildeş, fildeş, fă-mă tigru.
Cerinţa nu se împlinea şi pace.
Cred că e indicat să foloseşti cuvîntul magic “te rog”!
Ai dreptate, Paj.
Fildeşul s-a făcut argintiu şi a trimis o săgeată spre iepuraş. Părul i s-a ridicat, iar codiţa i s-a lungit. Cerul s-a întunecat pentru câteva secunde. Dar curând, totul s-a înseninat, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Fildeşul, care căzuse pe stâncă, lângă Smarald, a fost pus la loc în bocceluţă. Iepuraşul nostru a devenit un tigru frumos.
– Mă simt atât de greu, îi spuse tigrul-iepuraş prietenului său Paj.
– Eşti un tigru blând, a mărturisit păianjenul râzând. Se vede că nu eşti tigru din moşi-strămoşi.
– Hai la drum, căci vorba lungă e sărăcia omului, rosti Smarald.
Tigrul-iepuraş îl luă pe păianjen și porni. Mușchii picioarelor îl ajutau să aibă viteză, făcând salturi de care era foarte încântat. La o cotitură, făcând un salt acrobatic, o stâncă se desprinse şi a alunecat la vale. Smarald s-a dezechilibrat. S-a prins cu picioarele din faţă de o tufă de pe marginea muntelui.
– Ce ne facem acum? Paj! Desfă bocceluţa şi scoate fildeşul. Avem nevoie de o scară.
Păianjenul ascultă sfatul însoţitorului său, desfăcu imediat bocceluţa, scoase fildeşul și îl aruncă pe stâncă spunând:
– Fildeş, fildeş, te rog, transformă-te într-o scară.
Peste câteva clipe, o scară s-a întins la picioarele lui tigrului-iepuraş, care s-a prins cu putere de ea. Astfel a ajuns pe cărare de munte. Smarald a răsuflat uşurat. Dar, privind atent, a observat că este rănit la o lăbuţă.
– Prietene, în bocceluţă am păstrat trei cotoare de varză. Te rog, scoate unul şi freacă-mi uşor rana. Apoi bandajează-mă cu o fâşie din materialul bocceluţei. Stai să o rup cu dinţii mei puternici.
După puţină suferinţă, îndurată cu vitejie şi strâns din dinţi, tigrul-iepuraş s-a vindecat.
– Gata de drum, prietene! Ce nu te omoară te face mai puternic! exclamă curajos tigrul-iepuraș.
– Aşa este, prietene! răspunse vizibil emoţionat Paj.
Tigrul-iepuraş făcea salt după salt. Unul mai spectaculos decât altul. Dintr-odată, în faţa sa au apărut doi tigrii. Eroul nostru s-a oprit intimidat.
– Cine eşti tu? Nu pari de-al nostru, întrebă unul dintre ei.
– Sunt un tigru solitar şi am de îndeplinit o misiune. Într-adevăr, nu sunt din aceste locuri, dar sunt un tigru ca şi voi.
– Este curajos, stăpân pe sine, spuse tigroaica cu o voce suavă. Lasă-l să-şi continue drumul. Nu e cazul să-i pui piedici.
– Hmmm… da, aşa este. Pari un tigru din tată-n fiu. Aşa că îţi urez succes în îndeplinirea misiunii tale. Drum bun! îi ură încântat tigrul.
Smarald, odată eliberat de privirea fioroasă a tigrului, a luat-o la fugă.
– Ar fi bine să nu ne mai oprim până nu ajungem în vârful muntelui, şopti speriat Paj.
– Ai dreptate! Oricum nu mai este mult.
Vântul şuiera fioros. Aerul era tot mai rece, iar cerul tot mai aproape. Urechile tigrului-iepuraş stăteau ridicate, atente la fiecare foşnet, la fiecare mişcare de piatră sau zbor de insectă. Vorba aceea: „Cine se frige cu ciorbă suflă şi în iaurt”.
Încă cinci salturi şi eroul nostru ajungea în vârful muntelui. „Hai, încă puţin, tigrule-iepuraş!”, se încuraja Smarald.
– Bravo, prietene, încă un salt şi gata! Uraaa! Am reuşit! strigă păianjenul dansând.
– Da, prietene, aşa este. Am reuşit. E greu să ajungi în vârf, pentru că totul se realizează cu efort, înfruntând obstacole. Am să le spun prietenilor ce înseamnă cu adevărat reuşita: multă muncă şi voinţă pe măsură. Nu este suficient să vrei. Merită să îndrăzneşti. Să încerci mai mult. E important să ştii ce vrei, apoi să faci paşii spre împlinirea visului. Cu siguranţă că în fiecare fiinţă există un potenţial ce poate fi folosit la maxim. Câţi dintre prietenii noştri ar fi putut ajunge cu noi aici?
– Mulţi, probabil, răspunse nesigur păianjenul.
– Bineînţeles. Mulţi, dragă prietene Paj. Însă unora le e teamă, alţii sunt influenţaţi de cei din jur, iar alţii sunt comozi. Aşteaptă să le pice para mălăiaţă. Am înţeles că viaţa e o luptă. În primul rând cu tine, apoi şi cu ceilalţi.
– E vorba despre lupta pentru existenţă? întrebă nedumerit păianjenul.
– Da, lupta pentru existență. Supravieţuiesc fiinţele cele mai puternice, care pot oferi ceva aici, pe pământ. Fiecare dintre noi are o misiune. Dacă nu luptăm ca să o aflăm şi să o îndeplinim, dispărem.
– Prietene Smarald, călătoria aceasta te-a transformat într-un ÎNŢELEPT. Nu ești la fel ca atunci când am plecat la drum.
– Paj, viaţa ne schimbă! Nici tu nu mai eşti acelaşi, pentru că teama, bucuria, ceea ce ai văzut aici te fac să fii un alt păianjen: unul mai bun, mai puternic, mai optimist.
Cei doi prieteni se privesc, apoi au început să râdă.
– Ce frumoase sunt viaţa şi prietenia! exclamă tigrul-iepuraş.
Smarald şi Paj priveau liniştiţi apusul soarelui. Un adevărat spectacol de culoare. Câţi dintre noi se mai bucură de astfel de momente?
Tigrul-iepuraş a scos din bocceluţă fildeşul. Era timpul să se transforme în iepuraş. Îl aruncă în aer spunând:
– Fildeş, te rog să devin ce am fost: un iepuraş.
Dintr-odată se făcu o lumină puternică. Tigrul s-a transformat într-un iepuraş frumos, alb, cu codiţa mică şi pufoasă.
– Acum ne putem întoarce! Să mergem să le povestim prietenilor noştri ce am văzut.
– Da, şi mai presus de toate să îi învăţăm să se bucure de viaţă. Să nu mai trândăvească, rosti senin Paj.
– Că bine zici, prietene!
joi, august 4
4. Înfruntarea de CG
Înfruntarea
Spre dimineaţă îşi luară rămas bun de la Ochi - Blânzi şi de la familia ei şi au pornit din nou la drum. Au ieşit din pădure, iar pajiştea proaspăt înflorită le zâmbea duios. Margarete şi păpădii, nalbe şi maci, toate le dădeau drumeţilor noştri bună dimineaţa, scuturându-le în cale petalele, într-o ploaie de culori care le binecuvântau drumul. Într-un lan de floarea soarelui, au crezut chiar că soarele a coborât printre ei, în mii de exemplare. Călătoria lor căpătase un rost, experienţă, dar trebuiau să o ducă până la capăt. În depărtare, munţii înalţi îi atrăgeau tot mai mult şi îi îndemnau să meargă mai repede.
Trecuseră peste câmpiile înflorite. Munţii se apropiau tot mai mult. Paj se ţinea bine între urechile iepuraşului, pentru că Smarald mergea repede. Încă puţin şi începeau să escaladeze culmi abrupte.
Cerul devenea tot mai înalt, dar soarele începea să obosească. Se retrăgea încet-încet spre capătul orizontului. Lumina începea să pălească. Trebuia să ajungă repede la poalele muntelui şi să găsească un culcuş acolo. Mai aveau puţin. În faţa lor erau câteva tufişuri de care trebuiau să treacă şi apoi muntele îi putea primi cu braţele deschise.
– Priveşte, Smarald, dincolo de tufişuri ne aşteaptă muntele.
– Aşa e, Paj, afirmă iepuraşul şi alergă cu emoţie spre ceea ce credea că e destinaţia lor finală.
Imediat ce au ieşit din tufiş au avut o surpriză. Niciodată să nu spui „hop” până nu sari gardul. În faţa lor s-a ivit un râu învolburat. Apa era limpede şi rece. Râul părea adânc. Smarald se ridică pe lăbuţele din spate şi ciuli urechile. Paj s-a urcat până în vârful lor şi a privit cât era râul de lung. Au căutat o piatră mai mare, ca să poată sări sau o altă cale de trecere spre munţi. Însă nu vedeau nimic ce le putea uşura traversarea. Doar un morman uriaş de pietre şi lemne uscate, care păreau imposibil de mutat. Muntele era dincolo, iar ei nu puteau ajunge la el.
– Sunt supărat, Paj, îmi vine să plâng.
Rostind acestea, Smarald se ghemui după o movilă de nisip, cu lacrimi în ochi.
– Nu te speria, prietene, eşti înţelept şi poţi găsi o soluţie. Nevoia te învaţă. Ridică-te şi fii curajos, pentru că unde-s doi puterea creşte şi împreună putem reuşi.
– Mulţumesc, dragul meu. Eşti un adevărat prieten. De aceea e bine să nu pleci niciodată singur la drum.
Smarald se ridică îmbărbătat de cuvintele sincere ale păianjenului Paj. Prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte.
Pe malul râului îşi aveau casa câţiva castori foarte prietenoşi. Iepuraşul şi-a făcut curaj şi se îndreptă spre ei. Un castor care părea capul familiei îi întâmpină pe eroii noştri.
– Bună ziua, distinşi călători! Eu sunt castorul Apă - Dulce, iar aceasta e familia mea. Ce vânt vă aduce pe meleagurile noastre?
– Bine v-am găsit, au răspuns drumeţii. Apoi i-au povestit castorului despre scopul călătoriei.
Întreaga familie de castori s-a strâns în jurul lor şi îi ascultau ce frumos povesteau despre drumul parcurs, dar şi despre frumoasa lor poveste de prietenie.
– O să vă ajutăm, le spuse Apă - Dulce. Vă invităm la masă şi la odihnă, deoarece este târziu. Până dimineaţă vom construi un baraj pentru a putea trece în partea cealaltă, la munţii pe care doriţi să îi cuceriţi. Meritaţi asta după atîta efort!
Smarald şi Paj se ospătară cu bucatele oferite de noii lor prieteni. După aceea s-au retras la culcare. Drumul din acea zi fusese greu, chiar şi pentru ei, care deja se obişnuiseră cu călătoria.
Visele lor erau acum la înaltul munţilor, iar somnul era mult mai lin. Castorii se puseră pe treabă. Se bucurau când puteau oferi ajutor.
3. Smarald îşi face prieteni de CG
Smarald îşi face prieteni
Ce zi liniştită şi caldă! Peste tot şi toate se revărsa lumina soarelui. O şopârlă alerga pe stâncă, să ajungă cât mai sus, să se încălzească. Albinele zumzăiau printre afinele dulci. Norii se luau la întrecere pe cerul senin şi luminos. În scurt timp, au apărut niște sclipiri argintii, ce spintecau bolta. Erau fulgere de toată frumuseţea. Norii au început să se dueleze. Zgomote puternice făceau valea să răsune. Da, tunete se numesc!
Smarald s-a trezit speriat şi a început să tremure. Nu ştia unde se afla şi nici ce se întâmpla.
– Nu trebuia să plec! Doar știam că sunt un iepure fricos. Ca toţi iepurii, de altfel.
Lacrimi fierbinţi au apărut în ochii săi frumoşi.
– Va fi bine. Nu ne putem întoarce învinşi. Am promis că vom avea lucruri interesante de povestit, şopti Paj.
– De unde veniţi? se auzi o voce subţire.
– Cine-i acolo? Arată-te mai întâi, răspunse iepurele încercând să pară curajos.
– Sunt şoricelul Chiţ.
– Mă bucur să te cunosc, afirmă Smarald. Am plecat într-o călătorie. Vin din poieniţa de jos, grăi iepuraşul. Visez să colind cât mai multe forme de relief. Am văzut un glob pământesc într-un ziar purtat de vânt şi atunci mi-am pus în gând să călătoresc tot mai departe de locul unde am trăit atâţia ani.
– Interesant şi frumos visul tău. Îţi doresc să-l duci la bun sfârşit, grăi hotărât şi vesel şoricelul cu o ţinută sobră. Presupun că ţi-e foame, aşa că eşti oaspetele nostru.
– Am uitat să ţi-l prezint pe Paj, partenerul meu de călătorie, a spus iepuraşul dând din urechi pentru ca păianjenul să iasă în faţă.
Chiţ a făcut un semn discret, iar şoricica lui a apărut dintr-un colţ al peşterii.
- Draga mea, am găsit doi oaspeţi veniţi de foarte departe. Ei sunt iepuraşul Smarald şi al său prieten, păianjenul Paj. Să le oferim o masă pe cinste.
- Sigur, cu multă bucurie! grăi şoricica, aducînd cotoare de varză pentru iepuraş şi câteva insecte pentru păianjen.
– Mâncaţi bine, pentru că aveţi de parcurs drum lung, nu glumă, spuse Chiţ.
Smarald a mâncat aproape tot. Îi era foame şi nici nu ştia când va mai găsi hrană pe gustul său. Ca să fie sigur că va avea resurse, şi-a oprit trei cotoare şi le-a pus în bocceluţă.
– Prietene drag, pentru că îmi place visul tău, îţi dăruiesc acest fildeş, a spus şoricelul. Are puteri magice: te transformă în ce doreşti și cu ajutorul lui poţi trece peste orice obstacol. Trebuie să treceţi aceste dealuri, apoi veţi străbate păduri de foioase şi veţi ajunge la munţii cei mai înalţi din ţinut. Sunt sigur că veţi fi încântaţi de ce veţi vedea. Smarald, îţi vor fi de folos aceste drumuri. Vei deveni un înţelept al poieniţei de unde ai plecat. Animalele îţi vor cere sfatul. Călătoria aceasta te va transforma. Vei căpăta încredere în tine. Drum bun, prieteni dragi!
Chiţ şi şoricica lui şi-au condus oaspeţii până la ieşirea din vizuină, făcându-le semne cu lăbuţele.
– Ăsta da curaj! mărturisi impresionat şoricelul.
Ploaia se opri din senin, aşa cum începuse. Cu bocceluţa încărcată, cu păianjenul între urechi, iepuraşul a pornit spre pădurea de foioase care se zărea în depărtare. Vegetaţia era bogată: stejarii, ulmii, arţarii și plopii parcă îi strigau. Multe animale îşi aveau adăpost acolo: lupul, vulpea, căprioara, mistreţul, jderul, veveriţa, pisica sălbatică, sturzul, mierla, cucul, ciocănitoarea, gaia, piţigoiul, sticletele. Vântul adia uşor, cum e firesc într-o zi călduroasă de vară. Soarele, cu puterea lui, uscase rapid bălţile produse de ploile bogate.
Smarald a observat în faţa sa ceva care se mişca. S-a oprit şi a început să tremure.
– De ce ne-am oprit? întrebă păianjenul surprins de oprirea bruscă.
– Mi-e frică, mărturisi iepuraşul clănţănind din dinţi.
Era o imagine care se scurta treptat-treptat, pe măsură ce soarele urca semeţ pe cerul senin, pictat de un artist vesel, dintr-o singură mişcare a pensulei. Avea o culoare uniformă, de un albastru deschis, cald şi luminos.
– Nu te speria, iepuraşule, se auzi o voce blândă. Sunt Umbra şi am apărut pentru a vorbi cu tine. Trebuie să scapi de această teamă. Nu vezi că am aceeaşi formă cu tine? Nu trebuie să te sperii! Dar când în preajma ta apare o altă formă de umbră, atunci poate fi a unui animal periculos şi trebuie să te aperi. Vreau să devii un iepuraş curajos. Trebuie să înveţi ceva din această călătorie. Am văzut că ai obiecte magice în bocceluţă, nu ai voie să te temi sau să te opreşti din drum.
– Crezi că nu voi păţi nimic? şopti neîncrezător Smarald.
– Nu, nu vei păţi nimic. Trebuie să înfrunţi tot ce-ţi apare în cale. Aşa vei ajunge un iepuraş ÎNȚELEPT, a spus Umbra, apoi s-a făcut nevăzută.
– Unde eşti? De ce ai dispărut? rosti iepuraşul cu o voce ştearsă, temătoare.
– Pentru că soarele a urcat pe cer. Era doar o Umbră ce apare în funcţie de poziţia soarelui pe cer, îi răspunse o căprioară. Şi mie îmi era frică de ea la început, până am înţeles cine este. De-acum vei fi un iepuraş curajos, nu?
– Da, sigur că da. Voi face tot ce-mi stă în putere ca să nu mă mai sperii de orice.
– Hai să-ţi arăt drumul prin pădure şi să ţi-i prezint pe prietenii mei, grăi zâmbind blând (blajin) căprioara.
– Ți-l prezint pe prietenul meu, păianjenul Paj. Mă însoţeşte în această călătorie. Eu sunt Smarald.
– Îmi pare bine de cunoştinţă. Eu sunt căprioara Ochi - Căprui. Urmaţi-mă!
Nici nu termină bine vorba că a şi făcut un salt pe o cărare bătătorită din inima pădurii. Făcea câteva salturi, apoi privea în urmă, ca să nu-i piardă pe oaspeţii săi. Iepuraşul ţinea pasul cu ea.
– Mai avem puţin şi ajungem la căsuţa mea. Am o familie foarte frumoasă şi se vor bucura să le aduc oaspeţi curajoşi.
Zicând acestea, căprioara zâmbi şi îi făcu cu ochiul iepuraşului. După încă trei-patru salturi, au ajuns la o căsuţă frumoasă, între doi stejari falnici.
– Mami, tati, soră dragă, v-am adus musafiri!
– Foarte bine. Haideţi să vă odihniţi. Imediat punem masa, rosti încântată mama căprioară.
Sora căprioarei, Ochi - Blânzi, se apropie de iepuraş.
– Cred că vii de departe. Pari obosit.
– Da, am străbătut un drum destul de lung. Fac o călătorie în care vreau să aflu cât mai multe lucruri, să văd locuri noi şi să mă întorc să le povestesc şi prietenilor mei din poiană.
– Sunt sigură că vei reuşi. Pari un iepuraş curajos. Nu am mai întâlnit pe cineva ca tine.
– Mulţumesc, a răspuns Smarald în timp ce nasul i se roși.
Paj tuşi pentru a-şi face remarcată prezenţa.
– Aaa, el este prietenul meu de călătorie, păianjenul Paj, spuse mândru iepuraşul.
Familia căprioarei şi oaspeţii au luat cina. Au ascultat povestea de drum a celor doi călători, admirându-le curajul aventurii şi urându-le să ducă la bun sfârşit călătoria.
Ochi - Blânzi rosti timid:
– V-aş însoţi cu mare drag, dar părinţii mă ocrotesc şi nu mă lasă să mă îndepărtez prea mult de casa noastră. Avem duşmani numeroşi. Bine, cred că nu există fiinţă care să nu aibă cel puţin un duşman.
– Preţuieşte dragostea părinţilor, Ochi - Blânzi. Părinţii ştiu ce este bine pentru puii lor. Ai să vezi când vei deveni părinte că nu îţi vei trimite odorul în braţele primejdiei, afirmă înțelept iepuraşul nostru.
Smarald rămase puţin pe gânduri: „Călătoria aceasta începe să mă transforme”.
A fost o seară liniştită, cu poveşti şi sfaturi. O seară dedicată prieteniei. Când stelele au apărut una câte una, animalele s-au retras la un binemeritat şi odihnitor pui de somn.
marți, august 2
2. DRUMUL
Drumul
Razele trandafirii au apărut încet pe bolta cerească. Vântul adia uşor, mângâind plantele una câte una. Foşnetul frunzelor era melodios. Păsările cântau, dând de veste că a sosit dimineaţa.
Iepuraşul s-a trezit voios, încântat că şi-a găsit partener de drum. A început să-şi facă toaleta. S-a spălat pe faţă şi pe dinţi cu rouă. Şi-a curăţat bine urechile, apoi şi-a aranjat codiţa pufoasă. După ce a verificat bocceluţa cu mâncare şi cu obiectele primite de la prieteni, a pornit în căutarea păianjenului Paj.
Prietenul său era pregătit.
– Bună dimineaţa! Ești gata pentru marea aventură? întrebă păianjenul.
– Am emoţii, dar sunt gata!, răspunse iepuraşul.
L-a așezat pe păianjen între urechi şi au pornit la drum. Nu îşi stabiliseră un traseu. Au pornit încotro au văzut cu ochii.
– Ce vreme frumoasă! Vreau să te întreb, iepuraşule, după ce ducem la bun sfîrşit călătoria, ne întoarcem aici, la prietenii noştri? rosti puţin îngrijorat Paj.
– Nu ştiu. Cine poate şti ce ni se va întâmpla pe drum? răspunse iepuraşul. Eu aş vrea să ne întoarcem, să le împărtăşim celor de aici tot ce am văzut şi am trăit.
În depărtare se zăreau dealurile. Nu era un traseu tocmai uşor pentru un iepuraş obişnuit cu viaţa la câmpie. Dar toate animalele aveau încredere în eroul poveştii noastre, ţinând cont că era călătoria vieţii lui.
Soarele îşi rotea razele cu măiestrie. Căldura devenea insuportabilă. Nici vântul nu mai adia.
– Parcă se aude susurul unei ape curgătoare, murmură iepuraşul.
– Ți-e sete, nu-i aşa? Cred că ar fi bine să poposim pentru prânz şi să ne recăpătăm forţele la umbra unui copac.
Au mai mers puţin. După un şir de arbori au descoperit un pârâu argintiu, strălucitor în lumina razelor de soare, ce şerpuia printre plantele de un verde diferit, printre grânele ce aşteptau să se coacă, prin pădurea întunecată şi pajiştile luminoase şi însorite. Iepurașul Smarald s-a aplecat şi a băut pe nerăsuflate din apa limpede şi rece.
– E aşa de bună apa aceasta, de parcă n-aş fi băut niciodată până acum.
– E precum o licoare. Apa este indispensabilă vieţii, mărturisi păianjenul, care tocmai se înfrupta pe cinste cu o insectă delicioasă.
– Mie îmi lipsesc deja prietenii lăsați în poiană, zise iepuraşul.
Nu au terminat bine de împărtăşit impresiile, când o umbră imensă se apropie de ei.
– Ce-i asta, ce-i asta? repetă iepurașul speriat, strângându-se de teamă.
Un vultur pleşuv, cu aripile deschise, se rotea deasupra iepuraşului. Era o masă gustoasă pentru o pasăre prădătoare înfometată.
– Nu te panica. Trebuie să faci ceva. Fugi, ascunde-te, strigă păianjenul Paj.
– N-n-nu a-a-am u-un-de, răspunse iepuraşul speriat, cu vocea tremurândă.
Fără să stea pe gânduri, întinse lăbuţele după bocceluţa cu obiectele dăruite de prietenii săi din poiană. Scoase oglinda dată de veveriţa cochetă şi o îndreptă spre soare. Oglinda reflectă lumina drept în ochii vulturului ce se apropia cu ghearele ascuţite spre iepuraş.
– Vaaai! Am orbit, strigă vulturul izbindu-se puternic de un copac din apropiere. Iepuraş netrebnic, pun eu mâna pe tine!
– Să fugim! Să căutăm o ascunzătoare. Hai repede, până nu-şi revine! bâigui Smarald.
– Mai am ceva de făcut, şopti păianjenul Paj. Du-mă aproape de vultur.
Smarald îi ascultă cererea. Odată ajuns lângă vulturul pleşuv, care îşi proteja ochii cu aripile, păianjenul i-a legat strâns picioarele cu un fir lipicios de pânză. A tors un fir cât pentru cinci pânze, dar a meritat!
– Ce se întâmplă? Nu se poate una ca asta! Lăsaţi-mă! Ajutor! Lăsaţi-mă! urla vulturul.
S-a zbătut cât s-a zbătut, dar nu a reuşit să se ridice. Aşa se întâmplă întotdeauna: cine sapă groapa altuia, cade el în ea.
Păianjenul s-a urcat repede în spatele iepuraşului. Smarald a fugit, şi a fugit, până a ajuns în dreptul unei stânci. Acolo s-a oprit, respirând cu pauze scurte şi dese.
– Trebuie să găsim o peşteră, o vizuină, ceva, orice. Sunt foarte obosit! Avem nevoie de un adăpost sigur, zise iepuraşul.
Prietenul Paj se uită atent de jur-împrejur şi exclamă fericit:
– Priveşte! O gaură destul de mare în stâncă! Pentru o noapte, cred că este suficient de ospitalieră, rosti mulţumit de ceea ce găsise.
– Minunat! Poate găsesc şi ceva de mâncare, adăugă iepuraşul fără vlagă.
Odată ajunşi în peştera cea mică, cei doi prieteni s-au aşezat într-un colţ potrivit pentru odihnă şi, cât ai număra până la zece, Paj şi Smarald s-au cufundat într-un somn profund şi binemeritat după atâtea emoţii.
Soarele îşi pregătea cortina. La orizont s-au aşternut petele de culoare ale unui maestru pictor: roz, violet, cenuşiu și bleu, făcându-i lunii semne discrete să apară din spatele dealurilor de diferite forme. Stelele s-au ivit rând pe rând, ca niște adevărate bijuterii cu diamante dintr-o comoară.
luni, august 1
NOUUUU! POVESTE NOUA! SERIAL
http://povestilelizei.blogspot.ro/2016/08/nou-cum-dobandesti-intelepciunea-de-la.html
CUM DOBÂNDEȘTI ÎNȚELEPCIUNEA DE LA SMARALD
1. Pregătirea călătoriei
Tufişul de un verde crud a început să se mişte. Din el a apărut un iepuraş alb, de toată splendoarea. Smarald era numele său. Blăniţa sa era foarte îngrijită. Ochii săi verzi, precum două mărgele, nu scăpau nimic. Urechile lungi, date pe spate, bine spălate şi îngrijite, auzeau fiecare foşnet, orice fâlfâit de aripi. Codiţa mică, pufoasă i se mişca uşor. Iepuraşul se întinse şi privi în jur.
Două gărgăriţe viu colorate veneau spre el.
– Bună dimineaţa, prietene! Ai dormit bine? Eşti pregătit pentru o nouă zi?
O gărgăriţă ghiduşă i s-a aşezat pe o ureche, iar cealălaltă pe codiţă.
– Hei, mă gâdilaţi. Daţi-vă jos. Acum! rosti supărat iepuraşul.
– Dar ce-i cu tine? întrebă una dintre cele două gâze.
– Nu ştiu. M-am plictisit aici în pădure. Vreau să călătoresc, să văd şi alte locuri, să cunosc şi alte animale.
– Vrei să ne părăseşti? Ce-ţi veni? E atât de frumos şi de linişte aici. Ai nevoie de aventură? Vrei să îţi pui viaţa în pericol? spuse grăbită una dintre gărgăriţe.
– Ți s-a urât cu binele, se pare!
– Nicidecum. Uneori, trebuie să pui punct şi să o iei de la capăt. Alteori, e indicat să încerci și un alt drum, nu doar pe cel cunoscut. Eu vreau mai mult. Îmi doresc să călătoresc, să cunosc şi alte rase de iepuri, să mănânc morcovi şi de pe alte meleaguri. E visul meu şi îmi doresc să-l duc la îndeplinire.
Din tufiş se auzi o voce necunoscută:
– Te însoţesc, dacă-mi permiţi. M-ai impresionat cu explicaţia ta şi cred că ai dreptate. Te voi ajuta la nevoie şi-ţi voi ţine companie.
– Cine-i acolo? îngăimă Smarald alergând spre tufiş şi căutând cu atenţie.
– Sunt eu, păianjenul Paj, zise acesta ieşind dintre crengile tufişului. Ţi-am fost mereu în preajmă şi pot spune că te cunosc. Cred că e bine să-ţi urmezi visul. Să nu trăieşti cu gândul că puteai face ceva şi nu ai încercat. Doar ştii proverbul: „Încercarea moarte n-are”.
– Să înţeleg că eşti de acord să pornim la drum, amice? întrebă iepuraşul.
– Bineînţeles. Și eu sunt dornic de plimbare şi de aventură, mărturisi hotărât păianjenul.
Triste, buburuzele au zburat să transmită vestea. În curând, poiana s-a umplut de insecte, păsări şi alte animale, care au venit să îşi ia la revedere de la iepuraş, să-i ureze succes şi drum bun.
Fiecare a adus câte ceva, fie de mâncare, fie un obiect care să-i servească iepuraşului drept talisman. Smarald şi-a făcut o bocceluţă. A pus totul în ea cu grijă şi cu multă afecţiune.
– Mulţumesc pentru gestul vostru. Mi-aţi demonstrat că sunteţi prieteni de nădejde. Să aveţi grijă de voi! spuse emoţionat iepuraşul.
– Promit să îl apăr şi să-l sfătuiesc atunci când e nevoie, adăugă păianjenul, aşa că nu vă faceți griji pentru el.
Prietenii şi-au petrecut după-amiaza depănând amintiri, râzând şi cântând. A fost o mică petrecere de rămas bun, organizată pe loc. Nici nu și-au dat seama când a trecut ziua.
Soarele s-a retras obosit după dealurile verzi. Lumina apusului îndulcea toate culorile. Animalele și-au dat seama că trebuie să meargă fiecare la casele lor. L-au îmbrăţişat pe iepuraşul alb şi au pornit gânditoare spre adăposturi.
Stelele apăreau una câte una, arzând intens pe cerul senin, alături de stăpâna Lună. Liniştea s-a lăsat apăsătoare, precum o cortină transparentă peste pădure.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)