sâmbătă, februarie 7

Facebook - de CG



Facebook

de CG

Într-o zi am citit poezii cu facebook.
Am intrat în această lume,
A like-urilor.
Mă durea când nu le primeam
Şi am fost diagnosticată
Cu non liketioză.
Inima îmi bătea puternic,
Respiraţia mi se tăia
Când cineva mă ştergea din lista sa
Dar mai ales nu mă plăcea.
E rău? E bine?
Am pornit în lumea mare
Petrec timp printre oameni
Îngeri şi cărţi.
Când cineva se va bucura de zâmbetul meu
Îi voi oferi o îmbrăţişare.
Am oroare de like-uri.
Iau tratament cu bucurii şi rugi,
Poveşti scrise pe hârtie creponată
Şi  aşteptare.
Viaţa e în van...
Fără sens, fără culoare.
Dar... aştept un like... de vindecare.
Apoi mor liniştită.


5 comentarii:

Anonim spunea...

Pai sa o luam intr-o ordine (iti mai aduci aminte?)
1. prietenii tai cum sa-ti mai dea like-uri stiind ce urmeaza?( un final deloc promitator de bine.

2.iar eu cum sa-ti dau saruturi si tu doar zimbete ...sau ma rog ..invers. nu e fair, le vreau pe amindoua amstecate si fierbinti pt ca sunt racit si e cumplit de frig... pa peste tot(si pe afara si .. nu numai).

DOAR NOI spunea...

Anonim:

....

Acum sa fim seriosi... nu toit care imi like... ma iubesc sau ma plac! Este un automatism. O bucurie pt ca stii ce fel de om este X sau Y.

De multe ori nu mai citesti. Dai doar like. :)

Da... am avut norocul sa intalnesc oameni deosebiti. Insa,din prostie...din dorint de a ajuta un om pesimist - mama tuturor ranitilor - am PIERDUT SANSA DE A FI FERICITA!
ITI POTI INCHIPUI CA AM FOST LA UN PAS DE A PRIMI INEL DE LOGODNA,DE A IMBRACA ROCHIA DE MIREASA... SI I-AM DAT CU PICIROUL... RANIND UN OM CARE CHIAR M-A IUBIT? SI ALATURI DE CARE AM TRAIT SURPRIZE SI MOMENTE UNIE SI ORIGINALE?

Nu. Nu poti crede cat am fost de proasta. Asa ca...am ramas si fara like-uri, cu inima bolnava si singura.

:)

Asa e viata!

DOAR NOI spunea...

:) Imi amintesc cand imi spuneau colegii la scoala: "Hei. Deschide ochii. Omul acesta chiar te iubeste!"(asta de pe FACEBOOK stiau) eu incercam sa gasesc nod in papura - pentru ca mi-a fost bine alaturi de el, l-am iubit, deoarece orice ii ceream imi oferea... ba mai mult... era atent cand discutam cu el. Credea in visele mele... in proiectele mele... investe in povestile mele.

Acum...ma voi calugari! :)

Anonim spunea...

O asemenea poveste as vrea tare mult sa o pui intr-un eseu scris din inima.
Cu drag de el si cu regretul ca ai ris de el.
Din durere/remuscare adevarata (ganduri curate)ies de obicei rinduri minunate.
Si lasa ultima poveste sa se aseze (si praful peste ea).Ti-ai prelungit jalea/doliul prea mult. E timpul sa-ti speli fatza sa-ti ascuti creionul ,pune pe masa o farfurie cu nuci si stafide alaturi de o coala de hairtie (ca laptopul ti l-a luat)si sa te auzim pasare maiastra .Hei povestea asta chiar nu stiu nimic de ea sunt numai ochi si "urechi"

DOAR NOI spunea...

@ Anonim:

....

Din fericire... nu mai scriu! :) Doar traiesc... asteptand ziua in care ma voi calugari sau voi muri. Singura... fara nimeni drag in jurul meu. Toti vor fi ocupati cu cei dragi lor. :)