miercuri, octombrie 15

Toamna noastra....

 Este o toamnă romantică... pe drum, număr castane. Îmi plac aceste târguri tradiționale de sezon... recolta bogată își caută lăudătorii. 
Pe o bancă, un bărbat răsfoiește o revistă. Îl privesc cu admirație și mă așez. De la prea mult mers, mă doare spatele. 
- Sunteți atât de tânără!
- Vă mulțumesc... dar nu sunt... 
- Să nu mai spuneți asta... sub nicio formă... copilul din suflet încă zburdă... poveștile se simt... sunteți tristă... dar extrem de tânără și de frumoasă!
Tac... și zâmbesc.
- Vă dau un sfat.. scrieți... scrieți toate poveștile ce se ascund în dumneavoastră...
- Dar... chiar scriu povești... 
- Știu... am citit.. vă cunosc... de pe Facebook... Tocmai! Scrieți-le pe toate! Curând, sufletul unui domn distins.. așa cum vă doriți va fi cucerit de poveștile dumneavoastră.
...
Privesc... și tac... și speranțele plutesc spre norii din orașul înghesuit și rece... Lacrimile îmi joacă în ochi.. una aleargă veselă spre buze...
- Hei... nu plânge! tu vei fi o femeie împlinită!

Niciun comentariu: