Tristete de toamna

Toamna aduce cu sine tristete... 

Nu stiu cum reuseste acest anotimp atat de bogat si gustos, parfumat si romantic... atata tristete... teama... epuizare.

Stiu ca nimic nu se compara in zilele ploioase de toamna cu somnul de dupa amiaza avand pe piept un pui de om de 2 luni... Este o senzatie ce nu poate fi descrisa in cuvinte.

Povestile pentru ea rodesc... printre lacrimi de dragoste neimpartasita... 

E nedrept cand nu esti inteleasa si ti se arunca repede replica: "Este totul din vina ta!" Oare pana cand? Oare de ce? 

In aceasta toamna imi mai doresc ceva... sa merg cu bicicleta. Cine se incumeta sa mearga cu mine? Oare voi gasi curajul de a pedala singura de nu se inscrie nimeni?!

Atelierul de scriere nu a avut cautare... numai doua fetite se inscrisesera... Imi pare rau! Extrem de rau. Le pregatisem cartile cu povestile, brosura "Sanatate la indemana", precum si caietul magic de scriere creativa. 

Sunt trista! Ma simt epuizata si foarte nefericita. Incerc sa aduc bucurie in jur si simt cum totul se destrama... Pana cand? De cand pesimismul m-a acaparat? L-am preluat ca raia din fosta relatie... 

Cuvinte aruncate fara sens in mine de o necunoscuta, m-au blocat si m-au ranit pana in maduva oaselor. Cu ce drept? Unde este bunul simt? In ce lume am ajuns? Mai sunt cunoscute bunele maniere? Dar drepturile omului? 

Simt lacrimile purtate de carausii din sange, de hematiile anucleate si imbatranite... 

Nedreptatea ma mistuie putin cate putin... si ma astept ca vitaminele sa ma repuna pe picioare. 

Am uitat sa cotrobai prin sertarele cu zambete, cu vise, cu speranta.. dar mai ales cu increderea ca VA FI BINE, totul e sa iti doresti!