Inghetata... ajung la posta. trimit premiile concurentilor de la primele concursuri organizate de mine. Dupa ce le-am tot plimbat dupa mine, adaugand in fiecare zi un alt plic - ca sa economisesc timp - am reusit azi.
Doamna de la ghiseu, cam gretoasa spune:
- Pe o vreme ca asta nu ieseam din casa.
- Nu am venit special la posta. Le-am carat de multe ori dupa mine. Azi, vin dupa ore de munca.
- Asa am obosit sa scriu.
Imi sta pe limba sa ii spun ca eu am scris - urat, recunosc (nu pot scrie cu marker pe table lucioase) - 6 ore azi.
Plec multumita ca voi face fericiti sapte oameni.
Lacrimile imi joaca in ochi. Ma simt abandonata. Nu am credit la telefon de 3 saptamani si nimeni nu m-a sunat sa vada daca mai traiesc. Cand trimiteam mesaje, din 10 imi raspundeau trei- patru. Se pare ca se simteau obligati.
Acum vorbesc despre oamenii vechi din viata mea.... pe care ii credeam prieteni. Pe naiba! Am devenit atat de rai, invidiosi, egoisti.
Mi-am ocrotit si iertat elevii de note mici si ei au inteles ca nu pot fi dura, si nu pot da 3 si 4. Am terminta un capitol si dau teste. Cu o obraznicie fantastica ma intreaba:
- De ce dam test?
- Pentru ca am terminat un capitol.
- Haideti doamna. Suntem in februarie. Pana in iunie aveti timp sa ne dati note.
- Cred ca v-ati intrecut cu gluma. E vina mea. Am fost prea buna cu voi. Nici nu apreciati. Veti spune ca eu nu am predat, nu ca nu ati invatat voi.
II intreb ceva. O liniste de iti tiuiau urechile. O eleva cauta in caiet. Raspunde corect.
- Bine ca ati notat macar. Am dovezi.
Sunt trista. Tot mai trista. Lumea e stearpa in jurul meu. Oamenii draguti si buni ii gasesc doar virtual si atat de departe. Gerul ma deprima. Sufletul urla ca lupii la luna.
Citesc un mail impresionant despre "Oscar si Tanti Roz" de Eric Emanuel Schmitt. Plang si plang. Imi doresc aceasta carte cu ardoare. Si nu mai am bani. Oare o gasesc la biblioteca? Si e ger... si timpul a inghetat... si mie mi-e teama de gheata.
-Doamna, cand vine primavara?
- Pe 1 martie.
- Sigur? Sunteti trista. Ce ati patit? Nimic. Doar obosita...foarte obosita....
Citesc... si ma gandesc la razele timide de soare ce incercar sa zambeasca azi oamenilor, vietii, iubirii... :)
Doamna de la ghiseu, cam gretoasa spune:
- Pe o vreme ca asta nu ieseam din casa.
- Nu am venit special la posta. Le-am carat de multe ori dupa mine. Azi, vin dupa ore de munca.
- Asa am obosit sa scriu.
Imi sta pe limba sa ii spun ca eu am scris - urat, recunosc (nu pot scrie cu marker pe table lucioase) - 6 ore azi.
Plec multumita ca voi face fericiti sapte oameni.
Lacrimile imi joaca in ochi. Ma simt abandonata. Nu am credit la telefon de 3 saptamani si nimeni nu m-a sunat sa vada daca mai traiesc. Cand trimiteam mesaje, din 10 imi raspundeau trei- patru. Se pare ca se simteau obligati.
Acum vorbesc despre oamenii vechi din viata mea.... pe care ii credeam prieteni. Pe naiba! Am devenit atat de rai, invidiosi, egoisti.
Mi-am ocrotit si iertat elevii de note mici si ei au inteles ca nu pot fi dura, si nu pot da 3 si 4. Am terminta un capitol si dau teste. Cu o obraznicie fantastica ma intreaba:
- De ce dam test?
- Pentru ca am terminat un capitol.
- Haideti doamna. Suntem in februarie. Pana in iunie aveti timp sa ne dati note.
- Cred ca v-ati intrecut cu gluma. E vina mea. Am fost prea buna cu voi. Nici nu apreciati. Veti spune ca eu nu am predat, nu ca nu ati invatat voi.
II intreb ceva. O liniste de iti tiuiau urechile. O eleva cauta in caiet. Raspunde corect.
- Bine ca ati notat macar. Am dovezi.
Sunt trista. Tot mai trista. Lumea e stearpa in jurul meu. Oamenii draguti si buni ii gasesc doar virtual si atat de departe. Gerul ma deprima. Sufletul urla ca lupii la luna.
Citesc un mail impresionant despre "Oscar si Tanti Roz" de Eric Emanuel Schmitt. Plang si plang. Imi doresc aceasta carte cu ardoare. Si nu mai am bani. Oare o gasesc la biblioteca? Si e ger... si timpul a inghetat... si mie mi-e teama de gheata.
-Doamna, cand vine primavara?
- Pe 1 martie.
- Sigur? Sunteti trista. Ce ati patit? Nimic. Doar obosita...foarte obosita....
Citesc... si ma gandesc la razele timide de soare ce incercar sa zambeasca azi oamenilor, vietii, iubirii... :)
4 comentarii:
Claudia, mai sînt şi zile de-astea, altfel, tot într-o stare de beatitudine, ne-am plictisi, oameni sîntem! :) Îţi trimit un gînd bun, un zîmbet şi-o încurajare!
Pupici!
@ Sorana:
Sunt, si le accept.. :)
Draga mea, oamenii nu sunt rai neaparat, dar ne izolam tot mai mult cu grijile noastre, cu nevoile noastre, cu gandurile noastre si astfel constatam ca de mult nu am mai facut poate un gest catre un prieten, nu am sunat pe cineva de multa vreme... Poate sunt vremurile, poate e vremea... Tu esti o fiinta sensibila care se consuma si arde ca o flacara. Imi place sa te imaginez ghemuita intr-un fotoliu cu un caiet in care scrii, sau cu o carte... Nu te necaji, si eu imi doresc atat de multe carti ca am renuntant demult sa le mai tin contul. Cand indraznesc sa imi fac cadou cate o carte ma bucur si strig in gura mare. La noi in casa e primavara - vara... vino la noi pe blog sa te incalzesti un pic :).
@ vavaly:
da, Vali... sper sa nu fie prea tarziu..cand ma vor cauta s-ar putea sa nu mai fiu... si sa regrete...:)
Nu-i nimic... traiesc..am oameni noi, care imi cauta compania....
Cat despre carte.... am facut rost. Am o prietena ce lucreaza la Corint.., :) De mi s-ar implini toate dorintele asa usor...
Am trimis ieri premiile.... :) Pupici....
Trimiteți un comentariu