miercuri, octombrie 17

Poemul VI - Pablo Neruda (mi-a placut si daruiesc)

Mi te amintesc aşa cum erai astă toamnă.
Erai pălăria cenuşie şi inima liniştită.
În ochii tăi flăcările apusului purtau o luptă.
Şi frunzele cădeau în bălţile din sufletul tău.

Întinzându-mi braţele ca o plantă căţărătoare,
frunzele îţi împânzeau vocea, calmă şi împăcată.
Artificii de veneraţie în care setea-mi ardea.
Zambilă dulce şi albastră răsucită pe sufletul meu.

Îţi simt privirea călătorind, şi toamna se îndepărtează:
pălărie cenuşie, cântec de pasăre, inimă-cămin
către care dorurile-mi adânci au migrat
şi săruturile mele s-au răsturnat, fericite ca jarul.

Cer dintr-o corabie. Lot din întinsuri:
amintirea ta se-ncheagă în lumină, în fum, în ape liniştite!
Dincolo de ochii tăi, în depărtare, serile ardeau.
Frunze uscate de toamnă se învârteau în sufletul tău.

2 comentarii:

mihaidcuza spunea...

Like!

DOAR NOI spunea...

@ Mihai Cuza:

Buna Mihai.
Ma bucur ca mai treci pe acest meleag al meu.. :) Ma bucur ca dai cate un semn de viata.Am citit Jurnalul Annei Frank... tu imi spusesi intr-un comentariu, ca este un must read. Te-am ascultat si nu regret o secunda!