Puţin supărată

În mare am avut o zi minunată...

Am primit o frumoasă lecţie de viaţă de la o stimată doamnă de aproape 70 de ani.

- Îmi puteai fii nepoată, nu fiică. Învaţă de la mine, să nu încrezi niciodată în oameni, nici chiar  în tine uneori. Când faci ceva, să revizuieşti.... oricât ai fi de bună sau experimentată în domeniul respectiv. Să ştii că oamenii nu se bucură pentru realizările tale, pentru ambiţa ta de a reuşi.

În arşiţa zilei, am mers să-mi  duc cărţile (Tobias şi Tolba) pentru concursul pe care îl sponsorizez la 121.ro. Ce  minunată e redacţia fetelor senzaţionale. Mi-am reamintit că a fost o perioadă în care  îmi doream muuuult, enooorm, să lucrez în echipa 121.ro.

Ajunsă acasă, mi-am jucat puţin rolul de gospodină (care îmi place mult, mai puţin gătitul, care mă face să miros a toate cele)... am spălat rufe, aragazul, am făcut puţină ordine (pleacasem în grabă de dimineaţă).

Am primit un mesaj de la o cititoare  blogului meu, care mi-a adresat cuvinte frumoase, mărturinsdu-mi că îi face o plăcere deosebită să mă citească. Acesta este motivul pentru care nu renunţla blog, gând ce mă chinuie în momentele în care primesc mesaje anonime de la frustraţi, labil psihic.

Iar pe seară, m-am enervat teribil.... ştitţi expresia "facerea de bine, fu..... de mamă". Eu încerc să ajut oamenii, ir ei îmi spun că atâta şcoală şi cursuri nu au nicio valore. "Hei, maestre, pentru mine tot ce fac, are valore. De la un banal - pentru tine - curs de scriere creativă, până la o a doua facultate sau maste sau ce vreau eu să mai învăţ, are valoare. Învăţ pentru mine, pentru sufletul meu, pentru a-mi antrena neuronii, nu pentru diplome".

Am aflat apoi, că mi-a murit naşa... o femeie puternică, blândă, înţeleaptă... minune de om, credinciosă fără a fi habotnică...  Aşa că, duminică am program: înmormântare.