Sunt singură... atât de singură încât am pornit televizorul pe un canal muzical şi l-am dat la maxim. Ştiu şi vreau să cred că am înţeles, că în momente de linişte aurzitoare, este timpul să mă ocup de sufletul meu. Citesc cărţi pentru copii... poezii şi poveşti. Mă ajută să evadez din lumea rea, nedreaptă pe care o trăiesc şi încerc zadarnic să o corectez (sau să o îndrept, mai bine spus).
Nu ştim să iertăm... vărul meu îmi spunea că un coleg de-al lui a fost concediat pentru că i se jucase o farsă. Bun. Şi de ce nimeni nu a luat măsuri? De ce nimeni nu a avut curajul să spună adevărul? Ca să încheie cu o răutate, deşi suntem rude, îmi spune: "sper ca în această vară să termini cu atâta şcoală". "Nu, voi continua... până când Dumnezeu îmi va spune STOP, e prea mult pentru tine. Vreau să fiu o a doua Ana Aslan a României... ca personalitate..."
De ce e atât de uşor să invidiezi pe unul care poate (şi reuşeşte să facă ceva), în loc să munceşti şi tu să faci ceva util pentru sufletul tău, dar şi pentru societate, oameni dragi?
Cu fiecare răutate pe care o primesc, cu atât îmi doresc mai mult să devin mai bună în domeniul meu, în meseria mea, să formez oameni frumoşi, puternici, încrezători în ei şi în intligenţa lor.
Conştientizez că uneori e mai bine ca unele relaţii, lecturi, joburi... să se oprească chiar din start. Viaţa ta ar lua un traseu ciudat... nefast...
Am nevoie de îngerii creativităţii....
Am nevoie de poveşti frumoase...
Am nevoie de îmbrăţişarea ta cu miros de citrice... deoarece am aflat că dragostea nu trece prin stomac, ci este influenţată de parfumul ce-l porţi...
Am nevoie de zâmbetele copiilor ce-mi citesc poveştile....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu