Tată îmi e un monstru cu suflet de leu,
Rătăcit în dimineţi uitate pe un pervaz ingheţat.
Ochii lui violeţi scot scântei ce ard amintirile.
Senzaţia de dor adoarme de la atâta tremur.
Lacrima mi-a devenit străină şi albastră,
Cuvintele tatălui sunt zumzete abandonate în craniu,
Mângâierile eşarfei zâmbitoare şi catifelate,
Mă sugrumă într-o uitare liniştită de tata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu