marți, martie 13

De azi, despre mine si sufletul meu


Ore de la8 dimineata. Adormita - in ultimele nopti adorm numai spre zori - ma urc in autobuz. Un tip mai colorat ii arata prietenei fusta mea. Probabil era prea scurta pentru gusturile lui. Ma sprie putin gandul ca este marti si 13 pe deasupra. Trag aer in piept si ma linistesc. Privesc pe geam si ma gandesc ce am de facut in urmatoarea perioada.... imi expira buletinul... imi expira asigurarea la masina.... trebuie sa fac ITP-ul.... dosar pentru examenul de titularizare.... ma gandesc ca as face altceva... ceva legat de povesti... ma simt epuizata... as sta si as scrie.... dar trebuie sa traiesc din ceva....

La scoala.... am asistat la o lectie de lipsa de omenie.... ma dezgusta teribil aceste lucruri, venind de la oameni care formeaza oameni. O colega de religie a avut medical doua saptamani, avand probleme grave cu spatele. Este debutanta si imi amintesc cum eram si eu in primul an, cand nimeni nu ma invata si nu-mi arata nimic. O invatatoare ii spune astazi:
- In ziua ta libera sa vii sa ne faci orele, pe rand la toate invatatoarele.
- Pai... eu nu am zi libera... decat sambata.... Am fost inchilozata....
- Bai, tu ai auzit ce am spus eu... si se zice "anchilozata"....
A tacut mititica. Eu ma uitam consternata cand la colega de religie, cand la invatatoarea careia ii stralucrea parul grizonat in razele soarelui ce patrunsese vesel si jucaus in cancelarie.


Dupa 5 ore, obositoare si ramasa fara glas, pornesc la redactia revistei "Chemarea credintei"... unde am publicat povesti. Ramasese stabilit sa imi iau numarul aparut pentru a nu-l mai trimite prin posta, dar si sa discut despre numerele viitoare. cativa oameni calmi, frumosi, luminosi, ma intampina.

Rezolvat. Merg la posta, pentru a expedia carti pentru castigatoarele concursului "provocarea literara". O batrana se baga inaintea mea. Tipa d ela ghiseu ii arata ca eram eu la rand.Batrana imi cere voie sa ridice ce avea. O las fara puteri. Imi multumeste. "Cu drag", ii raspund. Cred ca aceste cuvinte au devenit automatisme. Ma sperie rautatea ce o vad la orice varsta... la orice nivel de educatie. Mai avem o sansa de scapare? Ne putem indrepta?

Oamenii imi raspund greu la mailuri... la mesaje.... nu mai avem timp... nu mai avem chef unii de altii... incerc sa ma adaptez, deoarece daca eu am timp pentru a trimite ganduri inseamna ca ii stresez, ii chinui, ii plictisesc. Stau si astept... stau si ma rog sa le fie bine... si candva, poate isi vor aminti si de mine.

Imi iau cartea si citesc. Ascult muzica si adorm... doua ore binevenite. Ma trezesc speriata ca am multe de facut pentru maine... :)

SA VA FIE BINE, DRAGII MEI CITITORI DE BLOG!
-

5 comentarii:

copilarim spunea...

Multumim pentru urare, si tie la fel:)

DOAR NOI spunea...

@copilarim:

:) Multumeeeeeesc... pupici... voinici si veseli.:)

manuela spunea...

De citit iti citesc aproape toate articolele.Imi place ce scrii,cum scrii.De raspuns e mai greut pentru ca de multe ori din ceea ce scrii parca rezulta ca esti dezamagita de tot si as vrea sa te incurajez sa vezi partea plina a paharului.
Imi place foarte mult cum scrii,cum gandesti.
Uite,iti fac invitatie la Campina in vacanta de primavara.Daca accepti invitatia,da un semn:))

DOAR NOI spunea...

@ Manuela:

Multumesc din tot sufletul....:) Ador Campina.Imi place casa memoriala Nicolae Grigorescu, castelul Iuliei Hasdeu... :)

Nu stiu cat sunt dezamagita, dar uneori sunt speriata de felul in care au decazut oamenii... de faptul ca nu mai vor sa faca nimic pentru evolutia lor... e infricosator! :)

DOAR NOI spunea...

@ Manuela:

Multumesc pentru numarul de telefon. Si eu incerc sa vad partea frumoasa a oamenilor... asta fac si cu elevii... LE-O ARAT, si incerc sa ii determin sa o constientizeze.

OPTIMISTA sunt si eu.... cat pot de mult... :)