sâmbătă, februarie 4

Ratacita

E ger si simt cum ma curat de pacate si de rautati. Nimeni nu este perfect. Nici macar eu. Cine crede ca ma poate cunoaste citind aceste blog, se inseala amarnic. Un om nu-l poti cunoaste intr-o viata de vietuit impreuna... dar din scrieri asa in vazul lumii!?

De cand scriu pe aici... am cunoscut oameni buni, oameni indiferenti, omanei rai... care au incercat sa imi rastalmaceasca viata... cuvintele... :)
Am crescut mult.... am invatat ca rautatile nu te omoara, dar te fac foarte puternica. La mine s-a adeverit zicala.
Unora le este "dor" sa afle ce mai face Claudia... ce mai citeste... ce mai vizioneaza... ce mai gandeste.
Altora li se pare ca am un grad de superioritate. Hai sa lamuresc si treaba asta... cu toate ca nimeni nu ma obliga la nimic. De mica, am fost educata ca intotdeauna sa cer mai mult de la viata, dar de la fapt de la mine. Sa ma explic (adesea am impresia ca vorbesc neinteles): daca saptamana aceasta citesc o carte, saptamana viitoare sa citesc doua. Daca am scris o poveste, sa scriu o carte cu povesti. Daca am condus pana la piata, sa conduc pana la Ploiesti.
Toate acestea, m-au dus in pragul unei tendinte de a refuza sa lupt pentru mai mult. Obosisem sa mi ceara. O perioada - de ani de zile - am stagnat. Cand am realizat ca am stagnat prea mult, si viata mi-a adus in cale oameni destepti, superiori mie, m-am urat pentru amorteala in care m-am complacut mult timp. Am inceput sa alerg disperata dupa cultura. Orice: teatru, muzica, lecturi, pictura.... aveam o nemultumire continua. Dadeam vina pe timp, care nu mai era la fel de prietenos ca atunci cand aveam 18-20 de ani. Apoi imi acuzam parintii ca nu au stiut sa imi ceara sa invat. Degeaba... nimic din ce trecuse nu s emai intocea in favoarea mea.

Prin prisma meseriei, dau lectii. Impart cu elevii mei cunostinte de biologie, dar si lectii de viata. Ii sfatuiesc sa citeasca... sa faca ce le place nu ce este la moda... sa aiba incredere in ei si in fortele lor creative si intelectuale... sa se bucure de viata.... Lor, nu le par superioara. Ei ma "iubesc" cu bune si cu rele.... cu zambet si tristete...

Cand intalnesc un om - barbat sau femeie - inteligent, citit, talentat intr-un anumit domeniu, sunt ca o ventuza. Incerc sa invat cat mai mult de la el. Poate folosesc cuvinte elevate, din dorinta de a-i atrage "simpatia" si a discuta timp indelungat. In general, ma incojor de persoane inteligente. Insa, nu ignor pe nimeni. Ma pot cobora la nivelul fiecaruia (mama mi-a spus ca un om inteligent vorbeste si cu academicianul si cu taranul care cultiva cartofi).


In ultima vreme, am primit reprosuri de la doi domni, cum ca sunt prea desteapta si barbatilor nu le place asta si ca am un grad de superioritate fata de barbati. Ei na! Am sta si m-am analizat dur...pana la sange... si am descoperit ca problema nu este la mine, ci la ei. Eu am ajuns la un nivel care ma multumeste - mai mult sau mai putin (imi doresc mai mult) - pe mine si imi confera sa fiu independenta, sa nu imi caut un barbat pentru a ma ajuta financiar, sau sa faca pe soferul. Am descoperit ca problemele erau la ei.... niciunul nu lucreaza cu carte de munca.... niciunul nu conduce.... nciunul nu este pasionat de o viata sociala activa....

Stimatilor, daca ma izolez de la varsta asta de lume, de un spectacol, de posibilitatea de a fi utila societatii in care traiesc.... cand sa fac toate acestea? Cand accepti pe cineva in viata ta, il accepti cu bune si rele, il accepti sa te completeze nu sa faceti intreceri de cultura generala... credeti ca eu atunci cand gatesc, ma gandesc la ce a scris Tolstoi? :)) Sau daca am 3 diplome universitare le pun cu mine la masa cand mananc ceapa cu branza? :)) SUNT MAI NORMALA DECAT MA CONSIDERATI VOI, SI MULT MAI UMANA.

VA DORESC DIN TOT SUFLETUL SA ZAMBITI (CUM EU O FAC IN PERMANENTA) SI SA VA ACCEPTI SI IUBITI ASA CUM SUNTETI, CU PLUS SI MINUS, CU DIPLOME SAU FARA.... Cand vom ajunge la judecata, nu asta ne va intreba Dumnezeu.... cate diplome avem, ce maisna am condus, ce funcii am avut, ce salarii am primit... va fi doar atat: CE AI FACUT PENTRU MINE? DAR PENTRU CEILALTI.

10 comentarii:

Liuba spunea...

Cit de frumos ai scris! Am citit tot textul cu glas tare, sfirsitul textului m-a frapat!
Ma bucur din inima ca te pot citi, esti superba!
xxx, Liuba

DOAR NOI spunea...

@ Liuba:


Multuuumesc fata frumoasa! :)

Si eu ma bucur ca te-am descoperit pe blogul Mariei...:)

Andreea spunea...

Claudia, te asteapta un premiu pe pagina mea!

Scriitor.a spunea...

frumos!!!
o adevarata lectie!

DOAR NOI spunea...

@ Scriitor.a:

Multumesc mult. Le-am invatat si eu pe pielea mea... :)

DOAR NOI spunea...

@ Andreea: Multumesc pentru premiu. :)

Adriana Alexandru spunea...

Imi place mult cum le zici Claudia!!! mai ales ultima parte mi-a placut tare mult...
O Duminica minunata iti doresc!
Te pup!

Adriana

Lorelei spunea...

Cata dreptate ai (m-am regasit in randurile tale)! Felicitari penru scriitura si... sinceritate!

Rodica spunea...

poate ştiu domnii că diplomele merg cu ceapă şi-un pahar de răchie... merită încercat; te uiţi la diplomă, mai iei cu ceapă şi uite aşa mai treci şi prin răchie, că n-o fi bai! sau o fi, dar ştiu ei mai bine...baftă!

DOAR NOI spunea...

@ Rodica:

Am sa incerc...iti spun cum am digerat...:))

Multumesc!