A sasea continuare a povestii Evei - Concurs de amatori

Poveste

Linistea monotona a diminetii este sparta de taraitul insistent al telefonului.

Pasii obositi, plictisiti ai Evei se indreapta spre peretele galben al holului, unde sta atarnat telefonul.

-Da.

-Salutare. Biletul de avion se afla in posesia mea. Cum vrei sa ti-l trimit?

-E ok o intalnire la pranz, intr-un restaurant modest?

-Mai bine de atat nici nu-mi puteam imagina.

-La ora 13 in fata muzeului de istorie.

-Perfect. La 13 sa fie.

*

Eva era fascinata de scrisori. Uneori isi scria singura. Orice: amintiri vesele, triste, indemnuri, realizari. Degetele lungi tineau cu atata gratie stiloul primit de Craciun de la sotul ei.

- Pentru autografe, draga mea.

- Vaaai. Cata incredere poti avea intr-o femeie- copil!

- E, hai… stiu eu ce stiu, si o imbratisa patimas, sarutand-o. A… era sa uit.. Am o surpriza pentru tine.

- Inca una?

- Asta chiar merita atentia. Este o adevarata opera de arta.

Barbatul interesant, cu o voce placuta, nas putin acvilin, privire patrunzatoare, ii devenise sot Evei acum trei ani. La inceput, cand s-au cunoscut, erau ca soarecele si pisica. Ea isi dorea romantism, poezie, arta, declaratii de dragoste, iar el nimic.

Acum, simtise nevoia sa ii ofere femeii minunate din viata lui marturia dragostei ce i-o purta.

- Poftim, si-i inmana o cutie de catifea albastra.

- Sa vad, sa vad! Sunt atat de curioasa.

Capacul cutiei zbura pe canapea. Zece-cinsprezece scrisori, asteptau frumos oranduite, in plicuri albastre, sa fie lecturate.

-Nu pot sa cred! Ai facut tu asta?!

-Da… mi-am invins teama de penibil.

Eva se prinse de gatul lui si-l saruta.

-Acum, ma retrag sa le citesc. A… iti multumesc dragul meu. Un alt sarut prelung pecetlui buzele dornice ale sotului.

-Atunci, eu ies la o plimbare. Lectura placuta!

*

Soferul nu vazuse ca cineva se afla pe trecerea de pietoni. Lovitura a fost puternica. Barbatul care isi lasase sotia sa citeasca dovada dragostei purtate in fiecare fibra a miocardului, nu s-a mai intors acasa.

*

Eva isi lua cutia albastra. O aseza in bagaj. Lacrimile se incapatanau sa isi paraseasca matca. Maine va zbura spre noua ei viata. Un alt inceput… alte locuri… alti oameni….

My heart only beats at home, but my home is you

http://filedinsufletulmeu.blogspot.com/2012/01/my-heart-only-beats-at-home-but-my-home.html#comment-form

Timpul parea ciudat si confuz,nimic nu separa trecutul de prezent,doar viitorul pare patat de amintiri alb si negru.Sufletul Evei era umbrit de sentimente imposibile.Ii era teama de adevar,privea viata incolora si se intreba de ce.Gandul ii era doar la zambetul lui Dylan in momentul cand i-a oferit scrisorile.Mai era o jumatate de ora pana cand trebuia sa-si ia ramas bun de la tot. Inca se mai simtea mirosul puternic al parfumului lui Dylan.

Eva si-a luat bagajul,a rasuflat melancolic si s-a indreptat spre usa.O lacrima fugara se anina pe genele ei lungi.Asta este sfarsitul,o alta viata,locuri noi ,oameni noi, care o vor face sa uite de tot trecutul inspaimantator.

A ajuns in fata muzeului de istorie,intrand in posesia biletului.La 13:30 pleca avionul spre Londra.Era tarziu,Eva a alergat pana la aeroport.A ajuns tocmai cand avionul trebuia sa plece.S-a urcat asezadu-se pe bancheta din ultimul rand .In scurt timp,avionul a ajuns la destinatia de vis,Londra.Eva s-a dat jos din avion,auzind o voce stranie.

-Hei,pot sa te ajut cu bagajele?

-Oh,daca ati putea,spuse Eva ingandurata.

-Eu sunt Jeremy.

-Eu sunt Eva,incantata de cunostinta.

-Vad ca esti un pic dezorientata.E prima data in Londra?

-Da,se pare ca ai ghicit.Caut strada Bernard,trebuie sa ajung la ora 5 la matusa mea.

Jeremy i-a explicat amanuntit Evei unde se afla strada Bernard,dupa care a invitat-o la o cafea,maine la ora 3 pentru a se cunoaste mai bine.Eva a acceptat,fiind incantata de oameni de aici care par foarte prietenosi,un exemplu foarte convingator fiind Jeremy.

Afara ploua.Ploaia parea ca o izbire de umezeala in cenusiul coplesitor din jur.

Eva era putin obosita,i se parea ca il vede pe Dylan pe partea cealalta a strazii,urcandu- se intru-un taxi.Ii era atat de cunoscut,a luat si ea un taxi si l-a urmarit pe presupusul Dylan,asteptand o speranta.

Acesta a coborat in dreptul unui bloc ce parea parasit.Eva a coborat si ea.

-Dylan!a strigat Eva ascultandu-si bataile furibunde ale inimii.

-Scuzati-ma domnisoara pe cine cautati?o intreaba politicos presupusul Dylan.

-Nu te mai preface,stiu ca tu esti, cunosc ochii aceia verzi ca frunzele,privirea imbracata in liniste de care m-am indragostit,acest suras adanc melancolic si glasul care imi spunea odinioara pe un ton romantic„iubito”!Traiesti,dar cum…?

-Domnisoara,sunteti bine?Cred ca ma confundati!

Eva isi da seama ca nu era Dylan,era un simplu strain care ii semana.Nu putea sa o ia de la capat ,inima ei ii apartinea deja lui Dylan,si-a dat seama ca nu poate sa stearga totul cu buretele toate amintirile frumoase,il va pastra in sufletul ei pe Dylan ca o flacara vesnic aprinsa.

-Maine ma intorc acasa!Vom fi impreuna pentru totdeauna, iubirea este mai presus de moarte, iubirea este mai presus de orice!