oamenii mă privesc... uită să-şi mai întoarcă privirea de la mine. îmi place, şi nu prea. îi surprind, le zâmbesc. se întorc pentru o clipă şi revin. oare aşa era şi până acum, dar dat fiind că eram prinsă în felurite relaţii nu dădeam importanţă? nu ştiu ce să cred.
nicicând nu mi-am imaginat că mi se va cere cămaşa de pe mine, şi o voi da aşa, direct, simplu, fără comentarii şi întrebări.
jucându-mă ieri cu Cristi, am înţeles că ei - copiii - simt sufletul copilăros. micuţul întinde mâinile, cerându-mi să-l mângâi. vrea să mănânce şorici... îmi sun prietena şi o rog să îi aducă măcar o bucăţică să îi pună pe buze.
uneori... nu înţeleg viaţa şi regulile ei. da, VIAŢA ESTE FRUMOASĂ, dar are nişte căi întortocheate ...
nicicând nu mi-am imaginat că mi se va cere cămaşa de pe mine, şi o voi da aşa, direct, simplu, fără comentarii şi întrebări.
jucându-mă ieri cu Cristi, am înţeles că ei - copiii - simt sufletul copilăros. micuţul întinde mâinile, cerându-mi să-l mângâi. vrea să mănânce şorici... îmi sun prietena şi o rog să îi aducă măcar o bucăţică să îi pună pe buze.
uneori... nu înţeleg viaţa şi regulile ei. da, VIAŢA ESTE FRUMOASĂ, dar are nişte căi întortocheate ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu