marți, noiembrie 1

lacrimi de dorul de mine

Soapte se aud in spatele meu... 

"E cea mai tare profa... :) Imi place mult ora dansei..."

Zambesc.... E tot ce am. Bucuria copiilor care-mi sunt elevi, si ma iubesc si ma respecta si au nevoie de mine.

Cand lacrimile isi cer dreptul de libertate, le dau drumul. Rimelul curge. Si ce daca? Uneori.... ajung la capatul  puterilor. Ma simt atat de singura... Poate am nevoie de aceasta singuratate. Ma intreb... pana cand mai sufar? Pana cand trebuie sa rezolv probleme si sa dau explicatii.

Primesc oferte de a scrie povesti pentru iarna, povesti de Craciun pentru cei Dragi. Cu oful dragului risipit prin nisipul Saharei... scriu. Lacrimile curg... si ma intreb cand voi gasi linistea acea dupa care tanjesc de atata timp. Am obosit.... si ma simt a nimanui. Si atat de  singura. Ma uit la mine si ma recunosc straina. Si plang... cum n-am mai plans de ani. Si plang... si respiratie mi se opreste... si totul ma doare arzator.

Mi-e dor de liniste si de normalitate, ca unui claustrofob de aer.

Mi-e dor de zambetul meu sincer, ca unui peste din acvariu de apa din Ocean.

Mi-e dor de mine... de activitatile mele.

2 comentarii:

manuela spunea...

Pentru toate exista un timp.Nu dispera,exista speranta.
Sotul meu are o vorba foarte inteleapta:"Nu a venit timpul"
Iti urmaresc blogul de ceva timp,imi place sensibilitatea, puritatea sufleteasca si frumusetea interioara de care dai dovada cand scrii.
Toate vin exact cand trebuie.Poate ca sunt lucruri pentru care trebuie sa luptam,sa nu ne lasam prada deznadejdii.Si eu stiu cum e sa iti fie dor de cineva,sa te doara sufletul si inima, sa simti ca nu mai aer.Dar eu am un personaj dintr-o carte celebra,Scarlett,din "Pe aripile vantului".Ea spune la un moment dat:"Si maine e o zi"
Deci si pentru tine mine e o zi si poate va fi frumoasa.
Mi-ar place sa mai vorbim.O seara placuta.

DOAR NOI spunea...

@ manuela:

Multumesc pentru vizita si ganduri.
Nu mi-e dor de cineva anume... uneori ma fac inteleasa gresit. Am fost atat de dezamgita incat nu mai pot crede 100% in oameni, in dragoste, stiu doar ce pot oferi eu.

Mi-e dor de liniste... echilibru... o viata normala si frumoasa. Stiu ca se poate. Ma intreb doar de ce e nevoie sa sufar la infinit... si acum, aici, chiar nu este vorba de o iubire. Chiar deloc.

Da... asa zicea Scarlet O'Hara. :)

Nu vreau sa ma las doborata... doar ca mi-e greu sa stau dreapta in fata nedreptatilor, a singuratatii, a pachetului de rele venite pe neasteptate in calea mea... :)

Ma bucur de lucruri marunte... care ma emotioneaza atat de putin... si mi-e teama sa nu imi distrug viata, pentru a primi o "siguranta" de moment... :)

Discutam cu mare drag... :)

Toate cele bune. :)