Cu puteri tremurande, ce apar dintr-o femeie puternica pana nu demult, scriu cateva randuri. Promisesem ca uit de acest blog. Dar, nu pot. Este prietenul meu de ani de zile.
Am clacat... miercuri, din senin am facut un atac de panica, si am cazut. Mintea a pierdut razboiul in fata timpului. Prea multe de facut, intr-un timp prea scurt. Organismul meu a spus: STOP JOC. O prietena draga, m-a cautat si mi-a spus sa am grija, sa nu alunec foarte departe. Un prieten mi-a telefonat sa-mi spuna sa am grija cum gandesc, ca nu exista boala, ci bolnavi. M-am refacut oarecum. Joi, la scoala, alte sarcini primite. Organismul s-a declarat invins. Vineri nu s-a mai ridicat din pat. Dureri de cap, vertij, voma pana la epuizare, din ora in ora, pana sambata la pranz.
Omul drag, de departe, al carui semn de viata il astept adesea ca un talisman, a simtit - probabil -, ca e ceva in neregula cu mine (eu trebuind sa fiu la ore in acea perioada a zilei) si m-a sunat. Am fost impacata si multumita. Nu m-am simtit singura. Iti multumesc, om minunat! [adevarul este ca ma panichez cand nu primesc semne de viata de la omanei; ma doare enorm cand sunt parasita de oameni fara niciun cuvant; urasc promisunile desarte si apoi renuntarea definitiva la relatie - e asa, fara suflet, prostesc; fara sens -; mi-e ciuda ca ma trezesc uneori prinsa in trecut si nu ma pot desprinde, si ma seaca de energie; nu-mi place singuratatea, desi uneori am nevoie de ea, sunt sigura].
Ieri, tarziu in seara si in durerea ce ma sfasia (cap, ficat, stomac - toate se revoltasera in mine) panica si-a facut aparitia din nou. Am inceput sa plang: "Mi-e frica! Simt ca nu am timp. Simt ca nu mai pot. Mi s-a facut scarba de unele lucruri pe care le am de rezolvat."
Cu toate astea, stiu ca trebuie sa beau ceai cu multa lamaie si sa finalizez tot ce am inceput. :)
Multumesc enorm de mult celor ce mi-au fost alaturi in aceste momente urate, epuizante, ce m-au clatinat destul de bine.
La revedere, draga mea tristete! Bine ati venit dragele mele: iubire, frumusete, implinire!
2 comentarii:
Draga Claudia, incearca sa te menajezi, sa ti pui ordine in prioritati sisa traiesti la maxim doar ceea ce merita cu adevarat. Intotdeauna lucrurile se rezolva pana la urma, chiar si ceea ce pare ca nu s a rezolvat bine tot va avea urmari frumoase.
Teama este cea care ne macina cel mai mult, nesiguranta este cea care strica echilibrul nostru interior. Inceara sa o alungi printr un gand frumos. Stiu ce simti si cum simti, asa eram si eu odata, in alta viata... este epuizant sa te tot temi ca poti pierde totul intr-o clipa... minutele de tacere ale celui drag ni se par ore . Dar nu hrani teama, nu ii da ceea ce vrea.
Incearca sa te relaxezi, sa te odihnesti cu adevarat.
Te imbratisez cu mult drag. Maine pleaca spre tine o farama din sufletul meu prin ceea ce am creat pentru tine. Sper sa iti pot trimite si energie pozitiva cu acest mic dar.
vavaly
@ Copiisimamici:
Draga mea, iti multumesc. S-a inteles aiurea probabil. Teama nu e din cazua unui om drag sau mai putin drag care nu mi-ar fi raspuns. Nuuuu...
Teama este ca am proiecte, inspectii, multe multe care trebuies finalizate la data de. Si timpul nu-mi e prieten mereu. Eu sunt si un om care daruieste mult sufletului sau, si pierd timp prin lectura, rugaciune, iesiri... etc.
Se pare ca ma voi rupe o perioada de toate... cele dragi mie, si mi-e dureros de greu.
Dar, asta e. Toate se rezolva... :)
De abia astept sa vad darul. Iti multumesc de pe acum. :)
Imbratisari si o saptamana minunata si vesela. :)
Trimiteți un comentariu