sâmbătă, martie 5

Competiţie cu mine

Aşa am fost educată. Să fiu pe zi ce trece mai bună, mai bună, tot mai bună.

Când am început să scriu aici, eram foarte tristă şi a fost un refugiu. A fost plăcut şi util. În timp a devenit o întrecere pentru o poziţie fruntaşă în clasament. Se pare că nu am învăţat că, deşi am fost premiantă, şi considerată inteligentă... viaţa nu mi-a adus nimic bun.

Când am mers la cursul de scriere creativă, ni s-a spus: "scrieţi, dar nu cu gândul de a publica, de a deveni celebri!"

Pe o ureche mi-a intrat, pe alta mi-a ieşit. Toată viaţa mi-am dorit să urmez facultatea de litere, să devin scriitoare (pe lângă statutul de profesor de română, mereu cu prestanţă în mintea mea), dar nu aşa oricum, ci cu un succes fulminant. Hmmm... facultatea de litere nu a fost în drumul meu, aşa cum nu m-am împiedicat cu scopul de a fi prinsă de braţele unui tânăr şarmant. Scriitoare n-am să devin căci nu am talent - decât aşa la nivel de joacă, copilăresc, haios - aflu asta din ce în ce mai des. Ar fi cazul să mă opresc, altfel risc să devin penibilă. Mi-e ciudă pe mine că nu pot mai mult, nu reuşesc să mă autodepăşesc, nu am şansa de a întâlni un mentor care să mă îndrume sau să-mi bage minţile în cap şi să-mi spună că drumul meu e altul, al motanilor încălţaţi şi al elefanţilor coloraţi, al ciupercuţelor şi al jucăriilor. Atâta minte am. De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!

Mulţumesc din tot sufletul tuturor cleor care m-au lăudat, domnilor care mi-au citit şi corectat poeziile şi mi-au aplaudat scrierile!

Credeam că pot publica la "Poveşti fără filtru". Din ce am citit, consider că am o poveste care să se preteze stilului lor. Ei, cică nu şi nu. Nu-i conving sub nicio formă că poveştile mele schingiuite ar fi pe stilul lor. Mă opresc, căci nu sunt genul care să fie dată afară pe uşă şi să intru pe geam. Sunt supărată pe mine. Minte şifonată ce am!
Sau poate mândria a crescut atât de mult, încât m-a orbit şi chiar nu văd că sunt penibilă în scrierile mele, care de fapt sunt.... ciorne mâzgălite?

4 comentarii:

Je ne rêve plus. spunea...

Hei!
Nu vreau sa te mai aud spunand cuvantul acesta "penibil" ca te mananc!!
Pe tine nu te-a orbit mandria ci indiferenta celor din jur.. care sunt excelenti in ale criticii. Nu au "chef" sa patrunda prin cuvintele scrierilor tale, sa descopere acele sentimente ascunse in spatele randurilor tale.. e pacat.. nu stiu sa aprecieze.. o persoana intr-adevar sensibila pe care eu o ador!
:)

DoarEu spunea...

@ Je ne reve plus:

Draga mea,

Este foarte important sa stii cand sa te opresti, cand sa pui punct unui capitol.

Eu vorbeam de critici literari, oameni care se pricep in ale scrisului. Asa de mila, de sila, oamenii care imi citesc blogul ma incurajeaza, si apreciaza ce scriu. :)

Multumesc pentru ca ma adori... :)
Sper sa nu te dezamagesc nicicand!

Elena spunea...

Si mie imi place ceea ce scrii, nu poti multumi pe toata lumea, fiecare are stilul lui, deci cititorii lui.
Important este sa simti ceea ce scrii si nu ai cum sa dai gres, va veni si pentru tine momentul acela de mare satisactie cu siguranta. Pana atunci fii fericita ca ne umpli sufletele de bucurie celor care te citim acum.
Te imbratisez cu drag!

DoarEu spunea...

@ Elena:

Multumesc pentru lectura...

Da, sper sa ajung sa scriu la un nivel superior!

Imbratisari!