Între două lumi

Se simţea atât de uşoară, încât avea senzaţia de gol în stomac. Nu se înşela: chiar plutea deasupra tuturor aflaţi în preajma cadavrului ei.

Prietenii, mama şi sora, cu suferinţa întipărită pe chip, aşteptau o minune. Era cunoscută ca o persoană ce iubea viaţa, poveştile, copiii, frumosul. Nu putea renunţa acum.

Oare cum se întâmplase totul?

*

Totul era perfect în viaţa ei. Zâmbea şi avea energie cât pentru trei. Se întorsese de curând din excursia de la Lisabona. Nicicând nu se simţise o femeie mai frumoasă. Soarele îi pătrunsese în fiecare celulă, îi încălzise fiecare vis, se impregnase adânc în ADN-ul său. Când a coborât din avion, şi în oraş ploua şi era cenuşiu de îi venea să se ascundă sub cea mai pufoasă pătură şi să dormiteze până la primăvară, s-a gândit că viaţa ei nu va mai continua mult aici. Însă, şi-a amintit de el, care o aştepta şi avea nevoie de ea. S-a scuturat, şi-a îndreptat spatele zâmbind şi a păşit spre ieşire.

La şcoală, copiii i-au simţit lipsa. Conştientizează că îi răsfaţă prea mult uneori, iar ei uită de reguli şi limite. E frumuşică, ştie asta. Se face plăcută şi în sufletul ei, recunoaşte că s-ar „juca” la nesfârşit cu aceşti copii. Profesia este pentru ea pasiune, antrenament pentru când va fi mamă. Învaţă în fiecare zi cum să fie părinte, încercând să înlocuiască unul din părinţii unuia dintre copiii rebeli. Bucuroasă că îşi ştie rostul şi se simte utilă, deschide cartea în timp ce autobuzul traversează capitala mizeră şi tristă.

Încă un vis se conturează, desenându-i pe chip un zâmbet candid. Va participa la un atelier de scriere creativă, în inocenţa ei crezând că talentul se va lipi de ea ca marca de scrisoare, şi va scrie romane, va fi publicată, va avea succes fulminant. Un copil, asta este... şi deci adulţii o tratează ca atare.

În acea zi de duminică însorită, când l-a întâlnit pe el, s-a amuzat teribil de comportamentul lui de cuceritor. Ea nu-şi dorea asta. Clipele minunate, minciunile lui ambalate strălucitor, au fermecat-o. Ancorată în lumea de poveste pe care o trăise până nu de mult, deşi o palmă o aruncase în realitatea crudă ce i-a demonstrat că dragostea nu există sau nu este pentru ea la acest moment, a crezut că maturitatea lui este un semn de bun augur. El îi cunoaştea visele, şi i le desena la fiecare întâlnire mai aproape de împlinire. Toate păreau atât de minunate, încât ea nu îşi inchipuia că are cum să dea greş de această dată.

În duminica blestemată, care i-a sfărâmat sufletul în bucăţi microscopice, i-a distrus încrederea în oameni şi şi-a pus întrebarea „oare voi fi iubită vreodată?” de infinite ori, ca un robot dezaxat, l-a urât pentru totdeauna. Un văl i-a descoperit privirea şi i-a văzut chipul de laş, de bărbat ratat care îşi merită cu desăvârşire soarta, un om fără vise, fără dorinţa de a evolua. Mintea, sufletul şi trupul ei au fost distorsionate ca într-o vrajă.

Visele ei fuseseră mânjite cu dezgust, mizerie umană, imaturitate. Cât a putut fi de oarbă! Cum de s-a lăsat păcălită de un astfel de om ce merită tot dispreţul? Va ierta, dar nu va uita niciodată. Vrea să sufere asemenea ei, să plătească pentru mârşăvia lui.

În seara acea, după un spectacol de teatru şi drum parcurs în linişte, însoţită de singurătate şi gânduri spre casă, un flacon de medicamente a încercat să-i aline pentru totdeauna suferinţa produsă de eşecul în dragoste, de neşansa de a întâlni un om compatibil care să-i împartă zâmbete şi să-i încurajeze pasiunile. Corpul ei, plăcut creionat a simţit căldura dinaintea sfârşitului. Privind cu dor în jurul ei, a uitat de tot şi de toate.

Aşa a fost găsită de mama ei, într-o nopate târzie, în care telefonul suna în gol, fără răspuns.

*

Uşa din spatele ei era albastră, ca marea când este liniştită, iar clanţa aurie o îndemna să o deschidă. Tentaţia era mare, dorinţa unui alt drum o chinuia de mult. Întredeschisă, observă nori pufoşi, iar o muzică îmbietoare o chema. În ultima clipă, privind în jos, îşi văzu mama plângâng cum niciodată nu o făcuse, implorând-o să-şi revină, să fie din nou alături de ele, să râdă şi să fie fericită.

Ştergându-şi o lacrimă, a închis uşa albastră şi a deschis ochii.