dimineaţa opresc ceasul şi mai dorm o jumătate de oră. viaţa se scurge din mine. simt cum nimic nu o mai poate reţine. nicio lectură, nicio poveste pentru copii, niciun zâmbet.... asta e. să se ducă, nde o vrea, în ce trup i-o plăcea. nu mă opun. eu îmi fac datoria: mă hrănesc (am auzit că oamenii înaintea morţii mănâncă mult de frică), iau vitamine, dorm.
sora îmi trimite mesaj să mă îmbrac gros. mereu am fost fudulă şi toată lumea cunoaşte că nu sunt prietenă cu iarna, aşadar ţinutele mele sunt destul de tomnatice. azi s-a întâmplat la fel. dres verde, rochiţă verde cu mânecă scurtă, sacou, cizme şi go! ochii sfredelitori ai celor care aşteptau autobuzul m-au făcut să înţeleg că nu sunt conform graficului meteo.
în tramvai, trei eleve mă observă şi vin să-mi vorbească. perfect! ajunsa in scoala, o elevă vine să ma îmbrăţişeze. îmi sunt dragi, pe unii chiar îi iubesc (sunt deştepţi, sufletişti, harnici, talentaţi, frumoşi, veseli).... dar mă întreb adesea: "cum ar fi să primesc îmbrăţişări, pupici de la puiul meu?" oricum nici lor nu le pot oferi decât o dragoste filtrată.
simt că nu mai am vlagă... chiar dacă zâmbesc, sufletul parcă nu-mi mai aparţine. sunt un corp gol, slab (la propriu şi la figurat), care este purtat de vânt... de val... de curenţi.
prietenii mei bloggeri mă întreabă unde îmi este optimismul.
dragii mei, în momentele în care eram bine, optimistă, puternică, aveaţi impresia că exgerez. :)) nu vreau să mă prefac. nu pot să joc teatru, deşi am carismă şi voce.
am momente de bucurie, de fericire - de exemplu: poveşti ce se aud la radio; oameni care mai cred (încă) în mine; colegi care îmi iau apărarea şi-mi caută compania - şi cred şi ştiu de fapt că voi reuşi să-mi împlinesc anumite vise. că nu mai cred în iubire, în sufletul pereche, că voi întâlni un bărbat care să îşi dorească să construim o viaţă armonioasă împreună, asta e a mia parte din atitudinea mea vis a vis de optimism. ha ha ha. că nu mai cred în oameni, că sunt tristă când văd prietene care îşi găsesc fericirea şi mă uită... :))
sora îmi trimite mesaj să mă îmbrac gros. mereu am fost fudulă şi toată lumea cunoaşte că nu sunt prietenă cu iarna, aşadar ţinutele mele sunt destul de tomnatice. azi s-a întâmplat la fel. dres verde, rochiţă verde cu mânecă scurtă, sacou, cizme şi go! ochii sfredelitori ai celor care aşteptau autobuzul m-au făcut să înţeleg că nu sunt conform graficului meteo.
în tramvai, trei eleve mă observă şi vin să-mi vorbească. perfect! ajunsa in scoala, o elevă vine să ma îmbrăţişeze. îmi sunt dragi, pe unii chiar îi iubesc (sunt deştepţi, sufletişti, harnici, talentaţi, frumoşi, veseli).... dar mă întreb adesea: "cum ar fi să primesc îmbrăţişări, pupici de la puiul meu?" oricum nici lor nu le pot oferi decât o dragoste filtrată.
simt că nu mai am vlagă... chiar dacă zâmbesc, sufletul parcă nu-mi mai aparţine. sunt un corp gol, slab (la propriu şi la figurat), care este purtat de vânt... de val... de curenţi.
prietenii mei bloggeri mă întreabă unde îmi este optimismul.
dragii mei, în momentele în care eram bine, optimistă, puternică, aveaţi impresia că exgerez. :)) nu vreau să mă prefac. nu pot să joc teatru, deşi am carismă şi voce.
am momente de bucurie, de fericire - de exemplu: poveşti ce se aud la radio; oameni care mai cred (încă) în mine; colegi care îmi iau apărarea şi-mi caută compania - şi cred şi ştiu de fapt că voi reuşi să-mi împlinesc anumite vise. că nu mai cred în iubire, în sufletul pereche, că voi întâlni un bărbat care să îşi dorească să construim o viaţă armonioasă împreună, asta e a mia parte din atitudinea mea vis a vis de optimism. ha ha ha. că nu mai cred în oameni, că sunt tristă când văd prietene care îşi găsesc fericirea şi mă uită... :))
4 comentarii:
tind sa cred ca si asta e o perioada de tranzitie!
stii de puterea gandurilor, cu siguranta!...asa ca...
>:D<
@ MOnica:
Da...presupun ca este o perioada de tranzitie... :)
eu in schimb sper sa fie o perioada de tranzitie...sunt sigur Claudia ca ai auzit de legea atractiei universale...gandurile intotdeauna devin realitate...citind articolul tau ma vad in oglinda, acum nu foarte mult timp in urma...
poate nu sunt cel mai potrivit sa-ti dau sfaturi, si oricum sfaturile au fost inventate pentru a fi date nu neaparat pentru a fi urmate, dar...incearca, de dragul tau sa-ti schimbi optica...cauta pe internet "The Secret"...e un film care pe mine intotdeauna m-a ajutat foarte mult...oricum, esti o femeie frumoasa, talentata, cu viitorul in fata...si desi stiu ca nu poti fi falsa, incearca sa-ti induci singura binele...oricum, oricand doresti, putem vorbi...stii unde ma gasesti si mail ales emailul meu iti e accesibil
@ Carpe Diem:
Ionut, multumesc din suflet ca te straduiesti sa imi fie bine, sa imi revin. :)
Am citit "The Secret", am vizionat filmul, cred in puterea gandului - si chiar functioneaza (jur) - insa, pe celelalte planuri, nicidecum sentimental. Cand toate relatiile sunt pe acelasi calopod, chiar daca la inceput pornesc cu un "alt" gen de barbat... finalul este acelasi. Nu mai pot crede!
Si da, sunt o femeie frumoasa (bleaaah), dar sa fim seriosi, unde ai vazut tu o femeie frumoasa, isteata, talentata, puternica, independenta... si FRICITA? HA HA HA... nu se poate. este o ecuatie fara rezolvare!
Oricum... stiu sigur ca mama voi fi: exista fertilizare in vitro, exista adoptia... solutii exista! :)
Zambete si bucurii in fiecare clipa!
Trimiteți un comentariu