Un vis...

Niciodată nu i-a plăcut luxul de proastă calitate. A admirat mereu simplitatea, eleganţa, rafinamentul franţuzesc. Era încântată că are nume ce sună şarmant în limba franceză.
Nu creda că va sosi ziua în care ea să participe la un bal, fie el şi de caritate. Asta s-a întâmplat datorită lui, bărbatul cu zâmbet fermecător, cu cei mai cluminoşi ochi din câţi văzuse ea până în acea zi. Ştia că nu o va remarca, căci nu mai credea de mult în poveşti de dragoste. Au muncit cot la cot pentru organizarea acestui bal. Ea era obişnuită să dăruiască din puţinul ei, dar mai ales să aline suferinţe. Fără să îşi dea seama, îl cucerise.
Au descoperit că au pasiuni comune: mişcare în aer liber, spectacole de teatru şi operă, lecturi cât mai diversificate, plăcerea de a se juca, afecţiune pentru oameni, dar mai ales pentru copii.
Seara cea mare a sosit!
El poartă un costum simplu, nu frac sau alte prostii care ar putea să o stingherească. Ea, a renunşat la ideea de negru, şi a îmbrăcat o rochiţă de culoarea bananei. Braţ la braţ au intrat în sală, călcând timizi sau mai degrabă emoţionaţi pe scările interminabile. El o strânge uşor de mână pentru a-i lua din emoţii. "Eşti atât de frumoasă, modestă şi simplă! Vei face furori în astă seară... şi - aplecându-se spre urechea în care străluceşte un cercel minuscul, finuţ - nu-ţi voi mai da drumul să pleci. Vei rămâne a mea pe veci!"
Tânăra zâmbi...
Oamenii din jur îi priveau cu admiraţie şi şopteau: "Sunt minunaţi împreună! Vor avea cei mai veseli şi superbi copii!"