De dimineata, Cristian a urcat spre ceata ingerilor. Drum bun Cristi! Zambeste si joaca-te frumos in continuare!
Multumesc pentru imbratisarea sincera si curata si claduroasa de miercuri! Multumesc ca m-ai invatat sa ma joc si sa lupt pentru visele mele! Multumesc pentru zambete si pentru cele mai sincere priviri, cu cei mai superbi ochi caprui pe care i-am vazut vreodata!
La revedere, copil frumos!
Dumnezeu sa te odihneasca in pace, frumusete mica!
Multumesc pentru imbratisarea sincera si curata si claduroasa de miercuri! Multumesc ca m-ai invatat sa ma joc si sa lupt pentru visele mele! Multumesc pentru zambete si pentru cele mai sincere priviri, cu cei mai superbi ochi caprui pe care i-am vazut vreodata!
La revedere, copil frumos!
Dumnezeu sa te odihneasca in pace, frumusete mica!
24 de comentarii:
Dumnezeu sa il odihneasca! Imi pare tare rau. Te imbrsatisez si sa stii ca ieri a fost pomenit la biserica la Sfantul Maslu ; sper sa fii simtit putina alinare.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe micut!
Ce pierdere dureroasă...pentru familia lui şi pentru tine, din câte am înţeles ţi-a fost elev.:(
Să se odihnească în pace!
@ Adriana:
Multumesc! Imi e destul de greu... l-am placut muuult.
da... ieri i-a fost fff rau. a avut niste dureri crunte..
probabil ca D-zeu a decis ca e mai bine asa... :) acum....
Dumnezeu sa il odihneasca in pace!
@ Darry:
Da...sa-l odihneasca si sa-l aibe in paza Sa!
@ Hera Mariana:
Nu... nu mi-a fost elev... avea doar 6 ani...
Mi-a fost drag... a fost un baietel puternic si ascultator!
@ Tlaloc:
D-zeu sa-l odihneasca!
Exista momente cand cuvintele sunt de prisos.
Si totusi e un destin hotarat de Cel de Sus, nedrept, dar poate cel mai bun in acest moment.Vreau sa cred ca prin gandurile noastre si prezenta ta, ultimele clipe i-au fost mai usoare, stia ca nu e singur.
Poate sunt putin bizara si totusi.....
Ani , poate prea multi ani in urma, acum 20 de ani mi-am pierdut tatal. Parintii erau separati, iar el avea o conditie sociala josnica, nu spun mai mult. Stii care au fost cuvintele mele la aflarea vestii ca a murit ? Bine ca l-a luat Dumnezeu.Eram multumita ca nu se mai chinuia. Dumnezeu sa il odihneasca in pace!
@ Elena:
Da... cuvintele sunt de prisos.
Uneori, este mai bine sa fim iertati...
Nu inteleg de ce D-zeu ia copii buni si frumosi, si lasa aici sa se chinuie sute poate mii de batrani, care-si doresc moartea. Oameni bolnavi care si-au trait viata.
Cristi era frumos, si destept... de ce? de ce? de ce? de ce? :((
Mai bine muream eu...
@ Anonim:
Nu... nu este chiar asa...
Te rog din suflet sa inveti de la Cristi sa zambesti, sa lupti si sa daruiesti.
O imbratisare ca cea pe care mi-a daruit-o el... cred ca ar face bine oricui.
Zambetse, lupta, daruieste!
Hai sa fim buni... batem palma? Multumesc pentru tot!
Dumnezeu sa il odihneasca in pace! Iar pe parinti sa ii aline si sa le dea putere sa treaca mai usor peste aceasta cumplita suferinta.
Iar pe noi sa ne faca mai OAMENI, mai putin indiferenti, mai atenti la nevoile celor din jur...
Stiu ce simte Claudel acum, pentru ca asa am simtit si eu la primul caz de copil bolnav de cancer care s-a dus la Cer, Alexandru Haranita, de 7 anisori... Ne atasasem de el...
Dumnezeu sa aiba grija de toti copilasii pe care I-a vrut la El!
Iarta-ma Claudia, voi incerca sa iti dau un raspuns la intrebarea ta: de cel el si nu alti, care se chinuie, care sunt rai, cei care fac crime, s.a.m.d........
Cristi avea sufletul curat, pur, asa cum ii place lui Dumnezeu, in schimb pentru cei rai, se spune ca Dumnezeu ii mai lasa in viata, tocmai pentru a reusi sa-si indrepte pacatele.
@ Iuliana:
Da... D-zeu sa-l odihneasca in pace!
Stii ca eu am lipici la copii... l-am vazut de trei ori... dar a fost o dragoste din aceea.. UNICA... de neuitat.
Miercuri m-am jucat cu el, cu doi cavaleri: unul alb (al binelui) si unul negru (al raului). si am zis ca binele invinge raul! uite ca nu a iesit. sau poate asa a fost cel mai bine pentru el.
Nu am sa uit niciodata acele manute, slabite, cu perfuzii, ridicate pentru a ma imbratisa. Nicicand!
Cristi este acolo, in sufletul meu...
Clar a trebuit sa il intalnesc. Asa am simtit. Puteam sa ii trimit prin prietena mea ce voiam sa ii trimit. Dar nu, clar a fost nevoie sa-l intalnesc.
@ Elena:
Draga mea,
Da, cred ca ai dreptate. Voiam doar sa se bucure de copilarie... dar, D-zeu stie cel mai bine... :)
Ganduri bune si multumesc pentru tot!
Multumesc pentru ajutorul tau si al tuturor, din ultimele zile.]
Inca o data, am mai inchis relatia lumeasca cu un om. Pentru ca l-am vazut in ultima zi... e mai bine asa. Cu toate ca nu si-a dorit asta, spre deosebire de altii.
Acestea raman lucruri pe care nu mi le pot explica. Esti tentat sa fugi de ele, sa nu le vezi, sa nu "te incarci".
Daca puteti, fiti alaturi de ei. Sunt si ei oameni si au aceleasi nevoi.
Daca va simtiti rai, uneori, puteti face un bine in acest mod. Un camin de orfani, un spital, un camin de batrani, cersetorii de pe strada, refugiatii...
Va doresc o zile frumoase...
@ Carmen Iordan:
Iti multumesc din suflet ca mi l-ai prezentat pe Cristi.
Am primit lectia de curaj. Cand il intrebam daca ii este bine sau ii place o jucarie si raspundea prompt si asa de sigur "ihmm" imi venea sa-l topesc in pupaturi.
Da, in aceste zile am reinvatat ce inseamna viata.
Da... acesti oameni merita ajutati. Daca fiecare am da cat putem, am ajuta acolo unde putem, lumea ar fi mai frumoasa!
Imbratisari prietenoase, draga mea!
Am aflat de Cristian prin august 2010, dintr-un ziar. M-a impresionat povestea lui. Am vorbit atunci cu mama lui la telefon. Apoi l-am uitat. Sau asa am crezut. Au trecut cateva luni si mi-am adus aminte de el. M-am gandit ca trebuie sa se fi intamplat ceva intre timp. Sa se fi vindecat sau sa-i fi fost curmata suferinta. Mi-a fost teama sa caut vesti despre el.
Pana acum vreo zece zile. L-am regasit pe acest blog. Oamenii care au fost la el mi l-au descris asa cum l-am perceput. "Un om sau ... un inger".L-am regasit pentru a-l pierde. Definitiv. M-am bucurat ca exista oameni care au fost la el in vizita si i-au dus jucariile pe care si le dorea. Ca i-au dus acel PSP la care visase. Cristi seamana putin cu baietelul meu. Si, ca si el, si Cristi a primit un PSP, doar ca n-a apucat sa se bucure de el decat cateva zile. De cand l-am regasit aici, pe blog, ma gandeam la el ca la copilul meu. Mi-am imaginat ca-l tin in brate si-i spun "Da-mi mie boala ta, da-mi-o, sa ma lupt eu cu ea...".
Intram pe blog de multe ori pe zi. Sorbeam fiecare fraza in care era pomenit numele lui. Sambata dupa-amiaza am aprins o lumanare pentru el, la vii. Abia seara am intrat pe internet si am aflat ca plecase... Si totul s-a prabusit in sufletul meu... Intru mereu pe blog, ca si cum as mai putea afla ceva despre Cristian... Caut cuvinte de mangaiere, dar nimic nu ma poate linisti. As vrea sa vorbesc cu mama lui, dar acum cuvintele sunt de prisos... Daca ar fi fost vorba de un om mare, mi-ar fi parut rau, dar m-as fi gandit ca-si rascumpara pacatele pe lumea asta. Daca ar fi fost un fumator, as fi simtit compasiune, dar m-as fi gandit ca si-a facut-o cu mana lui. Daca s-ar fi insanatosit Cristian, as fi crezut ca suferinta din timpul tratamentului a avut un rost. As vrea sa ma rog, dar daca Dumnezeu n-a ascultat rugaciunea lui, cum o va asculta pe a mea? Daca ar fi murit intr-un accident, m-as fi consolat cu gandul ca macar n-a suferit si ca oricum , toti trebuie sa murim intr-o zi. Dar acum nu gasesc nici o alinare. Cu cateva zile inainte vazusem filmuletul cu Bubulina, fetita cea isteata care schimba scutecele papusilor si care gasea mereu puterea sa zambeasca. Incercam sa inteleg ce s-a intamplat cu acel copil minunat. Iar apoi, Cristi...
Nu cred ca "e mai bine asa". Mai bine ar fi fost daca nu s-ar fi imbolnavit sau daca s-ar fi insanatosit sau daca ar fi mers intr-o alta tara unde ar fi avut o sansa. Pana acum 2 saptamani as fi putut sta de vorba cu orice ateu. As fi avut argumente, ca nu suntem doar o adunatura de atomi, de materie "superior organizata", ca nu suntem rodul intamplarii, iar materia nu poate naste constiinta, suflet. Cand treceam prin momente de indoiala, citeam relatarile celor ce trecusera prin moarte clinica. Suferinta lui Cristian m-a demolat sufleteste. Singurul lucru bun, daca poate fi ceva bun, e ca a ramas copil. Ca nu va deveni un batran acru si nesuferit asa cum poate voi deveni eu. As vrea sa-i cuprind manutele subtiri, dar nu mai am cum. Nu am vorbit cu absolut nimeni despre el pentru ca nu m-ar intelege. As vrea sa ma inchid undeva si sa plang ore in sir, dar nu am unde. La serviciu fac eforturi sa ma abtin sa nu plang. Era mai important decat toate acele personalitati care se trateaza in strainatate. Am cautat pe internet numele lui, dar nici un ziar nu pomeneste moartea lui.
Mi-e greu sa mai cred ceva. Nu vreau sa-l vad in vis, nu vreau sa mi-l imaginez stralucind intr-o gradina plina de flori, as vrea sa-l vad langa mine, imbracat in tricoul cu bakugani si sa-l imbratisez. Atat...
@ Anonim:
E greu... tare greu... si eu am momente in care gandul imi zboara la el. A fost un copil puternic... mereu cand sunt obosita sau mi-e greu, imi amintesc cum el spunea "ihmm.." sau "da, sunt bine" cand il intrebam daca este ok.
A fost un luptator, un erou si clar un INGER. negresit!
M-am tot gandit ca lui Cristian i-a lipsit sansa de a merge in strainatate la tratament. Ca, daca ar fi mers, probabil ca azi ar fi fost in viata. Ca si fetita Lianei Stanciu.
Aseara, tot cautand aiurea pe net, am aflat ceva ce s-ar putea dovedi un adevar dureros. Poate ca trag concluzii pripite (si gresite), dar se pare ca baietelul avea o matusa (probabil sora tatalui sau), casatorita in Germania inca inainte de nasterea lui Cristian. Ramane o enigma pentru mine de ce nu i-a intins o mana de ajutor, avand in vedere evolutia starii lui de sanatate.
Am vorbit cu mama lui Cristi... si cand l-au adus la spital, el era deja in metastaza.Niciun spital in strainatate nu-l primea in aceasta faza.
Iar despre matusa in afara nu cred ca era vorba... au o conditie modesta...
Joaca-te si alearga cu ingerasii, copilas frumos si dulce! Si sa o imbratisezi pe Bubulina..
@ Cristina:
Multumesc de mesaj!
Sunt sigura ca sunt fericiti si linistiti acolo Sus... si se joaca frumos!
L-am vizitat pe Cristi din august 2010, pana in ultima zi.
De ce a fost acest copil bolnav am incetat sa ma mai intreb... E ceva mai presus de noi si nici cel mai mare geniu sau intelept al acestei lumi nu cred ca poate da o explicatie.
In ultima seara copilul spunea, repetat: "Nu mai pot". Si, intr-adevar, nu a mai putut.
Trebuie sa-i respectam linistea. El si-a gasit-o si, pentru asta, sunt multumita. Mai ramane s-o gasim si noi. Daca o facem inainte de ultima clipa, ar fi, poate mai bine.
Pentru acest copil s-a facut ce s-a putut. Asa cum se face pentru mii sau milioane de oameni cu probleme, din aceasta lume. Trebuie sa privim dincolo de un "daca" ce ne rascoleste amar, fara nicio baza reala.
Inca vorbesc cu mama lui (nu stiu nimic despre matusa din Germania si, oricum, nu are rost sa dam cu pietre in cineva) si ii spun ca mai are un baietel de 10 ani acasa, sanatos, si trebuie sa fie alaturi de el acum. Trebuie sa fie bine. Ceea ce va doresc si voua...
@ Carmen:
Multumesc...
Intr-adevar stiu ca s-a facut tot ce s-a putut. Mama lui a incercat totul...si Cristi a luptat pana la ultima picatura de energie.
Am inteles ca boala a fost depistata tarziu....am ascultat povestea.AM intrebat si eu de ce?
Intrebari care nu-si gasesc raspunsul aici....
Trimiteți un comentariu