vineri, septembrie 24

Legenda florii de nu-mă-uita


În acel loc îndepărtat, cu multă verdeaţă, se află Floarea de Nu-Mă-Uita. Culoarea ei albastră strălucitoare, limpede ca cerul de vară, steaua galbenă din mijloc păstrează speranţa oricărui muritor, că ochii iubiţi cândva, nu se uită niciodată. Gingăşia ei te duce cu gândul la dragoste, armonie, frumos... ca povestea dintre un prinţ şi o prinţesă. Floarea de nu-mă-uita înfloreşte primăvara, când gerul se topeşte sub mângâierea razelor de soare, când totul – chiar şi dragostea – renaşte.

Cândva, această floare a fost o fată tânără şi săracă. Pe cât de săracă, pe atât de frumoasă, sensibilă, numai zâmbet şi suflet. Când mergea pe drum, frunzele, păsările, florile se întorceau după ea, cum floarea-soarelui se roteşte după soare. Această fată iubea foarte mult florile şi animalele. Din puţinul ei de pâine, dădea păsărilor şi furnicilor. Le invita cu un zâmbet irezistibil să mai poftească pe la ea. Tânăra locuia aproape de pădure, cu ai ei părinţi bătrâni. Într-o zi, fata a luat hotărârea să trimită mesaje de iubire în lume, cu ajutorul păsărilor, pentru ca tinerii să se iubească şi lumea să fie fericită, aşa cum îşi dorea.

Un prinţ care a zărit-o întâmplător în drum spre palat, s-a îndrăgostit de ea. Tânăra ştia că nu poate să-şi părăsească părinţii, şi nu i-a zâmbit prinţului. Acesta, îndurerat, a blestemat-o cu vorbele: „de mâine, să nu mă poţi uita.”

După moartea părinţilor, tânăra şi-a amintit de prinţ. Îşi dorea foarte mult să-l întâlnească măcar o singură dată. A pornit în căutarea palatului, unde spera să-l găsească pe prinţ, şi să îndrepte greşeala făcută în urmă cu ani buni, când nu a vrut să-i zâmbească. Drumul anevoios, cu multe obstacole şi temeri, a făcut-o mai puternică şi mai dornică să ajungă la palat. Cu hainele zdrenţuite, înfometată şi slăbită - dar cu toate acestea frumuseţea exista – a sosit la palat. Totul era lipsit de viaţă, foarte trist.

Un slujitor bătrân, i-a deschis poarta. Speranţele ei au fost spulberate în mii de bucăţi, când a auzit vestea: prinţul a murit de dorul ei şi a blestemat-o să nu-l uite niciodată. Cerând puţină apă, fata a primit să bea chiar din carafa prinţului. După ce a băut, tânăra s-a transformat într-o gingaşă floare de nu-mă-uita.

Legenda spune că, doar oamenii foarte sensibili şi îndrăgostiţi pot vedea chipul tinerei fete privind atent o floare de nu-mă-uita.

6 comentarii:

dielda dana DINU spunea...

Merci, Adriana ptr. mesaj.

DoarEu spunea...

@Dielda:

Comentariul era pentru mine?

Ganduri senine, Dana!

Iuliana spunea...

Stii ca citind, mi s-a parut ca te regasesc putin in povestea florii de nu-ma-uita? In partea aceea in care impartea ea zambete, iubire, bucurie intregii lumi.

Te sarut cu drag! Sa ai un week-end minunat!

DoarEu spunea...

@Iuliana:

Multumesc... posibil sa fie ceva din mine pe acolo... :)

Ganduri alese si minuni si bucurii in acest weekend!

Lucia spunea...

Ce interesant! Foarte frumoasa poveste...:)mi-a placut mult.

Aici gasesc mereu ceva care sa te faca sa revi! Mereu ceva frumos de citit,ceva care sa-ti atinga sufletul!

O duminica superba!>:D<

DoarEu spunea...

@Lucia:

Multumesc din suflet pentru apreciere!

Incerc sa aduc putin din frumosul ce ne inconjoara...

Duminica superba si tie!