Zi de sărbătoare, clopotele bisericii se auzeau puternic, iar soarele strălucea prin nămeţii de zăpadă, ceea ce o îmbie pe Raluca să iasă la plimbare. Avea concediu medical trei zile, şi-a propus că va avea grijă de sufletul ei, ceea ce va şi face.
După un duş energic şi revitalizant, o cremă de corp aplicată cu mare atenţie, şi-a tras rapid o pereche de jeanşi, un pulovăr călduros tricotat acum buni de ea – când nu exista inernet şi nu avea blog, şi nici posibilitatea de a lucra atât de mult de acasă – îşi înfăşură fularul kilometric, şi-a luat rucsacul şi pe aici ţi-e drumul.
Ajunsă afară, în aerul rece şi curat al iernii, se oprii în loc, şi inhală cu poftă o mare doză de aer proaspăt. Nu mai ieşisese de două zile din casă şi plămânii săi aveau nevoie de aer, aşa cum inima avea nevoie de bandaje, dar să nu mai aducem în discuţie acest aspect. Raluca şi-a refuzat confortul de a lua autobuzul şi a pornit încet spre centrul oraşului. De un an de zile, se mutase cu serviciul într-un oraş micuţ de provincie, dar foarte cochet. Avea nevoie de independenţă, simţea că libertatea îi va oferi mai multă inspiraţie, încredere în sine, puterea de a da curs viselor. Azi, se gândea că nu mai fusese de ceva timp - luni bune - la biserică, aşa că, paşii ei se îndreptară către prima biserică ce o cunoştea în drumul ei.
A intrat şi s-a aşezat pe un scaun. Nu prea ştia ce să facă, nu prea ştia ce să spună, dar era supărată pe Dumnezeu în acest moment. „Cum să mai cred şi să mai sper ccă va fi bine? L-am întâlnit pe el, într-o zi în care un mare Sfânt era sărbătorit. Am crezut că ne va fi bine, ne vom iubi până la adânci bătrâneţi, dar a ţinut atât de puţin. Te rog iartă-mă şi ai grijă de sufletul lui. Am fost rea şi poate i-am cerut prea mult, nu ştiu. Lasă-mă pe mine, sunt mai puternică, dar veghează asupra lui. Are nevoie de cineva în viaţa sa, iar dacă eu nu am fost bună, sunt sigură că Tu poţi face minnuni. Iubeşte-l ca pe orice oaie rătăcită – parcă aşa era o poveste biblică – şi determină-l să se iubească mai mult.” O lacrimă ţâşni din ochii frumoşi ai Ralucăi, mari şi plini de bunătate, expresivi şi blânzi. „Nu ştiu ce să mai cred, în cine să mai cred... de ce mi se întâmplă mie? Ce rost a avut această relaţie?” Lacrimile curgeau necontenit, nu mai puteau fi contralate nicicum. Raluca s-a ridicat, a mers spre o icoană, şi-a făcut semnul crucii cu mâna tremurândă, şi paşii aproape îngenunchiaţi de suferinţă. Nu a observat că cineva o privea atent şi zâmbind. Vrând să se întoarcă pentru a ieşi din lăcaşul sfânt, o mână puse stăpânire pe umărul ei.
- Va fi bine, ai sa vezi. Privindu-te, am realizat că eşti o fată bună, cu un suflet minunat, spuse preotul.
- Nu, părinte nu sunt. Nu mai cred în Dumnezeu, sfinţi, arhangheli, apostoli, mucenici şi tot clanul Său, a răspuns nervoasă Raluca.
- Probabil te-ai grăbit când ai luat anumite decizii, nu a decurs totul aşa cum ţi-ai dorit, dar, crede-mă, Dumnezeu te iubeşte şi va avea grijă de tine, precum şi de cei dragi ţie.
- Acum, vreau să aibe grijă de el, atât. Am fost rea, l-am învinovăţit, i-am cerut iubire, şi probabil că el avea de fapt nevoie de atenţie şi apreciere. Mai am mult de învăţat de la viaţă, în primul rând să mă iubesc şi să nu mai astept nimic de la ceilalţi, apoi, să dăruiesc, căci pot iubi şi necondiţionat. Părinte, îmi doresc de foarte mult timp să botez un băieţel. Uite îţi las cartea mea de vizită, şi dacă auzi pe cineva nevoiaş - căci cei cu bani, vor pe cineva cu bani, cu poziţie socială – care are nevoie de o naşă „bună, cu suflet minunat”, pentru a-i încreştina copilul, mă anunţi.
Preotul a simţit ironia şi accentuarea cuvintelor sale, îi zâmbi, luă cartea de vizită, o privi atent pentru a-i reţine numele (şi a se ruga pentru ea), şi, urmărind-o cu privirea şopti:
- Fii binecuvantată şi mergi cu Dumnezeu, îngerii să te aibe în pază, fată frumoasă, dar atât de năvalnică.
„Nu ştiu cât sunt de liniştită şi împăcată cu mine acum, dar ştiu că am lăsat acolo o vorbă bună pentru cei dragi mie şi, sper să găsesc băieţelul căruia să-i fiu naşă. E un vis al meu de mult, mult, poate prea mult timp şi îmi doresc să am grijă de un pui de om.”
Mergând pe străzi la întâmplare, nici ea nu ştia pe unde se afla, a ajuns în faţa unei librării. „Tocmai bine pentru o după amiază de iarnă” gândi Raluca şi împinse uşa pentru a intra. Clopoţeii de la intrare au zăngănit şi atenţia vânzătorilor a fost îndreptată spre intrare. Raluca le zâmbi, si se grăbi pe scări, pentru a răsfoi în tihnă cărţi, de diferite genuri, numai cărţi să fie. Mereu a fost fascinată de lumea fascinantă a cuvintelor, a fost – şi încă este – îndrăgostită de mirosul de tuş al cărţilor noi. Visul ei a fost urmeze facultatea de filologie, voia să devină profesoară de limba şi literatura română, să trăiască în lumea cărţilor. Nu a fost să fie aşa, dar a înţeles că, viaţa de acum, era mult mai frumoasă decât dacă ar fi urmat strict cursurile acelei facultăţi. Trezită între cărţi, într-o lume atât de diversificată, domenii numeroase, Raluca nu a realizat că timpul a trecut. O voce melodioasă, bărbătească, caldă a adus-o la realitate.
- Îmi cer scuze că trebuie să vă deranjez, observ că sunteţi absorbită în povestea acelei cărţi, dar este timpul să închid librăria. Programul s-a terminat. Bineînţeles pe ziua de azi, vă aştept cu interes şi plăcere şi mâine, spuse librarul, zâmbind.
-Iertaţi-mă vă rog, nu mi-am dat seama cât indică ceasul, spuse grăbită şi ruşinată, Raluca. Am să cumpăr aceste cărţi şi plec.
-Nicio grabă, câteva minute nu se ntâmplă nimic. Ştiu că este foarte greu să te decizi când citeşti atâtea lucruri interesante, adăugă, cu amabilitate, bărbatul.
După ce achită trei cărţi care îi captaseră atenţia, Raluca porni uşor spre casă, cu gândul la schimbarea atitudinii ei faţă de viaţă. S-a hotărât să trăiască intens şi să nu se mai implice emoţional în relaţiile viitoare. Mai încrezătoare, deschise uşa garsonierei – locuinţă de servici - îl mângâie uşor pe Tanu, se descălţă în viteză şi se îndreptă spre bucătărie.
- Motan afurisit ce eşti, uite ţi-am cumpărat ceva bun, ceva ce ştiu că îţi place la nebunie! Am sămi fac un 3 în 1 fierbinte, apoi îmi voi face o baie cu multă, multă spumă, voi asculta muzica de relaxare şi voi citi... Viaţa e frumoasă şi merită trăită din plin, ce mama naibii!
După un duş energic şi revitalizant, o cremă de corp aplicată cu mare atenţie, şi-a tras rapid o pereche de jeanşi, un pulovăr călduros tricotat acum buni de ea – când nu exista inernet şi nu avea blog, şi nici posibilitatea de a lucra atât de mult de acasă – îşi înfăşură fularul kilometric, şi-a luat rucsacul şi pe aici ţi-e drumul.
Ajunsă afară, în aerul rece şi curat al iernii, se oprii în loc, şi inhală cu poftă o mare doză de aer proaspăt. Nu mai ieşisese de două zile din casă şi plămânii săi aveau nevoie de aer, aşa cum inima avea nevoie de bandaje, dar să nu mai aducem în discuţie acest aspect. Raluca şi-a refuzat confortul de a lua autobuzul şi a pornit încet spre centrul oraşului. De un an de zile, se mutase cu serviciul într-un oraş micuţ de provincie, dar foarte cochet. Avea nevoie de independenţă, simţea că libertatea îi va oferi mai multă inspiraţie, încredere în sine, puterea de a da curs viselor. Azi, se gândea că nu mai fusese de ceva timp - luni bune - la biserică, aşa că, paşii ei se îndreptară către prima biserică ce o cunoştea în drumul ei.
A intrat şi s-a aşezat pe un scaun. Nu prea ştia ce să facă, nu prea ştia ce să spună, dar era supărată pe Dumnezeu în acest moment. „Cum să mai cred şi să mai sper ccă va fi bine? L-am întâlnit pe el, într-o zi în care un mare Sfânt era sărbătorit. Am crezut că ne va fi bine, ne vom iubi până la adânci bătrâneţi, dar a ţinut atât de puţin. Te rog iartă-mă şi ai grijă de sufletul lui. Am fost rea şi poate i-am cerut prea mult, nu ştiu. Lasă-mă pe mine, sunt mai puternică, dar veghează asupra lui. Are nevoie de cineva în viaţa sa, iar dacă eu nu am fost bună, sunt sigură că Tu poţi face minnuni. Iubeşte-l ca pe orice oaie rătăcită – parcă aşa era o poveste biblică – şi determină-l să se iubească mai mult.” O lacrimă ţâşni din ochii frumoşi ai Ralucăi, mari şi plini de bunătate, expresivi şi blânzi. „Nu ştiu ce să mai cred, în cine să mai cred... de ce mi se întâmplă mie? Ce rost a avut această relaţie?” Lacrimile curgeau necontenit, nu mai puteau fi contralate nicicum. Raluca s-a ridicat, a mers spre o icoană, şi-a făcut semnul crucii cu mâna tremurândă, şi paşii aproape îngenunchiaţi de suferinţă. Nu a observat că cineva o privea atent şi zâmbind. Vrând să se întoarcă pentru a ieşi din lăcaşul sfânt, o mână puse stăpânire pe umărul ei.
- Va fi bine, ai sa vezi. Privindu-te, am realizat că eşti o fată bună, cu un suflet minunat, spuse preotul.
- Nu, părinte nu sunt. Nu mai cred în Dumnezeu, sfinţi, arhangheli, apostoli, mucenici şi tot clanul Său, a răspuns nervoasă Raluca.
- Probabil te-ai grăbit când ai luat anumite decizii, nu a decurs totul aşa cum ţi-ai dorit, dar, crede-mă, Dumnezeu te iubeşte şi va avea grijă de tine, precum şi de cei dragi ţie.
- Acum, vreau să aibe grijă de el, atât. Am fost rea, l-am învinovăţit, i-am cerut iubire, şi probabil că el avea de fapt nevoie de atenţie şi apreciere. Mai am mult de învăţat de la viaţă, în primul rând să mă iubesc şi să nu mai astept nimic de la ceilalţi, apoi, să dăruiesc, căci pot iubi şi necondiţionat. Părinte, îmi doresc de foarte mult timp să botez un băieţel. Uite îţi las cartea mea de vizită, şi dacă auzi pe cineva nevoiaş - căci cei cu bani, vor pe cineva cu bani, cu poziţie socială – care are nevoie de o naşă „bună, cu suflet minunat”, pentru a-i încreştina copilul, mă anunţi.
Preotul a simţit ironia şi accentuarea cuvintelor sale, îi zâmbi, luă cartea de vizită, o privi atent pentru a-i reţine numele (şi a se ruga pentru ea), şi, urmărind-o cu privirea şopti:
- Fii binecuvantată şi mergi cu Dumnezeu, îngerii să te aibe în pază, fată frumoasă, dar atât de năvalnică.
„Nu ştiu cât sunt de liniştită şi împăcată cu mine acum, dar ştiu că am lăsat acolo o vorbă bună pentru cei dragi mie şi, sper să găsesc băieţelul căruia să-i fiu naşă. E un vis al meu de mult, mult, poate prea mult timp şi îmi doresc să am grijă de un pui de om.”
Mergând pe străzi la întâmplare, nici ea nu ştia pe unde se afla, a ajuns în faţa unei librării. „Tocmai bine pentru o după amiază de iarnă” gândi Raluca şi împinse uşa pentru a intra. Clopoţeii de la intrare au zăngănit şi atenţia vânzătorilor a fost îndreptată spre intrare. Raluca le zâmbi, si se grăbi pe scări, pentru a răsfoi în tihnă cărţi, de diferite genuri, numai cărţi să fie. Mereu a fost fascinată de lumea fascinantă a cuvintelor, a fost – şi încă este – îndrăgostită de mirosul de tuş al cărţilor noi. Visul ei a fost urmeze facultatea de filologie, voia să devină profesoară de limba şi literatura română, să trăiască în lumea cărţilor. Nu a fost să fie aşa, dar a înţeles că, viaţa de acum, era mult mai frumoasă decât dacă ar fi urmat strict cursurile acelei facultăţi. Trezită între cărţi, într-o lume atât de diversificată, domenii numeroase, Raluca nu a realizat că timpul a trecut. O voce melodioasă, bărbătească, caldă a adus-o la realitate.
- Îmi cer scuze că trebuie să vă deranjez, observ că sunteţi absorbită în povestea acelei cărţi, dar este timpul să închid librăria. Programul s-a terminat. Bineînţeles pe ziua de azi, vă aştept cu interes şi plăcere şi mâine, spuse librarul, zâmbind.
-Iertaţi-mă vă rog, nu mi-am dat seama cât indică ceasul, spuse grăbită şi ruşinată, Raluca. Am să cumpăr aceste cărţi şi plec.
-Nicio grabă, câteva minute nu se ntâmplă nimic. Ştiu că este foarte greu să te decizi când citeşti atâtea lucruri interesante, adăugă, cu amabilitate, bărbatul.
După ce achită trei cărţi care îi captaseră atenţia, Raluca porni uşor spre casă, cu gândul la schimbarea atitudinii ei faţă de viaţă. S-a hotărât să trăiască intens şi să nu se mai implice emoţional în relaţiile viitoare. Mai încrezătoare, deschise uşa garsonierei – locuinţă de servici - îl mângâie uşor pe Tanu, se descălţă în viteză şi se îndreptă spre bucătărie.
- Motan afurisit ce eşti, uite ţi-am cumpărat ceva bun, ceva ce ştiu că îţi place la nebunie! Am sămi fac un 3 în 1 fierbinte, apoi îmi voi face o baie cu multă, multă spumă, voi asculta muzica de relaxare şi voi citi... Viaţa e frumoasă şi merită trăită din plin, ce mama naibii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu