luni, octombrie 5

Cum si-a luat permisul auto Dan Puric

"Dumnezeu, iubindu-ma, mă tot pune la felurite încercări ca să nu mă plictisesc. Aşa a fost şi cu şoferia. Ne-am luat şi noi maşină. Atunci mi-a zis soţia că ar fi bine să-mi iau permis şi eu, că, cine ştie, s-ar putea să fie nevoie vreodată să şofez. Pentru mine, lucrul ăsta a venit prea târziu şi m-am dus la prima lecţie de şoferie cu emoţii de liceean, la un PECO, unde trebuia să mă întâlnesc cu instructorul. Tremuram rău pe marginea trotuarului, ca la bacalaureat, si il asteptam..Cel mai bun lucru era ca omul nu ma cunostea. A venit cu o Dacia de pevremea lui Ceausescu, careia, cand i-a pus o frana, chiar in fata mea,i-au sarit suruburile pe jos. Le-a adunat tacticos si le-a pus la locullor, ignorandu-ma. Era mecanicul absolut, la intalnirea cu imbecilulabsolut.
Locul mortului
Nea Ilie era plin de vaselina si avea un fes slinos pe cap.M-a citit din prima, si-a dat seama cu cine are de-a face. Daca m-ar ficunoscut, mi-ar fi spus: «Vai, maestre, ce onorat sunt sa va fiu euinstructor!» Cand mi-a zis, fara sa se uite la mine: «Ba, asta e cheia!»,am inghetat. «Fii atent, a continuat el, ambreiajul este tata, frana estemama, iar acceleratia este copilul tampit care alearga pana ce da cucapul in prima masina.» Absolut genial! Apoi imi spune scurt: «Treci în locul meu!»
Eu, speriat: «Lasa-ma, nene, că n-am mai pus în viaţa mea mâna pe aşa ceva».. «Ba, tu nu te-ai săturat să stai pe locul mortului şi să te conducă toţi tâmpiţii?» Şi atunci m-am gândit să strig şi eu la poporul român: «Popor român, nu te-ai săturat să stai pe locul mortului şi să fii condus de toţi tâmpiţii?»
Era o adevarată resuscitare, domnule! Şi îmi tot repeta: «Hai, hai, învaţă să conduci!» Ceea ce a urmat a fost incredibil. M-a scos direct în trafic. Si eu trebuia sa am mâna pe volan, dar si să mă uit în ochii lui. «Unde te duci, măă? Nu vezi unde mă bagi? O calci pe baba aia! Nu te uiti în spate? Vezi, bă, că intra ăla în tine!» Şi m-a ţinut aşa, de îngheţam şi transpiram tot, două zile la rând! Numai eram sănătos! Nici un rol, în viaţa mea, nu m-a solicitat atât de mult şi nu m-a adus într-o asemenea stare. În a treia zi s-a liniştit de tot. Statea bătrânul cu o mână pe volan si cu fesul pe ochi. Dormea,domnule! «Inseamna ca am inceput sa conduc bine», mi-am zis.
Crucea Sfântului Andrei
Nu l-aţi văzut pe Puric disperatul intre Maestrul saudormind si traficul din Bucuresti. Si, tarandu-ma incet-incet, am trecutpe langa un cimitir. Atunci Maestrul a deschis ochii: «Ba, vezi? Aici e ofosta eleva de-a mea!» Mie mi-a inghetat coloana vertebrala. «Incimitir?» «Pai da! Nu e singura, e cu sotul!» «Cum a ajuns acolo?» «Tot aşa, bă, ca şi tine, nu a oprit la Crucea Sfântului Andrei, aia pe unde trece trenul. Păi, ba, când vezi o cruce nu te opreşti să te închini? Treci ca animalul? Ce-o fi cu graba asta, că tot acolo ajungi!»
Omul asta m-a creştinat pe mine, teologul lui peşte. Avea dreptate! Când vezi Crucea Sfântului Andrei, te uiţi în dreapta şi nu crezi nici măcar în ăla de-ţi face semn cu steagul, că e ţara plină de proşti. Vei învăţa să conduci când vei ştii să te fereşti de proşti, nu când vei ştii legea!!!"

P.S: Adevărul este că e adrenalină curată şofatul prin Bucureşti. Am testat şi eu, iar acum, mă duc să citesc totuşi legislaţie si să merg să dau testul după amiază. Să nu mă mai conducă toţi tâmpiţii. Ha ha ha.... tare faza!


Un comentariu:

Vasile Andreica spunea...

faina de tot, am ras cu lacrimi cand am citit cartea. bafta!