Despre invatamant...

Cum e vorba aceea? Chelului, tichie de margaritar ii lipsea.

Asa sunt si eu. Imi doream sa ma intorc in invatamant. Mi-a placut munca la catedra. Dar, am uitat de ce am plecat. Hartogaraie fara sens, examen aproape an de an, vacante de vara pierdute pe la inspectorat.

Pentru a-mi testa capacitatea de memorare, m-am incapatanat sa ma inscriu din nou - dupa 3 ani- la examen. Colegele cand m-au revazut au spus ca sunt masochista. Posibil, intr-o oarecare masura. Intrata in sala de examen, ma intrebam ce caut eu acolo?! Mi se parea ca nu e locul meu acolo. Ma uitam la colegii de suferinta, si parca imi era mila de ei. Desi, eram in aceeasi barca. Profesori la 40 si ceva de ani, cu experinta, care dau examen. Mi se pare bataie de joc. Avem un sistem cumplit. Nu stiu... ma voi gandi la o idee, o solutie pentru aceasta tortura. Am inteles ca si in Canada, de exemplu, exista suplinitori -care nu sunt cu nimic mai prejos decat titularii, ba din contra, sunt mai munciti si mai dedicati decat ceilalti - si stau acasa, fiind chemati doar cand este nevoie de ei.

Am fost rugati -asa era regulamentul - sa ne punem gentile in saci menajeri si sa-i etichetam. Profesorii sunt tratati, inca, asemenea unor hoti. Asta e... trist. am fost dezgustata. N-am putut socializa cu nimeni. Probabil si de la emotii, incerc sa ma incurajez. Aveam un gust amar...

Si... cu toate astea, de ce m-as intoarce?

Am nevoie de timp liber pentru a scrie... pentru mine -teza de doctorat- si pentru cei ce-mi vor fi elevi.

Am nevoie sa fac ceva care imi place, pentru care stiu ca sunt facuta. Simt asta si mi s-a spus. Comunicam cu elevii din priviri.

Am nevoie sa ma simt utila, sa vad ca am un rost, sa educ 10 copii din 100. Stiu ca pot, stiu ca am fost model pentru unii dintre elevii mei.

Cele mai frumoase prietenii le-am legat in scolile unde am predat. Carmen Alexandra, este una dintre ele. Ne stim de 7 ani.... si ma cunoaste atat de bine, si imi este ca o sora. Unele lucruri nu i le-am spus nici surorii mele. Este un om de incredere... si ma trezeste adesea la realitate si ii multumesc.

Am nevoie de dragoste... de joaca educativa... de copii in jurul meu. Sunt atat de sinceri... si ador asta!

Astept o minune...