Ascult vantul, gandul, vuietul marii si strigatul pomilor. Ascult cantul pasarilor si susurul apelor. Ascult ploaia si soarele, luna si stelele. Ascult tot ce ma inconjoara.
Azi, oamenii m-au cautat. Au avut nevoie de un zambet, de o vorba incurajatoare. Au simtit pur si simplu nevoia sa fie langa mine.
E o senzatie interesanta. E ca si cum i-as parasi in curand. Simt ca nu voi mai sta mult cu ei.
Portarul mi-a zambit s mi-a urat o zi minunata. Am ridicat ochii spre cer si am spus: "Ajuta-l Doamne!"
De dimineata, o colega mi-a facut cafea cu lapte. E asa bine sa fii rasfatata!
Un alt coleg, mi-a impartasit ca este colectionar de vederi (si eu). Altcineva, mi-a povestit cu amanunte despre examenele copiilor (bacalureat si admitere in liceu) si despre festivitatile de final de an. Am zis ca, poate unde stie ca am fost 5 ani profesoara si o inteleg. Am ascultat emotiile unui viitor tatic si nerabdarea de a-si vedea baietelul. A urmat un "tu?"... care a fost rasturnat rapid printr-o avalansa de urari. O prietena m-a sunat sa-mi spuna ca mi-a citit povestea pentru copii si ca-i place.
Nu sunt un bun psiholog... dar stiu sa ascult.
Ar fi bine sa ma ascult si pe mine. Din cand in cand, in fiecare zi, sau poate doar azi...
3 comentarii:
pai cum? nu esti tu personajul principal din viata ta ? :))
ar fi bine ca din cand in cand sa gasim si noi, la randul nostru pe cineva care sa ne asculte, uitand pentru moment problemele sale...
dar cei care stiu sa asculte sunt "condamnati" sa isi insuseasca rolul...pentru ei nu mai au timp...
Daca te aduni, si asculti atent, sufletul isi striga nevoia, bucuria si necazul... tu, trebuie doar sa fii deschis si sa vrei sa auzi, sa traduci, sa intelegi.
Trimiteți un comentariu