Gandurile

Gandul Rau s-a hotarat sa faca o vizita rudelor sale. Cine altcineva decat gandurile bune. S-a imbracat la patru ace, si-a facut freza cu creasta -ultima moda-, si-a pus cercelul rotund in urechea dreapta si a pornit la drum.
Mergand atent, sa nu se sfarme, nu a zarit Constiinta care s-a oprit incet.
- Unde mergi, Gand Rau? intreaba aceasta, mirata. N-ai mai iesit de mult la plimbare.
- In vizita la rudele mele, raspunse timid. Sunt abatut in ultima perioada, simt ca nu mai am mult de trait si am decis sa rezolv toate disputele cu cei din jur.
- Foarte bine. Sa nu le tulberi prea tare. Sa nu starnesti amintiri ce nu-si mai au rostul.
- Nu, promit. Imi voi folosi simtul umorului. Bruma de umor ce am avut-o din nascare, zise Gand Rau.
Ajuns la capatul strazii, coti spre dreapta. Lucrurile bune, frumoase, corecte sunt intalnite mereu la dreapta. S-a oprit in fata unei case simple, modeste, cu un etaj. Exteriorul vopsit in alb, cu flori in gradini si iedera pe casa. Suna la sonerie. O data. Inca o data. Se auzi cheia rasucita in usa.
- Nepoaateee! spuse Gandul Rau si se napusti asupra Gandului Bun.
- Heii... pastreaza distanta. Nu vreau sa ma intinezi, se apara Gand Bun.
Rudele au aparut una cate una in salon.
- Ce-i cu tine aici? intreba Gand Senin.
- Simt ca sunt pe cale sa dispar din lumea aceasta, si am zis sa va vizitez.
- Deci nu vor mai exista decat ganduri de bine? se interesa Gand Frumos.
- Da. Eu sunt ultimul Gand Rau din familia gandurilor. Oaia neagra ce exista in fiecare familie.
- Am o idee, zise triumfator Gand Dulce. Sa facem o magie. Toate gandurile de bine sa-l sarute pe Gand Rau si acesta va deveni un gand de bine.
- Nu se poate, spuse timid, cu privirea in pamant Gand Rau. Ma irit de la sarutat.
- Trebuie, trebuie, trebuie... au sarit cu gura gandurile. Si au atacat.
L-au sarutat pe Gand Rau, pe urechi, pe nas, pe gura, pe maini.
Acesta se gadila... radea din rasputeri si, incetul cu incetul se umplea de inimioare pe tot corpul.
Dupa ritual, Gandul Rau s-a transformat in Gandul Iubirii.