Lecturi si pareri

Citesc "Panza de paianjen" de Cella Serghi. Voiam sa citesc romanul de cand l-a citit mama acum ani buni, cand eu eram in clasele primare. L-am vazut la Salonul de Carte din martie 2009, scos de catre Editura Nemira, in colectia cartilor Tango. Nu mi-am permis atunci. Am cumparat cartea de la Colectia Jurnalul National.

Aseara, citind, m-am regasit in personajul Diana. Nu o frumusete, dar care atrage oameni si complimente (acum nu stiu cat din ele sunt adevarate). O fata ce nu stie sa aleaga, viseaza la cai verzi pe pereti si la o "dragoste" ideala. [Acum cred ca stiu. Nota de 3, luata in clasa a XII-a la filozofie, cand nu puteam vorbi -eram racita, jur- profa crezand ca nu am invatat, era la lectia despre Fericire. Nu exista fericire, nu ai cum sa atingi ceva ce nu exista. E doar o notiune despre... o bucurie dusa la extrem].

...."Ma intrebam de multe ori, observand cum cere o cutie de chibrituri la debit, fara nicio formula de politete, fara sa multumeasca, sau pe strada fara sa se scuze... la ce au folosit educatia lui ingrijita, guvernanta, profesorii...

... Despre fericire, nici vorba nu putea fi. Se luptau in mine revolta, resemnarea, cu un fel de curiozitate. Sensibilitatea mea era vesnic vie, exagerata, exacerbata." - Panza de paianjen, Cella Serghi.

Asa ma intreb si eu adesea: cum oamenii educati, rafinati, cititi fac lucruri pe care nu le permite codul bunelor maniere? Unii, mi-au explicat: "Asa vrem noi sa fim. Altfel". Da, bine, am inteles. Dar suntem oameni, traim printre oameni, trebuie sa fim sociabili si manierati. Mi s-a spus sa nu astept nimic de la nimeni si sa ii accept pe cei din jurul meu asa cum sunt. Asta fac. Inteleg -mai mult ca niciodata- ca fiecare om e UNIC, in bine sau in rau.

Trist. Timp pierdut in zadar. Sa citesti enorm si sa nu inveti nimic.