Ganduri

Am intalnit, intamplator, un om ce a facut parte din viata mea. Fiecare intrevedere ma bucura si-mi trezeste amintiri si ma face sa gandesc. In primul rand, ma gandesc la mine, la greselile mele, la viata mea.
Nu stiu daca prezenta unui barbat iti aduce fericirea. Nu. Cu siguranta nu. Dar, e in firea lucrurilor sa fie un barbat in viata ta. E o etapa a vietii sa te casatoresti, sa faci copii. Relatia cu un barbat iti aduce implinire, ca sotie si mama.
Am avut iubire si am alungat-o. Am intalnit barbati care au avut rabdare cu mine, si m-au acceptat -cu bune si cu rele- nu mi-au purtat dusmanie si au apreciat fiecare gest, zambet, incurajare, imbratisare, sarut. Cel de ieri, mi-a oferit ajutorul de cate ori i l-am cerut. Mi-a spus ca sunt unul din oamenii care face lumea mai frumoasa. Era o placere sa ma prezinte prietenilor. Era mandru de mine.
As vrea sa ma intorc in timp si sa nu mai fac greseli. Uneori sunt asa autoritara... din mandrie, din orgoliu, din prostie, din teama. Am avut principii - prostesti- care m-au facut sa nu accept anumiti oameni in viata mea. Imi pare rau. Ma simt infranta de bunatatea si atitudinea lor fata de mine. Au castigat. Net. Sunt mult mai buni decat mine. Am inteles asta dupa ani. Dupa experiente umilitoare. Asa... sa vad cum e. Poate asta trebuia sa se intample. Sa traiesc anumite experiente din care sa invat ceva.
Am cerut iertare. Acum, depinde de ei sa o accepte. Plang. Dar sunt prea mandra... mi-e rusine de mine, de ceea ce am facut. Doar Dumnezeu ma poate ajuta, sa fiu iertata si sa fie bine.
Nu sunt perfecta. Nimeni nu este. Gresesc. Sunt om.
Astept, cuminte, vazandu-mi de viata mea -incercand sa nu fac umbra Pamantului degeaba- un om calm, cald, intelegator, cu simtul umorului, care sa-mi insenineze zilele si sa-mi linisteasca temerile, noaptea.