"Sa faci ce zice popa, nu ce face popa" e o zicala bine cunoscuta.
De curand, am primit un e-mail al unui concetatean, care se plangea ca i s-au cerut bani pentru biserica, iar daca nu da, se supara preotul. In mare parte, are dreptate. Sunt exagerate taxele pentru botez, cununie si inmormantare. Sa dea omul cat isi permite. Noi luam taxe suplimentare pentru fiecare munca depusa suplimentar, care nu e stipulata in contractul colectiv de munca? Nu. Nicidecum.
Uneori, regret - ha ha ha - ca nu am ascultat de un var de-al mamei, care ma sfatuia sa ma fac preoteasa, ca preotii au mereu bani. Se mai naste un copil, mai moare unul, se ma nenoroceste cineva, insurandu-se, mai o pomana.
Nu mai fusesem la spovedit de vreo 10 ani. Nu aveam incredere in niciun preot. La indemnul unei colege, ajung la spovedanie. Incep cu intrebarea: "Daca spun tot, in fata unei icoane, in biserica, nu e acelasi lucru? D-zeu ma aude, nu?" Raspunsul :"Nu. Preotul intermediaza discutia cu D-zeu. Mereu este nevoie de preot." Bun. Spun eu ce aveam pe suflet. Imi da niste interpretari sumbre, care imi fac sufletul fasii si fasiute. Ma opresc. Nu mai spun nimic. Imi da canon, imi cere ca pana data viitoare sa ma mai gandesc, si sa scriu toate pacatele pe hartie. Da. Bine. Raman datoare.
Si datoare am ramas pana in ziua de azi.
Preotii sunt si ei oameni.
Un coleg, care are frate preot, imi povestea ca in studentie, cele mai frumoase si dezmatate petreceri erau la studentii de la teologie.
Ei cunosc care sunt vinurile cele mai rafinate, femeile cele mai bune, mancarea cea mai gustoasa. Stau bine la capitolul simturi si bun gust.
Doamne, iarta-ma. Suntem in Postul Pastelui si eu vorbesc de rau oamenii ce te slujesc.
Ai grija de ei, Doamne, asa cum ai si de noi, pacatosii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu