Dureri

Uneori mă dor toate... 

De câteva zile mă doare teribil coloana. Micuții cer în brațe. Chiar și când suntem în casă, vor să privească pe fereastră și îmi cer să îi ridic. 

Mă doare sufletul că am vrut să aduc bucurie în sufletele copiilor cu o carte specială pentru Paște și nu a fost așa. Nu știu de ce?! Prețul este mai mult decât accesibil. Ce mai faci azi cu 10 lei? O carte rămâne. Cu siguranță o dată în suflet, apoi în bibliotecă. Am investit timp, am căutat grafician, apoi am rugat un om minunat să o tipărească. Poate unii cred că mă îmbogățesc dacă îmi cumpără cărțile. Nu este așa. Când am început să scriu, mi-am propus ca poveștile mele să ajungă la cât mai mulți copii. De aceea nu pun coperte cartonate care costă dublu, nu caut ilustratorii (nu că nu merită munca lor!) cei mai costisitori. Vreau să citească toți copiii! 

Am dăruit cărți! Dar acum am doi copii minunați cărora vreau să le ofer ce e bun și frumos. Nu pot oferi totul gratis! Am învățat că timpul, munca, ideile... sunt valoroase! Păstrez un echilibru în toate. 

Doare când mă zbat și rămân fără energie, cu o mare dezamăgire în suflet. Îmi șterg lacrimile, mulțumesc pentru TOT ce am și pornesc mai departe. Clipe frumoase există! Momente speciale vor sosi! Viața este frumoasă!

Doare îndepărtarea! Oare sunt chiar atât de rea? Oare ceilalți din jurul meu sunt chiar fără niciun cusur? Am momentele mele când greșesc cu gândul, cu fapta, cu vorba. Am minisecundele mele de invidie, apoi mă scutur și realizez că am tot ce îmi doresc: sănătatea celor dragi și rugi ascultate. Iertare celor ce am greșit! Nu a fost cu voie. Zilele mele sunt pline cu responsabilități (MARI!) și multă muncă. Nimeni nu mă crede și nici nu vreau să mă plâng. Îmi asum TOTUL.  Greșeli, decizii proaste. Absolut tot. Când nimeni nu vrea să mă ajute (aici mă refer la cei foarte apropiați care ar putea să preia măcar din treburi gospodărești), nu știu ce să faci mai întâi: să mă odihnesc, să mănânc, să scriu (ceea ce e foarte important! poveștile personalizate așteaptă, iar oamenii ar fi dezamăgiți),să citesc căci mintea îmi este goală, iar sufletul plânge de dor, să mă joc, să îmi promovez site-ul (care are nevoie de îmbunătățiri substanțiale, deoarece firma pe care o plăteam lunar a profitat de „absența” și nepriceperea mea și și-a bătut joc), să îmi promovez cărțile și jucăriile croșetate, să petrec mult timp cu micuții mei? 

Doare! Doare teribil răutatea și invidia!

Doamne ajută!

Sărbători Pascale cu liniște, dragoste și sănătate!

Școala Altfel

Unele școli au avut săptămâna Școala Altfel în perioada 26-30 martie. Am fost invitată la patru ateliere, în școli diferite. Unul dintre ele a fost chiar la Giurgiu, unde au participat mai multe clase. A fost foarte frumos. Copiii de acolo scriu deja propriile povești și îmi face o deosebită plăcere să merg la ei. 

Îmi doresc ca proprii mei copii să citească foarte mult. Dau semne că sunt dornici de lecturi interesante!

„Întâmplările detectivului Curios” va urma cu alte povești mai complexe. Detectivul Curios crește o dată cu cititorii. 

Lecturi minunate vă doresc!

Cum să fii scriitoare de succes?!

Scriu cu mare drag! Îmi place să scriu și îmi doresc să devin cât mai bună pe acest segment al creației. Știu că pentru asta e nevoie de multă, enorm de multă lectură, iar eu nu știu cum să îmi mai împart timpul, ce să fac mai întâi. 

Ieri am avut plăcerea să ajung la o masă rotundă unde s-a discutat despre literatura pentru copii în prezența unei scriitoare americane de succes, MICHELLE CUEVAS, care are cărți traduse la editura Arthur. Am aflat (deși știam) că în alte țări, un scriitor doar asta face: SCRIE. Nu are alte joburi care să îi permită să supraviețuiască. Un alt aspect foarte important este existența agenților literari care se ocupă de promovare, organizare de evenimente, aranjarea cărților în librării, etc. Ceea ce înseamnă mare lucru. La noi, nu este așa! Eu mă pot declara norocoasă că lucrez în învățământ și am colege care mă cheamă să organizez ateliere cu cei mici. Off, copiii au nevoie de lectură, de înțelegere a textului, de multe exerciții creative! Dacă ar fi după mine, aș merge săptămânal la copii din localități limitrofe și aș lucra cu ei, le-aș dărui cărți. Poate într-o zi pot face mai mult pentru copiii lumii!

Dar să revin la întâlnirea de ieri. Au fost prezenți scriitori români importanți - Adina Popescu, Adina Rosetti, Laura Grundberg, Carmen Tiderle (poezie haioasă pentru copii), Lavinia Braniște, Livia Petrescu (sper să nu mă înșel) care a câștigat un concurs de manuscrise la Arthur, Șerban de la Animal X și prezentator la „Ai umor”, care a scris o carte despre Crăciun în 2013 pentru fiul său, atunci în vârstă de 3 ani și ilustratori ca Anca Smărăndache, Cristiana Rada, dar și bloggeri și oameni care se ocupă cu diverse evenimente de carte sau reviste pentru copii (Fabulafia, Ghidul Pozneț de Cultură). 

Adina Popescu  spunea că în România, scriitorii fac multe alte joburi pentru a avea din ce trăi. Tirajele la noi sunt destul de mici în comparație cu alte țări. Scrierile noastre nu sunt traduse în limbi internaționale. Multe dintre persoanele de acolo au fost la Târgul Internațional de carte pentru copii de la Bologna și povesteau că țări mici precum Estonia, Armenia aveau cărți traduse în engleză/franceză. Nu știm de ce noi nu suntem traduși. 

Michelle Cuevas este tradusă în 20 limbi. Scrie, scrie și texte pentru filme de animație. 

Poate succesul vine acolo unde totul este făcut cu calm și multă răbdare, atenție și concentrare? Clar este nevoie de relaxare și timp pentru scris. 

Mă uitam din afară la mine: eu când scriu am mii de alte gânduri care mă întrerup. Dacă scriu noaptea, e imposibil să nu se trezescă Ana și să ceară să o adorm, ceea ce mă scoate din priză și clar adorm, cu promisiunea făcută mie însămi că măvoi trezi în zori fermecători și voi scrie. Slabe șanse dat fiind oboseala acumulată. 

Șerban a adus în discuție faptul că editurile nu promovează cărțile așa cum se merită. Aceeași părere o am și eu, care am ceva experiență cu edituri diferite. Nu vor cred! Nu își dau interesul. Spun cu nonșalanță: „Nu se vând!”, iar tu te simți neputincios, îți creezi un complex al scrierii de proastă calitate. Dar la început ce i-a atras la povestea ta pe care au publicat-o? În fine, eu mi-am cumpărat multe exemplare din cărțile mele și le-am vândut. Cereri au fost! Știu că se poate! Important este să vrei.

Mă gândesc cât de mult m-ar ajuta un interviu într-o revistă pentru părinți! Să povestesc despre cărțile mele, despre site-ul care a devenit magazine online, legal, numit CĂLĂTORIA CĂRȚILOR SRL, www.claudiagrozalazar.ro și despre proiectul poveștilor personalizate. 

Nu vreau să cerșesc atenție! Când mă va descoperi cineva, atunci va fi bine! Nu mai grăbesc lucrurile! 

Doresc să scriu, să scriu frumos, atractiv și mai doresc să dispară doză de invidie a oamenilor care cred că mă îmbogățesc dacăîmi cumpără o carte. :) Nu! Tot cu rate trăiescși eu! 

Sunt o mamă rea?

Mereu mi-am dorit să fiu o mamă bună. Să am răbdare cu ei, să le explic de zece ori un lucru până au înțeles, să le citesc povești în fiecare seară. 

La început am făcut astfel. Apoi, am început școala. Ajunsă acasă, trebuia să fac ordine, să spăl rufele care tronau în chivetă, să le fac baie, să pun în funcțiune mașina de spălat, eventual să și mănânc. Aveam de corectat teste sau de pregătit lecții. Să mai spun și de poveștile personalizate care mă așteptau cumințipe desktopul notebook-ului să le încep, continui sau finalizez? Să mai spun de dorința de a publica noi cărți? Să mai spun de faptul că aveam de trimis cărți prin poștă sau curier?

Au trecut doi ani în care m-am învârtit ca un titirez în jurul a toate cele de mai sus. Am afirmat că le fac singură pe toate. Nu! Au apărut în viața mea oameni care m-au ajutat sub diverse forme și cărora le mulțumesc. Dar, uneori am nevoie de ajutor de la cei dragi, de la cei din familie. 

Am atins o stare de nervozitate și obosealămaximă.Ficatul stă să-mi explodeze! 

Ajung acasă și nu mai am răbdare, chef de desenat, cântat, citit. Da! Sunt o mamă rea! Nu trebuia să îmi asum atâtea proiecte, atâtea activități. O familie este o familie și totul se împarte! Chiar dacă am două ore (deși nu este așa), efortul psihic este imens. La care se adaugă stresul, zgomotul, traficul infernal, frustrarea că nu am mai citit, nu am mai mers la un curs (weekendul trecut m-am înscris la un curs despre literatura pentru copii, ținut de scriitoarea americană Jane Meyer și bineînțeles că stresul și oboseala și-au spus cuvântul și am zăcut, răpusă de o criză biliară). Mi-am împins copiii de cât de rău îmi era. Am ridicat tonul când au trântit sau au greșit cu ceva .

Da! Sunt o mamă rea,  care încearcă de fapt să ofere familiei un confort, dar s-a uitat pe ea. Dantura se erodează și strigă după ajutor. Nu sunt bani sau nu este timp! Organismul plânge de oboseală și nu găsește timp pentru analize. Amorțirea mâinii drepte o îngrijorează, dar cine să se ducă la medic? 

Dorințe

SĂNĂTATE LUMII ÎNTREGI!

Să fiu veselă!

Să fiu puternică!

Să fiu o mamă jucăușă și foarte înțeleaptă!

Să fiu o soție bună!

Să am răbdare!

Să evoluez alături de picii mei!

Să public pe Amazon!

Să călătoresc mult!

Să mă joc zi de zi!

Să citesc biblioteci întregi împreună cu gemenii!

Să am grjă de sănătatea mea.

Să fac fapte bune!

Să râd, să râd și iar să râd!

Să particip la toate târgurile de carte din țară și de peste hotare.

Să scriu, să scriu și iar să scriu!

Bucurii

Fiecare cârlionț, fiecare zâmbet, fiecare cuvânt, fiecare joc, fiecare îmbrățișare a  gemenilor mă încarcă enorm cu bucurii și emoții pozitive. 

Uneori cer prea mult, uitând că am ENORM! Am de fapt tot ce am nevoie. Restul sunt mofturi, dorințe care știu că se vor realiza la momentul oportun. 

Sunt fericită și recunoscătoare pentru bucuriile din viața mea! 

Nimic nu se compară cu bucuria de a fi trezită în șoaptă cu apelativul „mama”. E divin totul!

Minuni

Seara bună!

Marți m-am trezit optimistă și pe drumul spre școală mă gândeam cât sunt de norocoasă. În primul rând, suntem sănătoși cu toții. Apoi, am doi copii minunați și veseli, care îmi alungă tristețea și grijile, care mă motivează să fac lucruri frumoase și să scriu. 

Am înțeles că viața e prea scurtă, dar atât de frumoasă încât este extrem de important să o trăiești. A fost o perioadă foarte stresantă pentru mine. Să găsesc bani și soluții pentru o mașină și împlinirea unui vis. Stres, gânduri, emoții, nervi, oboseală, tensiune. Până când, am înțeles și mi-am reamintit că toate se întâmplă când și dacă trebuie să se întâmple, iar soluțiile apar de unde și de la cine nu te aștepți. 

Am învățat ca întotdeauna să mă bazez pe mine, pe ceea ce am și să întreb mai repede un străin decât o rudă pentru o mână de ajutor. În prima fază a durut. Am simțit ca și cum cineva a introdus un spiral în măduva oaselor. Am simțit cum sângele clocotește, ochii îmi ard și creierul mi se prăjește. Apoi am spus: STOP! Nimic nu e întâmplător și toate au o soluție. Cu cine am discutat a rămas uimit de răutatea celor apropiați, dar eu mi-am promis să cresc și să reușesc. Așa cum nu am fost în calcul când s-au împărțit moștenirile, așa mi-am spus și acum că voi reuși. Dumnezeu este mare și bun și prezent și degrab ajutător. 

Mi-am spus că am nevoie de odihnă și am dormit. 

Mi-am spus că am nevoie de liniște sufletească și mi-am oferit-o. 

Mi-am spus că micuții mei au nevoie de mie și m-am dedicat lor.

Poveștile curg și minunile se ivesc precum ghioceii după o iarnă grea.

Doamne ajută!

Sunt recunoscătoare și fericită cu tot ce viața îmi oferă!