Ma agat salbatic de o speranta.... e tot ce mi-a ramas. Printre lacrimi, citesc rugaciuni.... chiar dacanu sunt ascultate. Ma simt fara rost, obosita si as vrea sa dorm somnul vesnic. Incerc sa imi implinesc dorinte... care sa bucure de fapt pe altii. Intalnesc piedici. Zambesc sarcastic si imi spun: "poate asa trebuie sa fie. Poate nu e tiimpul lor acum". Imi doresc sa il salvez pe el... sa il ridic din groapa singuritatii si a ratarii in care a cazut. Nu vrea sa accepte mana de ajutor. Tristetea si depresia lui imi sunt transmise. Sufar si plang pana tarziu in noapte. Adorm si ma trezesc speriata ca nu pot fi de folos.
Mandria ma impiedica sa accept o relatie cu un om doar cu liceu. Sufar din nou... nu e bine. Imi revizuiesc comportamentul.
Gerul mi-a inghetat ideile..sufletul...dorinta de a iubi.
Citesc despre inele cu diamant si logodne. Candva mi-am dorit si eu. Candva aveam imaginatie... si ma vedeam fericita. Acum, nu ma vad nicicum...
Multumesc prieten drag pentru melodie. Imi pare rau ca te dezamagesc...
