Sună telefonul... mă trezesc... îmi fac duş, plec. Nu la timp... Îmi spun că recuperez pe traseu. Ca un făcut, prind razie pe autobuz. Pierd metroul. Îmi sun prietena şi-i spun că întârzii.
Primisem o invitaţie la o colegă şi prietenă. Stabilisem să ne vedem la 10. Ştiam că e prea devreme pentru mine, care, mai mult sau mai puţin mi-am intrat în ritmul de vacanţă. Ea pleacă la New York.... şi voiam să stăm la poveşti. Este o femeie frumoasă şi deşteaptă, dar mai ales altfel (are un stil original în tot ce face, şi pe mine mă atrag oamenii aceştia) şi foarte educată (are acea educaţie aleasă de acasă... ca la mama ei, cum se spune). În timp ce vizionam un documentar despre casele din Newport....am fost sunată de o prietenă de blog, care a venit în România, mai precis în Bucureşti. Ştiam că voia săne vedem, ştiam că vine zilele acestea, dar nu mai ştiam exact când.
Ne-am întâlnit. Are o familie frumoasă...două fete de 8, respectiv 6 ani şi un băiat care mâine împlineşte 3 ani. Bineînţeles că Victor a discutat cu mine non stop, în daneză. Culmea, ne-am înţeles. Hahaha.... :)
Irina, mi-a povestit cum stă treaba cu destinul. Şi discutând cu diverşi prieteni pe care voia să îi întâlnească, aflu că un coleg de la liceul de unde predau, i-a fost cavaler de onoare la nuntă. Ce mică e lumea... şi rotundă totuşi... şi se învârte. Am mers cu ea în librărie şi mi.a cumpărat cartea "Tobias, elefănţelul colorat", editura Aramis. Mi-a povestit cu drag despre şcoala din Danemarca... şi ce bucuroasă este fetiţa cea mare Ingrid când citeşte. Am zărit asta pe chipul ei, când a desfăcut pachetul cu cartea "Tolba cu poveşti", editura Cadrelor Didactice..
Obosită, nemâncată, leşinată de căldură, urc în autobuz. Aproape de casă, mă sună un prieten. Autobuzul hârâia. De dragul conversaţiei cu el, am coborât. Are un zâmbet care străbate dincolo de km, de telefon.... mereu discutăm fie lucruri haioase, fie lucruri foarte culturale. Am învăţat multe de la el, pe furate, într-o perioadă scurtă de timp. Uneori, cred că inconştient, mă îndeamnă să fac multe lucruri. Alteori, îmi dă idei de texte literare. Uneori mă trezeşte la realitate dur, alteori mă determină să visez, rareori mă face să fiu tristă.... Mi-a spus cândva, mai în glumă mai în serios, că mă pricep la multe. Haahaha... glumea, desigur. Dacă nu ar fi atât de comod, l-aş cere de bărbat... hahahaha.... Până una alta, fur meserie ca de la un maestru în ale vieţii. Am antenele întinse la maxim....
Mi-e dor de scris poveşti... mi-e dor de relaxare... de sinceritate... de pace... de curaj... de bărbaţi responsabili.... care pot lua o decizie... dar, în fine... nu vreau să divaghez acum de la subiectul ales: prietenia.
