ce faci?

ma misc pentru ca trebuie sa ma misc. aerul conditionat mi-a pus stapanire pe urechea stanga. e asa rau sa nu auzi!

"ce mananci de esti atat de frumoasa?"

"mentosane!"

"esti foarte frumoasa sa stii!"

"multumesc" si ma afund in lectura unei carti palpitante.

medicul de familie trebuie sa-mi dea o adeverinta.

"tot asa slaba esti!"

"tot asa".

" ce faci?"

"bine."

"si ce mai faci?"

"bine. in vacanta." raspund simplu, fara elan, parca mi-ar fi mancat pisica limba.

chiar, ce fac?

nimic nou, nimic interesant, totul vechi si plictisitor, si cu toate astea sunt foarte aglomerata. alerg dupa acte si divese chestii pentru un dosar. buuuun.

meditez un elev pentru BAC si pe zi ce trece nu mai stie nici cat stia. sufar si am emotii. el rade. o fi de la stres.

scriu pe acest blog si pe cel de povesti. fara prea mult chef, caci si asa scad in clasament vazand cu ochii (ce ciudat! inainte nu ma interesa asta).

nu prea mai fac nimic, caci imi doresc atat de multe, incat nu se concretizeaza nimic.

citesc seara, inainte de culcare si in autobuz daca circul pe undeva!

voi creste si voi deveni o femeie puternica!

poate atunci voi face multe si diverse!

oameni prieteni

am citit un articol pe blogul lui Dragos Bucurenci despre disparitia prietenilor din viata noastra... incet, fara niciun cuvant. m-a impresionat si am realizat ca aceeasi problema o am si eu. sunt o fire sociabila, in permanenta imi fac relatii, cunostinte - bine ca, in credulitatea mea ii cosider imediat prieteni. ma "uit" la mine - nu la fizic, caci aici nu m-am schimbat foarte mult, imi spunea colega mea din liceu chiar duminica seara - in interiorul meu, si constat cat am evoluat. oamenii de o anumita categorie sociala - adesea mai inalta decat a mea -, cartile lecturate, piesele de teatru vazute, iesirile in lume (si nu au fost atat de numeroase), cursurile de dezvoltare personala parcurse, toate m-au facut sa imi doresc mai mult, sa discut la un alt nivel, sa am langa mine oameni de la care pot invata permanent, care sa ma stimuleze sa caut, sa citesc, sa invat.

mi-am zis ca nu m-am schimbat, caci asa simt, deoarece am pastrat legatura - eu sunt veriga care "are" timp pentru mesaje, telefoane, mailuri - cu multi oameni. anul trecut, cand am plecat din institut, colegele imi cereau: "sa nu ne uiti!". acum, le trimit semne de viata, si nu gasesc timp sa raspunda. ma doare. uneori ma simt umilita. am si eu statutul meu, chiar daca meseria pe care o am este batjocorita de guvern, este prost platita, sunt mandra ca educ si formez oameni (viitori prim ministri, parlamentari si deputati). e greu, dar incerc sa iau oamenii asa cum sunt. stiu, ca atunci cand vor avea nevoie, ma vor cauta. se intampla cu o frecventa aproape constanta acest lucru. (asa descopar si eu ca am o orisice valoare). stiti cat doare sa trimiti mesaje si sa nu ti se raspunda? ah.. e ca si cum te-ai fi taiat pana la os, si pui sare gronjoasa!

acum, ma bucur de prietenul care are un ras molipsitor, un optimism debordant, talent scriitoricesc de mare nivel, ganduri de vacanta si o viata echilibrata.

mai am o prietena, poeta si ziarista, plina de viata, dar ritmul infernal, nebun, rebel in care lucreaza nu ne permite sa ne vedem macar o data pe luna. sau poate nu sunt eu atat de prietena?

posibil si asta!

am prieteni, pe care nu i-am vazut niciodata, dar imi sunt alaturi mereu, la fiecare hop din viata mea, ma incurajeaza si se roaga pentru a reusi. in aceste clipe, mi se umplu ochii de lacrimi si pielea mi se face "de gaina".

asa e facuta viata! "cu toate panzele sus" si tot inainte, alaturi de prieteni vechi si noi!

poezie cu morală

un ţânţar cu capul plat,

cu bretonul franjurat,

cu nasul cârn

şi trompa subţire,

a intrat în dormitor

şi-a dansat până la epuizare,

un salsa şi două valsuri.

ameţit fiind,

s-a ridicat până la bec,

şi-a murit prăjit.

morala: nu te ridica mai mult decât poţi controla zborul.

trecere-petrecere

in trecere, am dat peste o petrecere a timpului liber. trecerea anilor a dus la petrecerea burlacilor, apoi nunta, botez. acum, ma aflu in momentul petrecerii nuntii de argint. voie buna, iubire si armonie. oameni care fac trecerea spre petrecerea iubirii de-o viata.

dansuri de vara

serile de vara au miros de mentosan.
ciresele din copaci stau cu ochii pe mine.
urmaresc cu atentie rtimul in care citesc.
cireasa voioasa sare, imi pateaza paginile cartii, da pagina,
topaie din rand in rand, apoi imi atinge buzele, o savurez,
si arunc samburele in gradina.

e cald si dansez.
imi iau gandul la un tango,
amintirile imi cer un vals.
dorul de el imi cere un dans ritmat.
sufletul ar vrea un blues.
accept!
dansez pana la epuizare!

e vara....
a mai fost vara...
va mai fi vara...

in vara anului viitor voi fi o alta EU!

decizie

am primit un mail impresionant. l-am privit o data, de doua ori, de trei ori si am decis:

- sa fiu un om minunat;

- sa ascult mai mult;

- sa vorbesc mai putin;

- sa ma rog;

- sa fac fapte bune permanent, fara a astepta nimic;

- sa ma ingrijesc de sanatate;

- sa nu ma mai rapotez la ceilalti, ci sa fac eu foarte mult (in limita puterilor si posbilitatilor);

- sa nu ma izolez de oameni, caci ei au nevoie de mine;

azi, am finalizat povestea Lizicai... povestea mea si fetitelor care mai cred in printi. am ales o actiune a zilelor noastre - actiuni caritabile. aici: http://povestilelizei.blogspot.com/

mai cred in povesti, mai cred in oameni, mai cred in fericire - care vine intotdeuana din lucruri marunte.

aceasta vacanta va fi cea mai speciala din viata mea! va fi originala, cu multe schimbari, cu bucurie si zambete, minuni si impliniri, povesti numeroase, lecturi variate si muzica aleasa! voi intalni multi oameni, din domenii atat de diferite, cu varste felurite... voi invata in fiecare zi ceva, voi scrie in fiecare zi un rand, voi marturisi zilnic dragostea cuiva special din viata mea, voi trai fiecare clipa intens!

ganduri senine si imbratisari voioase, energizate la maxim!

dezamagiri

in acest moment, am impresia ca am cerut atat de putin de la mine, ca am realizat atat de putin pentru mine. altii si-au luat case si masini prin propria lor munca. au avut curajul sa se bage sluga la stat pe viata. eu, nu... mai bine sa stau cu ai mei.... lasa, merge si autobuzul sau sa castige si taximetristul pentru ca are o munca cinstita. o fricoasa, o credula, care si-ar da si camasa pentru altii. nu am realizat nimic.

acum, ma urasc.

si vreau sa fac "rahatul praf" si sa mut Luna din loc, si sa aduc razele de soare sa se joace in parul meu si sa scriu povesti pentru copiii mei - cand piata e plina de carti de povesti, cand editurile ma mint cu nerusinare - eu tot mai am prostia de a crede ca voi ajunge DEPARTE.