4. Înfruntarea de CG

Înfruntarea

      

                Spre dimineaţă îşi luară rămas bun de la Ochi - Blânzi şi de la familia ei şi au pornit din nou la drum. Au ieşit din pădure, iar pajiştea proaspăt înflorită le zâmbea duios. Margarete şi păpădii, nalbe şi maci, toate le dădeau drumeţilor noştri bună dimineaţa, scuturându-le în cale petalele, într-o ploaie de culori care le binecuvântau drumul. Într-un lan de floarea soarelui, au crezut chiar că soarele a coborât printre ei, în mii de exemplare. Călătoria lor căpătase un rost, experienţă, dar trebuiau să o ducă până la capăt. În depărtare, munţii înalţi îi atrăgeau tot mai mult şi îi îndemnau să meargă mai repede.

Trecuseră peste câmpiile înflorite. Munţii se apropiau tot mai mult. Paj se ţinea bine între urechile iepuraşului, pentru că Smarald mergea repede. Încă puţin şi începeau să escaladeze culmi abrupte.

Cerul devenea tot mai înalt, dar soarele începea să obosească. Se retrăgea încet-încet spre capătul orizontului. Lumina începea să pălească. Trebuia să ajungă repede la poalele muntelui şi să găsească un culcuş acolo. Mai aveau puţin. În faţa lor erau câteva tufişuri de care trebuiau să treacă şi apoi muntele îi putea primi cu braţele deschise.

– Priveşte, Smarald, dincolo de tufişuri ne aşteaptă muntele.

– Aşa e, Paj, afirmă iepuraşul şi alergă cu emoţie spre ceea ce credea că e destinaţia lor finală.

Imediat ce au ieşit din tufiş au avut o surpriză. Niciodată să nu spui „hop” până nu sari gardul. În faţa lor s-a ivit un râu învolburat. Apa era limpede şi rece. Râul părea adânc. Smarald se ridică pe lăbuţele din spate şi ciuli urechile. Paj s-a urcat până în vârful lor şi a privit cât era râul de lung. Au căutat o piatră mai mare, ca să poată sări sau o altă cale de trecere spre munţi. Însă nu vedeau nimic ce le putea uşura traversarea. Doar un morman uriaş de pietre şi lemne uscate, care păreau imposibil de mutat. Muntele era dincolo, iar ei nu puteau ajunge la el.

– Sunt supărat, Paj, îmi vine să plâng.

Rostind acestea, Smarald se ghemui după o movilă de nisip, cu lacrimi în ochi.

– Nu te speria, prietene, eşti înţelept şi poţi găsi o soluţie. Nevoia te învaţă. Ridică-te şi fii curajos, pentru că unde-s doi puterea creşte şi împreună putem reuşi.

– Mulţumesc, dragul meu. Eşti un adevărat prieten. De aceea e bine să nu pleci niciodată singur la drum.

Smarald se ridică îmbărbătat de cuvintele sincere ale păianjenului Paj. Prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte.

Pe malul râului îşi aveau casa câţiva castori foarte prietenoşi. Iepuraşul şi-a făcut  curaj şi se îndreptă spre ei. Un castor care părea capul familiei îi întâmpină pe eroii noştri.

– Bună ziua, distinşi călători! Eu sunt castorul Apă - Dulce, iar aceasta e familia mea. Ce vânt vă aduce pe meleagurile noastre?

– Bine v-am găsit, au răspuns drumeţii. Apoi i-au povestit castorului despre scopul călătoriei.

Întreaga familie de castori s-a strâns în jurul lor şi îi ascultau ce frumos povesteau despre drumul parcurs, dar şi despre frumoasa lor poveste de prietenie.

– O să vă ajutăm, le spuse Apă - Dulce. Vă invităm la masă şi la odihnă, deoarece este târziu. Până dimineaţă vom construi un baraj pentru a putea trece în partea cealaltă, la munţii pe care doriţi să îi cuceriţi. Meritaţi asta după atîta efort!

Smarald şi Paj se ospătară cu bucatele oferite de noii lor prieteni. După aceea s-au retras la culcare. Drumul din acea zi fusese greu, chiar şi pentru ei, care deja se obişnuiseră cu călătoria.

Visele lor erau acum la înaltul munţilor, iar somnul era mult mai lin. Castorii se puseră pe treabă. Se bucurau când puteau oferi ajutor. 

3. Smarald îşi face prieteni de CG

Smarald îşi face prieteni

   Ce zi liniştită şi caldă! Peste tot şi toate se revărsa lumina soarelui. O şopârlă alerga pe stâncă, să ajungă cât mai sus, să se încălzească. Albinele zumzăiau printre afinele dulci. Norii se luau la întrecere pe cerul senin şi luminos. În scurt timp, au apărut niște sclipiri argintii, ce spintecau bolta. Erau fulgere de toată frumuseţea. Norii au început să se dueleze. Zgomote puternice făceau valea să răsune. Da, tunete se numesc!

Smarald s-a trezit speriat şi a început să tremure. Nu ştia unde se afla şi nici ce se întâmpla.

– Nu trebuia să plec! Doar știam că sunt un iepure fricos. Ca toţi iepurii, de altfel.

Lacrimi fierbinţi au apărut în ochii săi frumoşi. 

– Va fi bine. Nu ne putem întoarce învinşi. Am promis că vom avea lucruri interesante de povestit, şopti Paj.

– De unde veniţi? se auzi o voce subţire.

– Cine-i acolo? Arată-te mai întâi, răspunse iepurele încercând să pară curajos. 

– Sunt şoricelul Chiţ. 

– Mă bucur să te cunosc, afirmă Smarald. Am plecat într-o călătorie. Vin din poieniţa de jos, grăi iepuraşul. Visez să colind cât mai multe forme de relief. Am văzut un glob pământesc într-un ziar purtat de vânt şi atunci mi-am pus în gând să călătoresc tot mai departe de locul unde am trăit atâţia ani.

– Interesant şi frumos visul tău. Îţi doresc să-l duci la bun sfârşit, grăi hotărât şi vesel şoricelul cu o ţinută sobră. Presupun că ţi-e foame, aşa că eşti oaspetele nostru. 

– Am uitat să ţi-l prezint pe Paj, partenerul meu de călătorie, a spus iepuraşul dând din urechi pentru ca păianjenul să iasă în faţă.

Chiţ a făcut un semn discret, iar şoricica lui a apărut dintr-un colţ al peşterii.

- Draga mea, am găsit doi oaspeţi veniţi de foarte departe. Ei sunt iepuraşul Smarald şi al său prieten, păianjenul Paj. Să le oferim o masă pe cinste.

- Sigur, cu multă bucurie! grăi şoricica, aducînd cotoare de varză pentru iepuraş şi câteva insecte pentru păianjen. 

– Mâncaţi bine, pentru că aveţi de parcurs drum lung, nu glumă, spuse Chiţ.

Smarald a mâncat aproape tot. Îi era foame şi nici nu ştia când va mai găsi hrană pe gustul său. Ca să fie sigur că va avea resurse, şi-a oprit trei cotoare şi le-a pus în bocceluţă. 

– Prietene drag, pentru că îmi place visul tău, îţi dăruiesc acest fildeş, a spus şoricelul. Are puteri magice: te transformă în ce doreşti și cu ajutorul lui poţi trece peste orice obstacol. Trebuie să treceţi aceste dealuri, apoi veţi străbate păduri de foioase şi veţi ajunge la munţii cei mai înalţi din ţinut. Sunt sigur că veţi fi încântaţi de ce veţi vedea. Smarald, îţi vor fi de folos aceste drumuri. Vei deveni un înţelept al poieniţei de unde ai plecat. Animalele îţi vor cere sfatul. Călătoria aceasta te va transforma. Vei căpăta încredere în tine. Drum bun, prieteni dragi!

Chiţ şi şoricica lui şi-au condus oaspeţii până la ieşirea din vizuină, făcându-le semne cu lăbuţele.

– Ăsta da curaj! mărturisi impresionat şoricelul.

Ploaia se opri din senin, aşa cum începuse. Cu bocceluţa încărcată, cu păianjenul între urechi, iepuraşul a pornit spre pădurea de foioase care se zărea în depărtare. Vegetaţia era bogată: stejarii, ulmii, arţarii și plopii parcă îi strigau. Multe animale îşi aveau adăpost acolo: lupul, vulpea, căprioara, mistreţul, jderul, veveriţa, pisica sălbatică, sturzul, mierla, cucul, ciocănitoarea, gaia, piţigoiul, sticletele. Vântul adia uşor, cum e firesc într-o zi călduroasă de vară. Soarele, cu puterea lui, uscase rapid bălţile produse de ploile bogate.

Smarald a observat în faţa sa ceva care se mişca. S-a oprit şi a început să tremure.

– De ce ne-am oprit? întrebă păianjenul surprins de oprirea bruscă.

– Mi-e frică, mărturisi iepuraşul clănţănind din dinţi.

  Era o imagine care se scurta treptat-treptat, pe măsură ce soarele urca semeţ pe cerul senin, pictat de un artist vesel, dintr-o singură mişcare a pensulei. Avea o culoare uniformă, de un albastru deschis, cald şi luminos.

– Nu te speria, iepuraşule, se auzi o voce blândă. Sunt Umbra şi am apărut pentru a vorbi cu tine. Trebuie să scapi de această teamă. Nu vezi că am aceeaşi formă cu tine? Nu trebuie să te sperii! Dar când în preajma ta apare o altă formă de umbră, atunci poate fi a unui animal periculos şi trebuie să te aperi. Vreau să devii un iepuraş curajos. Trebuie să înveţi ceva din această călătorie. Am văzut că ai obiecte magice în bocceluţă, nu ai voie să te temi sau să te opreşti din drum.

– Crezi că nu voi păţi nimic? şopti neîncrezător Smarald.

– Nu, nu vei păţi nimic. Trebuie să înfrunţi tot ce-ţi apare în cale. Aşa vei ajunge un iepuraş ÎNȚELEPT, a spus Umbra, apoi s-a făcut nevăzută.

– Unde eşti? De ce ai dispărut? rosti iepuraşul cu o voce ştearsă, temătoare.

– Pentru că soarele a urcat pe cer. Era doar o Umbră ce apare în funcţie de poziţia soarelui pe cer, îi răspunse o căprioară. Şi mie îmi era frică de ea la început, până am înţeles cine este. De-acum vei fi un iepuraş curajos, nu?

– Da, sigur că da. Voi face tot ce-mi stă în putere ca să nu mă mai sperii de orice. 

– Hai să-ţi arăt drumul prin pădure şi să ţi-i prezint pe prietenii mei, grăi zâmbind blând (blajin) căprioara.

– Ți-l prezint pe prietenul meu, păianjenul Paj. Mă însoţeşte în această călătorie. Eu sunt Smarald.

– Îmi pare bine de cunoştinţă. Eu sunt căprioara Ochi - Căprui. Urmaţi-mă!

  Nici nu termină bine vorba că a şi făcut un salt pe o cărare bătătorită din inima pădurii. Făcea câteva salturi, apoi privea în urmă, ca să nu-i piardă pe oaspeţii săi. Iepuraşul ţinea pasul cu ea.

– Mai avem puţin şi ajungem la căsuţa mea. Am o familie foarte frumoasă şi se vor bucura să le aduc oaspeţi curajoşi.

Zicând acestea, căprioara zâmbi şi îi făcu cu ochiul iepuraşului. După încă trei-patru salturi, au ajuns la o căsuţă frumoasă, între doi stejari falnici.

– Mami, tati, soră dragă, v-am adus musafiri!

– Foarte bine. Haideţi să vă odihniţi. Imediat punem masa, rosti încântată mama căprioară.

Sora căprioarei, Ochi - Blânzi, se apropie de iepuraş.

– Cred că vii de departe. Pari obosit.

– Da, am străbătut un drum destul de lung. Fac o călătorie în care vreau să aflu cât mai multe lucruri, să văd locuri noi şi să mă întorc să le povestesc şi prietenilor mei din poiană.

– Sunt sigură că vei reuşi. Pari un iepuraş curajos. Nu am mai întâlnit pe cineva ca tine.

– Mulţumesc, a răspuns Smarald în timp ce nasul i se roși.

Paj tuşi pentru a-şi face remarcată prezenţa.

– Aaa, el este prietenul meu de călătorie, păianjenul Paj, spuse mândru iepuraşul.

Familia căprioarei şi oaspeţii au luat cina. Au ascultat povestea de drum a celor doi călători, admirându-le curajul aventurii şi urându-le să ducă la bun sfârşit călătoria.

Ochi - Blânzi rosti timid:

– V-aş însoţi cu mare drag, dar părinţii mă ocrotesc şi nu mă lasă să mă îndepărtez prea mult de casa noastră. Avem duşmani numeroşi. Bine, cred că nu există fiinţă care să nu aibă cel puţin un duşman. 

– Preţuieşte dragostea părinţilor, Ochi - Blânzi. Părinţii ştiu ce este bine pentru puii lor. Ai să vezi când vei deveni părinte că nu îţi vei trimite odorul în braţele primejdiei, afirmă înțelept iepuraşul nostru.

Smarald rămase puţin pe gânduri: „Călătoria aceasta începe să mă transforme”.

A fost o seară liniştită, cu poveşti şi sfaturi. O seară dedicată prieteniei. Când stelele au apărut una câte una, animalele s-au retras la un binemeritat şi odihnitor pui de somn.

2. DRUMUL

Drumul

   Razele trandafirii au apărut încet pe bolta cerească. Vântul adia uşor, mângâind plantele una câte una. Foşnetul frunzelor era melodios. Păsările cântau, dând de veste că a sosit dimineaţa.

Iepuraşul s-a trezit voios, încântat că şi-a găsit partener de drum. A început să-şi facă toaleta. S-a spălat pe faţă şi pe dinţi cu rouă. Şi-a curăţat bine urechile, apoi şi-a aranjat codiţa pufoasă. După ce a verificat bocceluţa cu mâncare şi cu obiectele primite de la prieteni, a pornit în căutarea păianjenului Paj.

Prietenul său era pregătit.

– Bună dimineaţa! Ești gata pentru marea aventură? întrebă păianjenul.

– Am emoţii, dar sunt gata!, răspunse iepuraşul.

L-a așezat pe păianjen între urechi şi au pornit la drum. Nu îşi stabiliseră un traseu. Au pornit încotro au văzut cu ochii. 

– Ce vreme frumoasă! Vreau să te întreb, iepuraşule, după ce ducem la bun sfîrşit călătoria, ne întoarcem aici, la prietenii noştri? rosti puţin îngrijorat Paj. 

– Nu ştiu. Cine poate şti ce ni se va întâmpla pe drum? răspunse iepuraşul. Eu aş vrea să ne întoarcem, să le împărtăşim celor de aici tot ce am văzut şi am trăit.

În depărtare se zăreau dealurile. Nu era un traseu tocmai uşor pentru un iepuraş obişnuit cu viaţa la câmpie. Dar toate animalele aveau încredere în eroul poveştii noastre, ţinând cont că era călătoria vieţii lui.

Soarele îşi rotea razele cu măiestrie. Căldura devenea insuportabilă. Nici vântul nu mai adia.  

– Parcă se aude susurul unei ape curgătoare, murmură iepuraşul.

– Ți-e sete, nu-i aşa? Cred că ar fi bine să poposim pentru prânz şi să ne recăpătăm forţele la umbra unui copac.

Au mai mers puţin. După un şir de arbori au descoperit un pârâu argintiu, strălucitor în lumina razelor de soare, ce şerpuia printre plantele de un verde diferit, printre grânele ce aşteptau să se coacă, prin pădurea întunecată şi pajiştile luminoase şi însorite. Iepurașul Smarald s-a aplecat şi a băut pe nerăsuflate din apa limpede şi rece.

– E aşa de bună apa aceasta, de parcă n-aş fi băut niciodată până acum. 

– E precum o licoare. Apa este indispensabilă vieţii, mărturisi păianjenul, care tocmai se înfrupta pe cinste cu o insectă delicioasă.

– Mie îmi lipsesc deja prietenii lăsați în poiană, zise iepuraşul.

Nu au terminat bine de împărtăşit impresiile, când o umbră imensă se apropie de ei.

– Ce-i asta, ce-i asta? repetă iepurașul speriat, strângându-se de teamă.

Un vultur pleşuv, cu aripile deschise, se rotea deasupra iepuraşului. Era o masă gustoasă pentru o pasăre prădătoare înfometată.

– Nu te panica. Trebuie să faci ceva. Fugi, ascunde-te, strigă păianjenul Paj.

– N-n-nu a-a-am u-un-de, răspunse iepuraşul speriat, cu vocea tremurândă.

Fără să stea pe gânduri, întinse lăbuţele după bocceluţa cu obiectele dăruite de prietenii săi din poiană. Scoase oglinda dată de veveriţa cochetă şi o îndreptă spre soare. Oglinda reflectă lumina drept în ochii vulturului ce se apropia cu ghearele ascuţite spre iepuraş.

– Vaaai! Am orbit, strigă vulturul izbindu-se puternic de un copac din apropiere. Iepuraş netrebnic, pun eu mâna pe tine!

– Să fugim! Să căutăm o ascunzătoare. Hai repede, până nu-şi revine! bâigui Smarald.

– Mai am ceva de făcut, şopti păianjenul Paj. Du-mă aproape de vultur.

Smarald îi ascultă cererea. Odată ajuns lângă vulturul pleşuv, care îşi proteja ochii cu aripile, păianjenul i-a legat strâns picioarele cu un fir lipicios de pânză. A tors un fir cât pentru cinci pânze, dar a meritat!

– Ce se întâmplă? Nu se poate una ca asta! Lăsaţi-mă! Ajutor! Lăsaţi-mă! urla vulturul.

S-a zbătut cât s-a zbătut, dar nu a reuşit să se ridice. Aşa se întâmplă întotdeauna: cine sapă groapa altuia, cade el în ea.

Păianjenul s-a urcat repede în spatele iepuraşului. Smarald a fugit, şi a fugit, până a ajuns în dreptul unei stânci. Acolo s-a oprit, respirând cu pauze scurte şi dese.

– Trebuie să găsim o peşteră, o vizuină, ceva, orice. Sunt foarte obosit! Avem nevoie de un adăpost sigur, zise iepuraşul.

Prietenul Paj se uită atent de jur-împrejur şi exclamă fericit:

– Priveşte! O gaură destul de mare în stâncă! Pentru o noapte, cred că este suficient de ospitalieră, rosti mulţumit de ceea ce găsise.

– Minunat! Poate găsesc şi ceva de mâncare, adăugă iepuraşul fără vlagă.

Odată ajunşi în peştera cea mică, cei doi prieteni s-au aşezat într-un colţ potrivit pentru odihnă şi, cât ai număra până la zece, Paj şi Smarald s-au cufundat într-un somn profund şi binemeritat după atâtea emoţii.

Soarele îşi pregătea cortina. La orizont s-au aşternut petele de culoare ale unui maestru pictor: roz, violet, cenuşiu și bleu, făcându-i lunii semne discrete să apară din spatele dealurilor de diferite forme. Stelele s-au ivit rând pe rând, ca niște adevărate bijuterii cu diamante dintr-o comoară.

Mama

horia spune continuu mama.
ana spune ma si baba.
ii ador!

NOUUUU! POVESTE NOUA! SERIAL

http://povestilelizei.blogspot.ro/2016/08/nou-cum-dobandesti-intelepciunea-de-la.html

CUM DOBÂNDEȘTI ÎNȚELEPCIUNEA DE LA SMARALD

1. Pregătirea călătoriei

Tufişul de un verde crud a început să se mişte. Din el a apărut un iepuraş alb, de toată splendoarea. Smarald era numele său. Blăniţa sa era foarte îngrijită. Ochii săi verzi, precum două mărgele, nu scăpau nimic. Urechile lungi, date pe spate, bine spălate şi îngrijite, auzeau fiecare foşnet, orice fâlfâit de aripi. Codiţa mică, pufoasă i se mişca uşor. Iepuraşul se întinse şi privi în jur.

Două gărgăriţe viu colorate veneau spre el. 

– Bună dimineaţa, prietene! Ai dormit bine? Eşti pregătit pentru o nouă zi?

O gărgăriţă ghiduşă i s-a aşezat pe o ureche, iar cealălaltă pe codiţă.

– Hei, mă gâdilaţi. Daţi-vă jos. Acum! rosti supărat iepuraşul.

– Dar ce-i cu tine? întrebă una dintre cele două gâze.

– Nu ştiu. M-am plictisit aici în pădure. Vreau să călătoresc, să văd şi alte locuri, să cunosc şi alte animale. 

– Vrei să ne părăseşti? Ce-ţi veni? E atât de frumos şi de linişte aici. Ai nevoie de aventură? Vrei să îţi pui viaţa în pericol? spuse grăbită una dintre gărgăriţe.

– Ți s-a urât cu binele, se pare!

– Nicidecum. Uneori, trebuie să pui punct şi să o iei de la capăt. Alteori, e indicat să încerci și un alt drum, nu doar pe cel cunoscut. Eu vreau mai mult. Îmi doresc să călătoresc, să cunosc şi alte rase de iepuri, să mănânc morcovi şi de pe alte meleaguri. E visul meu şi îmi doresc să-l duc la îndeplinire.

Din tufiş se auzi o voce necunoscută:

– Te însoţesc, dacă-mi permiţi. M-ai impresionat cu explicaţia ta şi cred că ai dreptate. Te voi ajuta la nevoie şi-ţi voi ţine companie.

– Cine-i acolo? îngăimă Smarald alergând spre tufiş şi căutând cu atenţie.

– Sunt eu, păianjenul Paj, zise acesta ieşind dintre crengile tufişului. Ţi-am fost mereu în preajmă şi pot spune că te cunosc. Cred că e bine să-ţi urmezi visul. Să nu trăieşti cu gândul că puteai face ceva şi nu ai încercat. Doar ştii proverbul: „Încercarea moarte n-are”.

– Să înţeleg că eşti de acord să pornim la drum, amice? întrebă iepuraşul.

– Bineînţeles. Și eu sunt dornic de plimbare şi de aventură, mărturisi hotărât păianjenul.

Triste, buburuzele au zburat să transmită vestea. În curând, poiana s-a umplut de insecte, păsări şi alte animale, care au venit să îşi ia la revedere de la iepuraş, să-i ureze succes şi drum bun.

  Fiecare a adus câte ceva, fie de mâncare, fie un obiect care să-i servească iepuraşului drept talisman. Smarald şi-a făcut o bocceluţă. A pus totul în ea cu grijă şi cu multă afecţiune.

– Mulţumesc pentru gestul vostru. Mi-aţi demonstrat că sunteţi prieteni de nădejde. Să aveţi grijă de voi! spuse emoţionat iepuraşul.

– Promit să îl apăr şi să-l sfătuiesc atunci când e nevoie, adăugă păianjenul, aşa că nu vă faceți griji pentru el. 

Prietenii şi-au petrecut după-amiaza depănând amintiri, râzând şi cântând. A fost o mică petrecere de rămas bun, organizată pe loc. Nici nu și-au dat seama când a trecut ziua.

Soarele s-a retras obosit după dealurile verzi. Lumina apusului îndulcea toate culorile. Animalele și-au dat seama că trebuie să meargă fiecare la casele lor. L-au îmbrăţişat pe iepuraşul alb şi au pornit gânditoare spre adăposturi.

Stelele apăreau una câte una, arzând intens pe cerul senin, alături de stăpâna Lună. Liniştea s-a lăsat apăsătoare, precum o cortină transparentă peste pădure.

Diverse

Am comandat doua jocuri pentru Diana, fiica mea cea mare: unul de colorat un set de ceai si altul de tricotat o caciula. Am luat jocul "Animale si continente" de I. Nicolau pentru noi, mici si mari. Am cumparat carti despre jocurile de la 0 la 6 ani si "Te iubesc orice-ai face" de Printesa urbana.

Citesc cu mare interes si curiozitate revista "Pap tot" si am inceput sa gatesc piureuri de legume si supe pentru gemeni. Horia este curios si pofticios. Ana nu prea se inghesuie la mancare. Pe 27 iulie, Horia s-a ridicat singur pe patut. Exerseaza zilnic. Ana este fascinata de perdele si pachete de servetele umede. Gangureste "aaa, aga, ghe". Horia spune de ceva vreme Mama. Sunt fericita si foarte mandra de ei. 

Am fost contactata de o prietena psihoog, si ea pe ultima suta inainte de a deveni mama de baietel, in vederea unei colaborari la un Club de Baby si Parenting. va dau detalii curand.

Ador cand ma dau in leagan cu micutii sau cand fac baloane de sapun cu Miruna, nepotica, Bubu nazdravana.

Imi e dor de scris povesti. De fiecare cand imi propun: "in seara asta scriu", de atatea ori cad rapusa de oboseala. 

Stiu ca voi scrie tot mai frumos! Imi doresc sa am un public numeros si sa scriu cu grija, cu bucurie si foarte frumos, dar mai ales util. 

Visele se implinesc cand crezi in ingeri si simti prezenta lor pe obrajul tau. :)

Zambete

Oricat mi-ar fi de greu MULTUMESC si ZAMBESC!

Cand ai sufletul curat, sincer si voios, ingerii vad foarte clar dorintele si visele tale.

Rautatea si toate atacurile teroriste din lume ma determina sa ma rog tot mai mult pentru noi toti. 

Aveti grija de sufletele voastre! Bucurati-va ca sunteti sanatosi, ca aveti hrana si va puteti implini vise prin credinta, munca si iubire. 

Ieri am iesit cu nasii la biserica. A fost foarte frumos! Mi-am dorit mult sa ne cunune si ne boteze copiii acest cuplu. Initial nu au vrut din motive financiare. Insa, lucrurile s-au aranjat exact asa cum trebuia.

Am facut ordine si in "lista de prieteni". De fapt, s-au eliminat singuri. Sper sa le fie bine si sa isi curete sufletele de rautati. Mai ales cei care spun ca au credinta si merg duminica de duminica la Sf. Liturghie.