Dor imens de ateliere :)

Al meu e oare?

Amintiri de la cursuri de scrieri...

Spune-mi cine....

Da... da... numai de ea... :)

Culori cu dragoste

Dupa ce povestea a prins contur si visele au ales sa danseze in viata mea, dragostea mi-a daruit flori. Le-am asezat in leaganul amintirilor si te astept in prag, tricotand un fular din zambete. Iti amintesti rochia neagra cu nasturi pe spate? Abia astept sa o imbrac din nou... iar tu sa porti fracul si impreuna sa mergem la bal.

Dragul meu cat imi este de dor de mangaierile tale! Degetele tale fine... de matematician.. le simt in parul carliontat de aburii toamnei ce a sosit deja. Prea repede parca! Mi-e dor de cartile lecturate impreuna... de ceaiul diminetilor insorite... de pasii nostri prin parcurile orasului... de teatru... de rasetele noastre nevinovate, copilaroase si atat de relaxate! 

Cat sa te mai astept? Cate povesti sa mai scriu pana apari? Hai sa vizionam filmul cel nou ce rulaeaza din 5 septembrie pe ecrane... 

Simt nevoia de a evada din casa... din lanturile singuratatii! Salveaza-ma! Fii eroul meu... te rog! Te implor! Ajuta-ma sa cred din nou in iubire... :)

Numar clipele si ascult soaptele firului de mohair ce impleteste ochiuri in fularul ce se tot alungeste.

Ai sosit... 

Iti multumesc dragul meu prieten - iubit ca ai sosit... chiar daca istovit de viata asta nedreapta!

Multumesc ca ai cumparat bilete la UnderCloud. Cat imi esti de drag! :) 

Tristete de toamna

Toamna aduce cu sine tristete... 

Nu stiu cum reuseste acest anotimp atat de bogat si gustos, parfumat si romantic... atata tristete... teama... epuizare.

Stiu ca nimic nu se compara in zilele ploioase de toamna cu somnul de dupa amiaza avand pe piept un pui de om de 2 luni... Este o senzatie ce nu poate fi descrisa in cuvinte.

Povestile pentru ea rodesc... printre lacrimi de dragoste neimpartasita... 

E nedrept cand nu esti inteleasa si ti se arunca repede replica: "Este totul din vina ta!" Oare pana cand? Oare de ce? 

In aceasta toamna imi mai doresc ceva... sa merg cu bicicleta. Cine se incumeta sa mearga cu mine? Oare voi gasi curajul de a pedala singura de nu se inscrie nimeni?!

Atelierul de scriere nu a avut cautare... numai doua fetite se inscrisesera... Imi pare rau! Extrem de rau. Le pregatisem cartile cu povestile, brosura "Sanatate la indemana", precum si caietul magic de scriere creativa. 

Sunt trista! Ma simt epuizata si foarte nefericita. Incerc sa aduc bucurie in jur si simt cum totul se destrama... Pana cand? De cand pesimismul m-a acaparat? L-am preluat ca raia din fosta relatie... 

Cuvinte aruncate fara sens in mine de o necunoscuta, m-au blocat si m-au ranit pana in maduva oaselor. Cu ce drept? Unde este bunul simt? In ce lume am ajuns? Mai sunt cunoscute bunele maniere? Dar drepturile omului? 

Simt lacrimile purtate de carausii din sange, de hematiile anucleate si imbatranite... 

Nedreptatea ma mistuie putin cate putin... si ma astept ca vitaminele sa ma repuna pe picioare. 

Am uitat sa cotrobai prin sertarele cu zambete, cu vise, cu speranta.. dar mai ales cu increderea ca VA FI BINE, totul e sa iti doresti!