Poveştile unei inimi

Aşa cum mă lăudasem, am comandat cartea "Poveştile unei inimi" de Diana Florin Cosmin la editura Curtea Veche. Calculasem că făceam economie 1 leu decât dacă o luam din librării. Ieri am primit avizul (s-au mişcat foarte repede, dat fiind că au fost sărbători!).

Aseară, am început lectura. Am lecturat jumătate. Chiar mă sunase un amic şi mi-a spus că mă lasă să citesc, ca să nu dau vina pe el că nu termin la timp. 

Azi, am citit însetată... am zâmbit şi m-am regăsit în căutările asidue ale autoarei după dragoste. M-am simţit normală când am văzut că greşelile femeilor sunt aceleaşi, ca şi indiferenţa bărbaţilor vizavi de subiectul dragoste.

M-am regăsit în faptul că mi s-a spus "Meriţi mai mult, eşti prea deşteaptată pentru mine" (îmi amintesc când am vrut să mă angajez ala o firmă de optică şi mi-au spus că sunt prea calificată pentru ei; marţi un prieten ce mă ştie de vreo 8 ani de zile, mi-a replicat: "când te măriţi, soţul tău va trebui să îţi dea o cameră numai pentru diplome. Ştiu că sunt rău, dar nu mă pot abţine!").

M-am regăsit în faptul că m-am îndrăgostit de cuvintele declarate de un bărbat, care nu putea să iubească şi firea mea puternică sau descurcăreaţă.

Mi-am amintit de bărbaţi care nu m-au plăcut la 19 ani, dar viaţa ne-a adus faţă în faţă acum, el cerându-mi ajutorul, în diferite chestii mărunte.

Am râs când am citit despre bărbaţi de care tu eşti îndrăgostită, iar ei îţi cer numărul de telefon al celei mai bune prietene.  Hahaha... acum râd, dar a fost dureros când am trăit. 

M-am întristat când am lecturat despre bărbaţi care te iubesc, te cer în căsătorie, însă tu nu simţi nimic pentru ei. 

M-am regăsit în poveştile cu mama tuturor răniţilor - bărbaţi care mă cautau după despărţiri de mari iubiri, alergând cu tot bagajul de frustrări şi temeri.
Am râs la povestea cu "Zoe nu mai fi aşa bărbată"... îmi amintesc de bărbaţii care îmi deschideau portiera la maşină sau colegii care îmi ţin uş la cancelarie... Îmi place, deşi am impresia că este ceva de mult uitat.... 

Nu-mi doresc să fiu egală cu bărbaţii... îmi place să primesc atenţie şi să discut vrute şi nevrute cu omul ce-mi va deveni soţ. Mi-au plăcut mereu bărbaţii puternici (nu plângăcioşi), care au o carieră sau măcar fac ce le place, care au pasiuni şi mai ales care îşi doresc să evolueze... să nu rămnă acolo unde era şi acum doi ani, să se mişte prin viaţa asta dură, dar atât de frumoasă.

Toată nebunia asta cu dragostea... alergarea după o iubire care crezi tu că este în braţele unui anume bărbat... nu prea  e adevărata. Am crezut şi eu până la 30 de ani... apoi, încet- încet, mi-am acceptat independenţa şi faptul că fericirea locuieşte la mine.

Cartea este frumoasă... curgătoare... e imposibil să nu regăseşti ca femeie.  Mi-a plăcut enorm comparaţia între un broker financiar care riscă şi poate pierde, şi un broker sentimental.

Seară frumoasă... ascultaţi-vă poveştile inimii. :)

Marţi, surprize şi poveşti

Soaaare şi odihnă de voie.... De abia am început să simt vacanţa. 

Intru pe messenger... am cam renunţat la el şi mi-e bine. Discut cu prieteni buni şi vechi. Îmi verific mailul şi mă pregătesc pentru un interviu pentru o colaborare cu.... abracadabra: poveşti.

Mă rătăcesc puţin pe bulevardul Pache Protopopescu. Mă simt ca în Caragiale. Se vede că nu m-am mai plimbat de mult.

Ajung într-un final. Doamnele te acolo sunt foarte drăguţe. Îmi doresc să fac lucruri frumoase pentru copii. Ideile lor sunt geniale şi vă recomand cu mare drag cluburile şi atelierele pentru copii şi părnţi organizate la "CĂSUŢA CU SURPRIZE".

Pornesc pe jos spre Unirea. Discut la telefon cu un prieten: "Eşti nebună! Tu îţi cauţi al doilea job, iar eu nu am niciunul. Caută-mi şi mie". 

"Depinde de ce îţi doreşti să faci. Ţi-am trimis link-uri să aplici. E important să şti foarte bine ce vrei să faci."

Începe ploaia. Mă urc în autobuz şi mă cufund în lectură. Acasă, mă şterg cu prosopul, pornesc centrala, mă înfăşor în pătura şi citesc.Finalizez cartea "Albastru pur" de Tracy Chevalier.... v-o recomand. Vieţi paralele la distanţă de secole (sec. XVI şi sec. XXI).... Franţa.... Fecioara Maria.... iubire.... copii.... Superbă. M-a fascinat. A fost tare inspirat iepuraşul anul acesta. Pupici veseli şi mulţumiri iepuraşule.

Pe seară, discut cu un nou prieten.... un bărbat vesel.... este unul din motivele pentru care îl apreciez şi îmi place să comunic cu el. Altul ar fi că se ocupă de talentele lui: pictură, muzică. Mă întreabă despre scris... lui i se pare ceva deosebit.... :) 

Târziu în noapte sunt sunată să trimit o listă cu scriitori români de poveşti pentru un eveniment. O fac şi îi dau send. (timpul meu cine-l plăteşte?).

Urmează o insomnie şi gânduri.... 

Mă trezesc la 10.... de un telefon de afaceri.... tot poveşti.

Şi mă întorc la scris poveşti.... urându-vă o zi cu bucurii, fapte măreţe, zâmbete şi lecturi multe (e frig afară).

Ce am facut zilele astea

Sambata am fost gospodina.... am facut curat (ultimele retusuri), schimbat covoarele, spalat vase (caci de gatit nu-mi place). Curand, am fost furata de ingerii creativitati si am scris povesti. Ador povestile... ma refac din temelie cand le dau viata.

Dupa o baie binemeritata, de rasfat deplin, m-am bagat sub plapuma la citit.

Am finalizat "TARMUL" de Mura-Madalina Bulai. Este o poveste a unei vieti de profesor. O femeie indragostita de meserie, de viata, de mama - care reprezinta Tarmul ce-i confera liniste, echilibru, stabilitate - de dragoste, de Paris. Trairile sunt intense, iar descrierile pe masura. Prietenii adevarati se ivesc din paginile acestei carti. Lectiile de viata transpar bine conturate. M-am recunoscut in femeia puternica, culta, careia ii place sa citeasca (cei mai buni prieteni dupa divort fiindu-i cartile), cu bun simt, zambet charmant, eleganta, iubita de elevi. (Multumesc CORA pentru cadoul minunat).

Am inceput a doua carte primita de la iepuras, "Albastru pur" de Tracy Chevalier - frantuzoaica - editura Polirom. Este interesanta. Doua femei puternice, la diferenta de secole isi povestesc viata. Aceeasi meseria: moasa.  Mai multe la finalul lecturii.

Ieri, mesaje, discutii telefonice, din nou povesti.... iesit la plimbare prin ploaie...rugaciune...

Azi, povesti (dictate de ingeri aseara), dor de viata, muzica, inscriere la un curs despre Mihail Sebastian si despre "Jurnalul" sau. Profit de vacanta la maxim... :)

Acum, urmeaza lecturaaaa si plimbare.... :)

O zi minunata, de neuitat sa aveti.. :)

Broscuţele - de Claudia Groza (alt stil de a scrie poveşti)

Zăpada se topise dintr-o dată. Soarele venise cu avânt  şi cu  dor de răsfăţ pentru pământ. Aşa că, nu a stat pe gânduri. Natura dezmorţea. Firele de iarbă se întindeau spre razele de soare. Florile îşi scoteau bobocii la iveală. Animalele ieşeau de prin tufişuri.

Zarvă mare se auzea dinspre lac.

-         Vai, vai şi iar vai, un brotac s-a înecat.

-         Cum să fie înecat? E doar fermecat! Nu vezi că ochii peste cap a dat?

-         Oachi, dragul meu brotac, a-nghiţit un cozonac.

-         Ce nebunie! De când un brotac mănâncă un cozonac? spuse barza.

-         Zău că e adevărat. Ce mă fac, ce mă fac, fără dragul meu brotac?

-         Să-i dăm cafea cu caimac.

-         Orice, numai să-l văd salvat!

-         Să-l punem la alergat.

-         Doamne ce păcat, că brotacul s-a-necat.

Toma, băieţelul răsfăţat şi adorat, privind cerul înnorat, de Oachi s-a-mpiedicat, care iute a scăpat de cozonac.

-         M-ai salvat, m-ai salvat! Mă simt uşurat, eliberat, fericit.

-         Ce minune, dragul meu!

-         Mă simţeam cât un leu, paraleu. Mai ceva ca Amadeu. Nu mai vreau în viaţa mea cozonaci şi bunătăţi. Rămân la peşti, muşte şi creveţi.

-         M-ai speriat, Oachi! Credeam că n-am să te mai revăd viu.

-         Oaca, hai să ciocnim un ou. Azi e sărbătoare. Rilă a zis într-un interviu, că dă ouă colorate, ca să le ciocnim pe toate. Unele sunt de ciocolată, pentru copiii care au citit povestea toată. Toma, băieţelul drăgălaş, va primi un iepuraş, pentru că m-a salvat de acel cozonac uriaş.  

Şi uitaţi aşa arată o zi de Paşti pentru doi brotaci neastâmpăraţi, Oachi şi cu Oaca, care-au alertat întregul lac.

Cea mai SENSIBILĂ urare primită azi

Mulţumesc copilă frumoasă! 

Fie ca Iisus să îţi asculte gândurile.... :)

Lumina Sfintei Invieri sa iti aduca bucurie, iubire si o minune care sa-ti schimbe viata in cel mai frumos mod posibil!

Paste Fericit!

Păpădia şi soldaţii aerului de Claudia Groza

Sosise ziua mult aşteptată. Micuţul Toma, s-a trezit cu emoţie. Şi-a sărutat părinţii, aşteptând nerăbdător să meargă la clubul de poveşti. Mama lui scria poveşti, iar el era tare fericit când participa cu idei.

Drumul spre hotel a fost parcurs în compania veselă a razelor de soare.

-          Mami, tu ai emoţii?

-          Am câteva, dragul meu.

-          Te voi ajuta. Să nu îţi faci griji. Emoţia e un fel de fantomă?

-          Emoţia este un sentiment, care poate fi bun sau rău şi se plimbă prin corpul tău dând senzaţia că un muşuroi de furnici călătoreşte prin tine.

-          Mami, cum îţi vine inspiraţia?

-          Puiul meu drag, inspiraţia soseşte de unde nici nu mă gândesc. De la un nasture zărit pe trotuar, de la un zâmbet de la al tău, de la o floare care mă priveşte.

-          Minunat. Mami eşti deosebit de talentată.

-          Mă emoţionez, dragul meu drag, şi îl sărută pe micuţ pe cap.

Au ajuns la locaţia evenimentului. Până s-au strâns copiii, Toma a făcut turul sălii, a analizat jucăriile, cărţile şi a privit pe fereastră. „Poate îmi vine vreo idee pentru mama, dacă se află în impas”.

Tiptil-tiptil, Toma a ieşit din sală şi a mers la toaletă. În timp ce se spăla pe mâini, a auzit o voce şoptită.

-          Salvează-mă! Te rog, salvează-mă.

Băieţelul se uită de jur-împrejur, dar nu zări nimic.

-          Sunt eu, păpădia desenată deasupra chiuvetei. Atinge-mă şi ia-mă cu tine. Am nevoie de aer. Aici mă sufoc.

Timid, cu mâini umede, tremurânde, simţind cum obrajii îi iau foc, Toma a atins păpădia desenată pe perete. Într-o secundă, floarea a devenit reală, vie, cu tulpina verde, dar însetată de apă.

-          Du-mă pe un câmp şi suflă asupra mea. E nevoie să mă răspândesc în toate direcţiile.

-          Păi unde găsesc o câmpie? Suntem la oraş, într-un hotel.

-          Priveşte fix în oglindă, fără a clipi şi imaginează-ţi că alergi pe o câmpie verde, presărată cu multe flori.

Toma a executat instrucţiunile. Cu privirea aţintită în oglindă, fără a mişca pleoapele, şi-a închipuit câmpul verde din spatele casei de la bunici. Fluturi coloraţi diferit, zburau fericiţi din floare în floare.

-          Foarte bine. Acum suflă, şopti păpădia.

Băieţelul ridică păpădia la nivelul ochilor şi suflă. Zeci de petale pufoase au fost îmbrăţişate de adierile blânde ale unui vânt călduţ, de primăvară.

-          La revedere, Toooomaaaa... la reveeedeeere, strigau bucuroase pufoasele din aer.

În secunda următoare, cerul a fost asediat de mici capsule metalice.

-          Ce se întâmplă? întrebă Toma.

-          Ah... sunt soldaţii aerului, au şoptit speriate florile.

Cu o poftă uimitoare, soldaţii aerului au înghiţit puful de păpădie.

-          Vai, săracul puf. Va scăpa din capcana soldaţilor?

-          Nu, nu are nicio şansă. Este timpul să dăm de veste păsărilor războinice, a răspuns un fluture.

-          Vă pot fi de folos? spuse băiatul.

-          Sigur. Sună din această goarnă de trei ori, apoi faci pauză şi sufli din nou de trei ori.

Toma s-a conformat. Goarna era făcută din coajă de copac. A sunat de trei ori şi în depărtare s-a şi ivit un nor negru. Păsările războinice aveau ciocul foarte ascuţit şi penajul colorat. Vântul le-a îndrumat spre capsulele metalice. Ciocurile aurii, au început să lovească puternic, în mod repetat soldaţii aerului. Unii au cedat imediat. Alţi soldaţi s-au apărat şi s-au învârtit pentru a ameţi şi deruta păsările. Puful de păpădie era eliberat după ce soldaţii aerului erau răpuşi. După o plimbare prin aer şi o privire atentă asupra solului, puful ateriza şi îşi lăsa seminţele în pământ.

-          După ce va ploua, vor răsări alte păpădii, nu-i aşa? spuse Toma, privind spre locul unde se oprise un puf de păpădie,  apoi spre o floare de nu-mă-uita.

*

- Aici erai? Mi-am făcut griji, zise mama băiatului. Ai dispărut de mult. Ce i făcut?

-  Am salvat o păpădie şi am fost vizitat de inspiraţie. Cel puţin aşa cred. Trebuie să îţi spun o poveste, mami.

- De abia aştept să o ascult, dragul meu pui talentat.

*

Poveştile au o viaţă minunată. Ele ne însoţesc pretutindeni. Dacă suntem atenţi le auzim, le simţim, le putem scrie. Nu vă feriţi de poveşti. Ascultaţi-le şi împărtăşiţi-le cu cei dragi.

Arunc grijile şi problemele

M-am "îndrăgostit" de versurile acestui cântec... :)