luni, august 15

La mulţi ani, îngerul meu!


La mulţi ani sănătoşi, luminoşi şi veseli, echilibraţi, armonioşi, fericiţi şi împliniţi MAMA!

Să ajungi - împreună cu noi, fetele tale sau alături de noi - acolo unde ţi-ai dorit mereu: DEPARTE sau tot mai sus, cum spune şi Moga în ultimul său hit.

Te iubesc, îngerul meu... şi îmi doresc să clădesc minuni pe care să le împart ţie, Cosminei, oamenilor dragi mie.

Voi reuşi, ŞTIU, să te fac fericită, să plângi de bucurie când mă vezi (chiar dacă nu mănânc tot, aşa cum ai vrea tu).


Pupici senini, veseli, blânzi, talentaţi, aromaţi cu dragoste de fiică dorită şi specială! Hahaha....

duminică, august 14

Aşa se citesc poveştile mele...



Captivată... atât Irina, cât şi iepuraşul mustăcios (el dat chiar puţin pe spate; ha, ha, ha).


Când am văzut-o pe Irina citindu-şi povestea personalizată, mi-a crescut inima de bucurie. În primul rând că citeşte; în al doilea rând că i-am stârnit o asemenea curiozitate; în al treilea rând pentru faptul că m-am simţit utilă; în al patrulea rând că mai există părinţi care fac astfel de cadouri - cărţi - copiilor (bravo Anda; ţine-o tot aşa).

La mulţi ani senini, veseli, miraculoşi, copil frumos!

Detalii AICI.

Rămâi.... te rog.... o clipă



mai stai.... te rog, iubire!
ascultă cântecul şoptit de dor.
ghearele dorinţei s-au ascuţit în tăcere.

rămâi frumuseţe!
îţi dăruiesc un sărut.
primeşte dulcea dragoste
ce a renăscut în colţul sufletului.

zumzet... strigăte... tăceri...
amintiri... lacrimi... şoapte...
vise... muzici... doruri...
armonie... echilibru... îmbrăţişări....

mulţumesc că mai stai....
te ador că rămâi....
mulţumesc că m-ai recunoscut....
te iubesc că ai revenit....

sâmbătă, august 13

Fericirea




Zâmbetul se agaţă avid
De colţul sufletului zdrenţuit de dor.

Începe o ploaie rece de puncte.
Îmi doresc semne de exclamare.
De departe mă ţinteşte un semn de întrebare:
-Până când?

- Curând...
Deschid palma. Zâmbesc. O închid.
Cheia magică se află la mine. Fericirea are chipul tău.

vineri, august 12

Reves..... :) et sourire


- Bonsoir ma belle cherie.
- Bonsoir, mon amie.
- Je t'adore.
- Merci beaucoup.
- Bisous.
....


Imi doresc o minivacanta la Brasov... pentru a vizita Turnul Lemnarului, un al doilea Brancusi.... datorita acestui mesaj primit de la domnul Croitor Bradescu Ioan, sculptor:

"Multumesc Claudia, esti talentata, ai un suflet mare si destul de curajoasa. Succes iti doresc si nu ma indoiesc ca il vei avea atata timp cat doresti sa fi utila celor din jur. Nu este deloc putin lucru. Am citit vreo doua povestioare, sant bune. Nu am gasit nimic din zona divinului, desigur strecurat si adaptat puterii lor de intelegere. Felicitari, daca vei trece prin Brasov, fa-mi te rog o vizita la Turnul Lemnarului, as fi interesat de o povestioara despre aceasta locatie. Pana atunci multumesc, te imbratisez cu drag si pretuire.... mult curaj. BUNUL DUMNEZEU SA VA OCROTEASCA MEREU!"

CROITOR BRADESCU IOAN

www.cbioan.home.ro

Telefon 004-0721 710 417

Bulevardul Garii 500218

Brasov Romania

Daca ajungeti inaintea mea... vizitati-l.

Multumesc!

O zi magica sa aveti!

joi, august 11

Poveste magică

Trăiesc magia.... ea chiar există.... nu îmi vine să cred. NU îmi pot şterge zâmbetul de pe chip.

....

Într-o zi de iarnă, un copil mi-a citit blogul. S-a îndrăgostit de mine. Copil cu suflet cald, sensibil, pur - dar şi arţăgos când ceva nu-i convine (mi se pare normal; doar este un Tăuraş ce se respectă). Pasionată de limba franceză, m-a determinat să fac un efort de memorie şi să-mi amintesc cuvinte franţuzeşti (doar am studiat 8 ani această limbă).

Mi-a promis că îmi va scrie o scrisoare. Eu pasionată de această formă de comunicare, am aşteptat cu sufletul la gură. Am primit scrisoarea. Dar... în franceză. A fost bine... doar că eram atât de nerăbdătoare să ajung mai repede la final. I-am trimis un mesaj în franceză.... care a curs simplu... de la sine... fără dicţionar. Chiar, îngerul meu, a fost corect?

Acest copil mi-a stârnit dorinţa de a ajunge la Paris. Oricum avem deja secretul nostru.... şi sper ca îngerii să ne ajute să-l împlinim. Involuntar am citit scrieri ale autorilor francezi... Flaubert şi Stendhal. Aseară am realizat că, încet - încet mă apropii de împlinirea visului. Aştept norocul să îm dea biletul de avion. Şi credeţi-mă, vreau doar dus. Am hotărât. Dacă eu, Claudine, voi atinge pământ francez, acolo voi trăi până la moarte.

Aşadar.... încep lecţiile de limba franceză.

Mulţumesc copil frumos. Am realizat că nu ai apărut întâmplător în viaţa mea. Je t'adore!

miercuri, august 10

Miercurea fără cuvinte














Casa Memorială George Topârceanu - Nămăeşti, Câmpulung Muscel, judeţ Argeş (de fapt casa soţiei abandonate, Victoria Iuga).