sâmbătă, august 13

Fericirea




Zâmbetul se agaţă avid
De colţul sufletului zdrenţuit de dor.

Începe o ploaie rece de puncte.
Îmi doresc semne de exclamare.
De departe mă ţinteşte un semn de întrebare:
-Până când?

- Curând...
Deschid palma. Zâmbesc. O închid.
Cheia magică se află la mine. Fericirea are chipul tău.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Excelent.Putin si concentrat.O portie mare de metafora ,plina de culoare si gust (amar,ma rog)Toamna te inspira?
Nici prin cap sa nu-ti treaca ca vine toamna vietii.
Bravo frumoaso!

DoarEu spunea...

@ Anonim:

Mulţumesc. :) În sfârşit un anonim simpatic şi blând şi care îmi vorbeşte frumos.

Gustul amar mă pregăteşte pentru eventuale decepţii.

Încă nu e toamnă... dar toamna scriu mai mult... evadez... mă ascund şi mă redescopăr în scris.

Toamna vieţii? Hmm... mă simt atât de tânără şi fără minte! mi-aş dori (nespus de mult) să fie toamna schimbărilor radicale în bine.

Frumoasă? Mulţumesc... roşesc... şi iar mulţumesc. Promit că voi deveni şarmantă. ;)) (te-am avertizat că n-am minte; ha ha ha).

Beto spunea...

Frumos. Vrei semne de exclamare si primesti semne de intrebare.

DoarEu spunea...

Beto:

Daa... totul are un rost. Primesc întrebări deoarece nu sunt pregătită pentru exclamaţii. :))

Dar şi când voi primi... :))