O nouă zi se întrevede la orizont. Încă obosită, aruncă plapuma într-o parte, mulţumeşte că i s-a mai dat o zi de trăit (deşi nu prea înţelege de ce; nimic nu-i mai reuşeşte) şi îşi înfige picioarele în papucii ce o aşteaptă cuminţi lângă pat.
Păşind amorţit spre bucătărie, unde va prepara cafeaua, de fapt filtrul îşi va îndeplini misiunea în timp ce ea se va răsfăţa sub apa călduţă a duşului, se gândeşte la visele ei. De fapt, şi-ar dori o schimbare radicală în viaţa ei. Să facă cu totul şi cu totul altceva. Să fie altcineva, să primească alt nume, alt statut, să locuiască în alt oraş, să întâlnească oameni. "Întâlnirea cu oameni" este o pasiune a ei. Are parte de ea în fiecare zi, însă, acum, chiar în acest moment în care este cu sufletul zdrenţuit ca pânza unui păiajen părăsită, nu mai are nicio putere să continue. Este scârbită de tot ce i se întâmplă, de nedreptatea ce i s-a făcut. De ce s-o încăpăţâna să fie justiţiară, într-o ţară în care mitocănia, nedreptatea, mizeria este la putere, se întind ca o plasă peste tot şi toate?
Liniştită, tristă, dar curată şi mirosind frumos, savurează cafeaua în timp ce răsfoieşte paginile unei cărţi "Învingătorul este întotdeauna singur". Oare o fi şi cazul ei?
Observă corabia, dăruită de un copil. Se apropie de ea, îşi aşează acolo toate visele - Doamne cât sunt de curate, de strălucitoare, de folos pentru atâţia oameni - crezând în ele cu mintea şi cu sufletul, cu toată ardoarea, apoi, deschide geamul, aşteaptă o pală de vânt... şi le trimite spre Cel Puternic, să fie analizate şi să le îndeplinească. Nu pentru ea, nu mai vrea asta, ci pentru cei la care ţine din tot sufletul, pe care-i iubeşte cu toată inima, pe care-i adoră până la capătul lumii şi înapoi.
Fie ca visele să prindă contur, iar lumea să fie mai frumoasă, oamenii curajoşi şi demni, sinceri şi veseli, să trăim în armonie şi echilibru.
Păşind amorţit spre bucătărie, unde va prepara cafeaua, de fapt filtrul îşi va îndeplini misiunea în timp ce ea se va răsfăţa sub apa călduţă a duşului, se gândeşte la visele ei. De fapt, şi-ar dori o schimbare radicală în viaţa ei. Să facă cu totul şi cu totul altceva. Să fie altcineva, să primească alt nume, alt statut, să locuiască în alt oraş, să întâlnească oameni. "Întâlnirea cu oameni" este o pasiune a ei. Are parte de ea în fiecare zi, însă, acum, chiar în acest moment în care este cu sufletul zdrenţuit ca pânza unui păiajen părăsită, nu mai are nicio putere să continue. Este scârbită de tot ce i se întâmplă, de nedreptatea ce i s-a făcut. De ce s-o încăpăţâna să fie justiţiară, într-o ţară în care mitocănia, nedreptatea, mizeria este la putere, se întind ca o plasă peste tot şi toate?
Liniştită, tristă, dar curată şi mirosind frumos, savurează cafeaua în timp ce răsfoieşte paginile unei cărţi "Învingătorul este întotdeauna singur". Oare o fi şi cazul ei?
Observă corabia, dăruită de un copil. Se apropie de ea, îşi aşează acolo toate visele - Doamne cât sunt de curate, de strălucitoare, de folos pentru atâţia oameni - crezând în ele cu mintea şi cu sufletul, cu toată ardoarea, apoi, deschide geamul, aşteaptă o pală de vânt... şi le trimite spre Cel Puternic, să fie analizate şi să le îndeplinească. Nu pentru ea, nu mai vrea asta, ci pentru cei la care ţine din tot sufletul, pe care-i iubeşte cu toată inima, pe care-i adoră până la capătul lumii şi înapoi.
Fie ca visele să prindă contur, iar lumea să fie mai frumoasă, oamenii curajoşi şi demni, sinceri şi veseli, să trăim în armonie şi echilibru.
