CELĂLALT de Florian Zeller
Prezentare
Se iubesc pe scena.
Imaginea cuplului care se deterioreaza din cauza rutinei cotidiene, a pierderii pasiunii, a tandretii si interesului dintre cei doi parteneri este o problema veche si spinoasa. Aceasta idee a fost transpusa de tanarul dramaturg Florin Zeller in piesa "Celalalt", regia Carmen Vestemeanu, pe care o puteti viziona la Teatrul Metropolis.
El (Cristi Iacob) si Ea (Monica Davidescu), fiecare in varsta de 30 de ani, sunt impreuna de cinci ani. Au devenit un cuplu care traieste fara complicitati, rupti de prieteni si de familie. Sentimentele initiale s-au diminuat, atractia si dorinta fizica au disparut. In aceste conditii, se mai pot salva?
"Problema asta tine de fapt de comunicarea si sinceritatea dintre parteneri. Si eu am trecut prin asa ceva, la fel ca si majoritatea oamenilor. Relatia se denatureaza si, din nefericire, devine un fel de caruta fara cai, iar cei doi indivizi se asteapta sa mearga si dau vina unu pe altul ca nu merge. Vor fie sa termine relatia, fie sa gaseasca alte motoare. De aici si "drame de familii", ne-a decodificat Cristi Iacob mesajul textului (si al vietii in doi). In piesa se contureaza o solutie. El are o idee: daca Ea l-ar insela cu un alt barbat? Cum ar fi daca El ar gasi, in intimitatea Ei urma lasata de Celalalt (Octavian Strunila)? Conform psihanalistilor o astfel de idee, chiar si doar la nivelul imaginarului, mareste placerea erotica. Si aici strategia da roade, numai ca se declanseaza gelozia.
"Din nefericire cand intri intr-o feerie de minciuna, iluzorie este foarte greu sa dai inapoi.", spunea Iacob. Astfel, unii barbati, intr-o criza de gelozie, simt nevoia sa ucida. Reactie, se pare, tipic masculina. Este cazul lui Othello. Este cazul Lui. Ce se intampla insa odata ce razbunarea a fost pusa in practica si infidela pedepsita? Othello nu mai poate face nimic pentru a indrepta ireparabilul.
"Celalalt este de fapt acelasi personaj, este un alter-ego, este un apanaj al celor care-si fac o lume pe dinauntru si care-si inventeaza actiuni, accidente, desi ele nu exista. Pana la sfarsit poti sa devii propriul tau calau sau cenzor, propriul tau monstru. Adica, nevazand real problema, ci doar inchipuindu-ti, situatia devine atat de plauzibila incat poate ajunge la ceva urat", mai explica Iacob. Personajul lui Zeller are insa o sansa extraordinara. El este scriitor si isi imagineaza greselile pe care le poate face un cuplu, constientizeaza consecintele lor dramatice.
Ingrozit, El decide sa ia povestea de la capat. Sa-i dea un deznodamant fericit. Asadar, povestea cuplului care se desira din cauza Celuilat nu-i decat o fictiune.
Monica Davidescu ne-a declarat ca rolul i s-a parut dificil: "Initial cand am citit textul mi s-a parut destul de greu de abordat pentru ca treci de la o stare la alta foarte repede. Dar din aceasta experienta am invatat foarte multe. Rolul este solicitant si ca memorie, si ca fizic. Acum imi place, este ca si cum ar fi un lucru absolut normal." Piesa pare brutala, nu neaparat mai vulgara, dar sigur mai dura.
"Plus ca este o distributie foarte buna. Adica mi s-a parut o alegere buna; ne stie lumea si facem un lucru decent si de bun gust. Iar rolul meu l-am primit cu placere pentru ca este diferit de ceea ce joc in general. Lumea ma stie mai agresiv. Acum a trebuit sa-mi arat si o latura mai inchisa, mai in¬tima... pe care chiar o am", a adaugat El. Problema asta tine de fapt de comunicarea si sinceritatea dintre parteneri. - Cristi Iacob„S-au vrut mai deştepţi decât alţii“ şi şi-au impus reguli: să nu mai vorbească, să nu doarmă sau să mănânce împreună, să se ţină departe de prieteni şi familie. Adică să trăiască separat. Un cuplu uzat, obosit şi plictisit, EL şi EA îşi pierd pofta de viaţă în doi şi pasiunea de a-şi savura iubirea la unison.
Cadrul este prielnic ca, la iniţiativa LUI, să apară în scenă şi în viaţa de cuplu - Celălalt.“ - Octavian Strunilă
ZIUA---------------------------------
Rolul celuilalt în stil franţuzesc
Teatrul Metropolis nu încetează să-şi surprindă publicul prin diverse propuneri artistice. Una dintre acestea este spectacolul Celălalt de Florian Zeller, în regia lui Carmen Veştemeanu.
Textul prezintă tema cuplului confruntat cu rutina cotidiană, extinsă şi la nivel afectiv, manifestată printr-o mecanică de limbaj, de mimică şi de gestică. Ironia cu care este prezentată artificialitatea relaţiilor dintre soţi aminteşte de Ionesco, dar rezolvarea estetică propusă de Florian Zeller este originală. Practic, întreaga partitură, extrem de bine scrisă, cu o replică vie, fragmentată, dominant interogativă, glosează pe tema conceptului de fericire conjugală, căutând soluţii pentru evitarea rodării. Regulile de convieţuire frizează absurdul (a dormi în camere separate, a mânca separat, a nu cunoaşte familia celuilalt ş. a.) şi personajele se miră în sinea lor cum să păstrezi iubirea în asemenea corsete artificiale. Concluzia la care ajung este paradoxală: fericirea rămâne intactă doar prin înstrăinarea unuia de celălalt.
Iubirea este alchimie nestăpânită sau mecanism controlabil? Când această iubire dispare din cuplu este nevoie de un celălalt? Are acesta o funcţie catalizatoare sau destabilizatoare? Mesajul spectacolului nu este unul comod asertiv, dimpotrivă, impune o întreagă retorică verbală şi gestuală. Personajele se joacă între ele şi transmit în sală toate frământările şi încercările confuze de a găsi un răspuns care nu se află. Şi atunci, interogaţiile continuă... Cine este de fapt celălalt? Amantul, logodnicul sau sinele fiecăruia?Spectacolul de la Metropolis porneşte cu dreptul de la nivelul traducerii care păstrează eleganţa discursivă a limbii franceze, fără ostentaţie, iar rostirea actorilor (Monica Davidescu, Cristi Iacob şi Octavian Strunilă) o pune în valoare. Apoi, senzualitatea, prezentă pe tot parcursul piesei, este plasată cu fineţe într-un context plastic din lumini şi umbre: actorii sunt îmbrăcaţi în alb şi negru, scenografia respectă contrastul alb / negru. Astfel, se creează senzaţia unei poveşti patinate şi în acelaşi timp actuale, această dihotomie funcţionând ca un instrument de persuasiune. Lucrat cu migală şi cu atenţie pentru nuanţe, spectacolul capătă o puternică amprentă franţuzească, firească şi benefică, iar cei trei actori ştiu să ducă la bun sfârşit această demonstraţie artistică.
Revista Drama
Alina Boboc
