lacrimi se împletesc așteptând iubirea
de la tine am învățat să trăiesc ca și cum
mâine nu ar sosi.
să merg și să îmbrățișez oameni
care sunt mai triști, mai goi decât mine.
se pare că soarta mea
nu are în codul genetic fericirea.
pot fi fericită de lectura unei cărți,
de o poveste ce se lasă scrisă de degetele mele,
de o melodie și de o călătorie la Paris.
însă fericirea de a fi soție și mamă,
de a mă trezi în brațe sigure de bărbat
de a zâmbi celui mai drag om din viața mea,
rămâne la stadiul de vis îndepărtat.
nu știu unde să caut.
sunt păcălită de cuvinte care cred că sunt adevărate
dar în ultimii ani se dovedesc a fi minciuni strălucitoare.
îți mulțumesc că mă aperi de lumea rea,
că vezi seninul din mine
și mă „iubești” așa cum sunt... tristă, plângăcioasă, suferindă.
te ador, om drag,
prieten angelic și blând.
te sărut cu tot dorul de lume frumoasă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu