miercuri, octombrie 8

ȘOAPTE între mine și Curaj

E târziu... și Curajul îi șade cuminte la picioare... papucii roz cu bubuline, îl face să zâmbească și să grăiască:
- Viața stăpânei mele se schimbă. În sfârșit! Obosisem terbil să îi arăt câte are de realizat, câți oameni îi adoră zâmbetul, bucuria, energia și ea stă așteptând... măcar de-ar ști ce așteaptă! Ani la rând a stat închisă... a uitat de ea... de sufletul ei... de toate visele ei colorate și strălucitoare din cutiile de catifea păstrate în sertarul copilăriei. 
- Daa... povestea aceasta este atât de frumoasă! De abia aștept să o citesc copiilor!
- Draga mea stăpână... a înțeles în sfârșit! Timpul este atât de prețios... trebuie trăit la maxim fiecare clipă... fiecare zi... cu tot sufletul... cu toți porii deschiși spre soare, lumină, optimism și fericire! Cla este o ființă efervescentă... mulți oameni din trecutul ei regretă că au părăsit-o, că nu au riscat să rămână lângă ea. Este o femeie minunată... muncește cât zece bărbați... este foarte sociabilă... găsește soluții... este altruistă... extrem de feminină și hotărâtă! Știți că va ajunge la Paris? Da... chiar azi discuta în cancelarie cu o colegă, care a vizitat Parisul în vară și aceasta îi mărturisea că simte că Parisul se apropie de ea... :) O ador pe stăpâna mea! Eu, Curajul mă las purtat cu încredere de Cla. Fiecare zâmbet al ei... înduplecă și cel mai dur bărbat... îi permite să treacă în trafic... este deosebită. Toți îi adoră râsul. Râde sănătos... sincer... cu sufletul! Îmi pare rău de bărbații alături de care nu pot sta, eu Curajul... 
- Nu am primit niciun mesaj! Se pare că nu îi pasă de mine... Nu-i nimic... nu am să mă rog... Nu are curaj să fie bărbat... să stea acolo unde confortul îi joacă feste... unde visele se  îneacă și sufletul îi plânge... 
- Stăpână! Un bărbat fără curajul de a-ți oferi un inel de logodnă... nu are ce căuta în viața ta... să stea departe de tine... Ai muncit destul pentru binele altora... și fericirea neamului... gata! Ocupă-te de viața ta stăpână! 
- Oare nu merit să fiu iubită? Este atât de greu să îndrăznești! Vorba cea: nu riști, nu câștigi... iar eu nu mai am chef și energie să stau pe margine... privind la cuplurile ce se plimbă ținându-se de mână... zîmbindu-și... jucându-se... 
- Eu, Curaj sunt lângă tine, frumoasa mea stăpână! Să nu te temi nicio clipă! Ești pe drumul cel bun! Prețuiește-te! Zâmbește și trăieste ca și cum azi ar fi ultima zi.. :)
- De azi... voi fi EU, Claudia cea puternică și curajoasă... care se bucură de viață și nu mai așteaptă nimic de la nimeni... mai ales inel de logodnă... fericire... iubire... romantism... Toate vor veni sau nu.. destinul să fie luminos! :) 
Zâmbesc!

Niciun comentariu: